Lupu Rednic, victima unui accident rutier. ”Roata a prins ușor bordura și m-a aruncat în stâlpul de iluminat”. Cum se simte artistul
Lupu Rednic a dezvălui cum se simte, după ce a suferit un accident de mașină.

Lupu Rednic a fost implicat într-un accident rutier, în Capitală, unde a intrat cu bolidul de lux pe care îl conduce într-un stâlp. Interpretul de muzică populară spune că a vrut să evite un impact cu o altă mașină, motiv pentru care a tras puțin de volan, în partea opusă. Spre nefericirea lui, artistul a pierdut controlul autoturismului care s-a bușit frontal de un stâlp. Potrivit sursei citate, mașina, în valoare de aproximativ 100.000 de euro, a fost destul de grav avariată, dar artistul este bine, suferind doar câteva zgârieturi.

„Eram singur în mașină. Mă întorceam spre casă după ce rezolvasem o treabă și am avut impresia că o altă mașină, ce venea din față, nu s-a încadrat bine pe șosea. Mai ales că exact în acea zonă se face o curbă. Ca nu cumva să ne acroșăm, am făcut o manevră ușoară, am tras ușor de volan spre dreapta.

Numai că ghinionul a făcut ca roata să prindă ușor bordura și să mă arunce cu mașină cu tot în stâlpul de iluminat. Nu am pățit nimic, doar niște zgârieturi la mâini de la airbaguri! După producerea accidentului, am sunat la poliție. A venit un echipaj, le-am explicat cele întâmplate. Am fost testat, așa cum spune legea, și nici nu am ce comenta, fiindcă nu am niciun motiv a mă teme că am încălcat legea!”, a povestit  Lupu Rednic, potrivit impact.ro

Motivul pentru care Lupu Rednic și Cornelia nu au făcut copii

Chiar dacă cei doi au una dintre cele mai longevive și sudate căsnicii din lumea mondenă, de aproximativ 30 de ani, aceștia nu au devenit încă părinți. Recent, artista a dezvăluit și motivul pentru care au luat această decizie.

„Am ales să nu facem copii pentru că suntem foarte mult timp plecați. Nu faci copii cu gândul să-i ai la bătrânețe. Dacă facem un copil, doi copii, nu o să ne putem ocupa de ei”, a spus Cornelia Rednic, în urmă cu câțiva ani.

Care este secretul căsniciei dintre cei doi

Soția lui Lupu Rednic a fost cea care a dezvăluit ce stă în spatele unui mariaj de așa lungă durată. În primul rând, spune ea, la baza oricărei relații trebuie să stea iubirea.

”În primul rând, trebuie să te căsătorești din iubire și din respect, să ai toleranță față de perechea ta. Acest lucru este valabil în orice, să-i tolerezi nervii, defectele, pentru că fiecare are defecte. Avem nevoie ca oamenii să se tolereze, să treacă cu înțelepciune peste momentele dificile din viață. Este singura rețetă și nu e un secret! Pentru că este extraordinar să ai un om lângă tine.”, a dezvăluit Cornelia Rednic, în urmă cu ceva timp, potrivit playtech

”Noi nu ne-am spus vorbe urâte unul celuilalt!”

De asemenea, artista spunea faptul că, deși au mai existat discuții aprinse și între ei doi, niciodată nu a fost vorba despre jigniri.

„În primul rând, în toți acești ani de căsnicie, noi ne-am certat, dar constructiv, ceea ce e foarte important într-o relație. Noi nu ne-am spus vorbe urâte unul celuilalt! Și nici acesta nu e un secret, ca cel de lângă tine să poată trăi într-o armonie, să pui totul la punct în așa fel ca să te consulți mai întâi cu celălalt și apoi se ia o hotărâre. Noi am fost doi care am tras la aceeași căruță și am avut împreună realizări frumoase”, a continuat vedeta.

Data: 23 iun 2022, 21:05
Autorul articolului: Andreea Cercel
Categorie: Vedete
Tagurile articolului: accident  cântăreț  cornelia  lupu rednic 


DC Media Group Audience

Daniel Buzdugan, foto Instagram

Motivul pentru care Daniel Buzdugan și-a retras copiii de la școala privată: „Să ajungi să plătești cât plătește poate un copil care face Arhitectura la Barcelona… ”

Cristian Mărgărit, la Pastila de Frumusețe

Alimentele care cresc imunitatea. Trebuie să le consumi în sezonul rece. Cristian Mărgărit: „Un miracol pentru imunitate” / VIDEO

Monica Tatoiu, captură video Youtube/ theXclusive

Alcool pe stomacul gol. Băutura pe care Monica Tatoiu o bea în fiecare dimineață: „Este medicament”

Nicoelta Ghiriș, captură video Youtube/ ASTROSENS

Horoscop chinezesc până în februarie 2024. Nicoleta Ghiriș, previziuni pentru toate zodiile

Horoscop Chinezesc, captură video Youtube Spectacola

Horoscop chinezesc pentru săptămâna 25 septembrie - 1 octombrie, 2023. Previziuni pentru fiecare semn zodiacal

Sursa foto: Gabriela Cristea, Facebook

Gabriela Cristea, rețetă inedită de sarmele: „Acesta este secretul.” Trucul prin care previne arsurile digestive

Sursă foto: Instagram/ Elvira Deatcu

Adina Cristescu a încetat din viață la doar 56 de ani: „Deja îmi lipsești!”. Care a fost cauza morții

„Regele moare” cu Victor Rebengiuc, un spectacol excepţional, în premieră la TVR

Victor Rebengiuc, despre spectacolul „Regele moare”: „Mă pregătesc exact pentru ce se pregăteşte şi eroul pe care îl joc eu: despărţirea de lumea asta”

Sursă foto: Instagram/ Cristina Spătar, Talisman Tate

Cristina Spătar, apariție șoc lângă Tristan Tate, la numai trei luni de la căsătorie

Violeta Bănică, Andreei Marin, Ștefan Bănică Jr., Lavinia Pârva. foto Instagram

Andreea Marin, adevărul despre relația fiicei sale cu fratele vitreg cel mic, fiul Laviniei Pârva: „Nu știm ce soartă vom avea”

Sursa foto: Anca Țurcașiu, Instagram

Anca Țurcașiu, dietă drastică după ce s-a îngrășat în vacanță. Salata pe care actrița o consumă întreaga zi: „Trebuie să încap în costumele de scenă”

Sursa foto: unsplash, autor Viva Luna Studios

Horoscop TAROT pentru săptămâna 2 - 8 octombrie 2023. Previziuni pentru fiecare semn zodiacal



Mintea și Inima: Căutând Filosofia Dragostei

O explorare a modului în care filosofia abordează...

HOROSCOP LUNAR OCTOMBRIE 2023 pentru TOATE ZODIILE

De la introspecție profundă, provocări profesionale, până...