Nadine Voindrouth a avut o copilărie foarte grea, după ce mama sa a murit când ea avea doar 6 ani, iar tatăl a abandonat-o pe ea și pe sora ei, când aceasta avea doi ani. Cele două fete au rămas în grija bunicii, care a ales să le trimită la orfelinat. În ciuda acestor lucruri groaznice întâmplate, Nadine a mai rămas și cu câteva amintiri frumoase din copilărie.

"Țin minte că alergam în întâmpinarea ei când venea de la serviciu. Țin minte îmbrățișările din mijlocul străzii și mai țin minte că o rugam să mă lase să îi duc geanta până acasă. O puneam și eu pe braț, ca ea, fălindu-mă cu asta în fața celorlalți copii. Acestea fiind amintirile trupului. Ființa din mine a rămas în contact cu Ființa mamei mele, întâlnindu-ne adesea pe alte frecvențe ale creierului.

Trupului îi este dor de ea, Ființei din mine nu, deoarece pentru ea nu s-a întâmplat separarea. Totodată, cu mintea de acum înțeleg etichetele pe care le punem situațiilor de viață și felului în care creierul se raportează la ele. Tu spui „copilărie nefericită, eu spun doar „copilărie. Deoarece nu există bine sau rău, ci totul este ceea ce este. Etichetele sunt o meteahnă rudimentară a creierului nostru de care se va vindeca în următoarele sute de ani.", a spus Nadine, potrivit viva.

"M-a târât de păr până la orfelinat"

Nadine nu o mai condamnă acum pe bunica ei, pentru ce a făcut, deși, spune ea, ar fi avut posibilitatea să le crească. Vedeta și-a amintit cu groază de momentul în care bătrâna a "târât-o" la orfelinat.

"Nu a fost nevoită să mă ducă la casa de copii. A făcut-o pentru că așa îi era mai simplu. Am conștientizat tot. M-a târât până acolo, deși tot drumul am implorat-o, urlând, să nu mă ducă. Omul care am fost a judecat-o aspru și a comparat-o cu ce ar fi făcut alții. Omul care sunt azi înțelege că acea femeie a făcut atât cât a știut și cât a putut. Este nedrept să comparăm oamenii. Curajul, demnitatea, puterea sunt haruri pe care toți le avem, dar nu toți reușim să le activăm. Și nimeni nu trebuie pedepsit pentru asta. Ea nu a reușit în viața asta să și le activeze. Poate va alege să se întoarcă și să mai încerce o dată.", a continuat aceasta.

"Din prima zi de orfelinat, a început destructurarea mea ca om"

"Orice aș spune, mintea unui om care nu a trecut prin asta nu poate cuprinde  informația… Din prima zi de orfelinat, a început destructurarea mea ca om. Destructurare pe toate palierele: emoțional, intelectual, cognitiv…  Unghiul din care privesc lucrurile acum mă face, însă, să fiu recunoscătoare pentru acele experiențe, pentru că, în sfârșit, am priceput de ce le-am experimentat. Și anume, m-am întrebat deseori care este noima nașterii mele, ca om negru, într-o țară de albi, în comunism, în sărăcie etc.", a mai spus ea.