"M-am întâlnit deja cu moartea, anul trecut". Grigore Leşe, motivul pentru care a renunțat la alcool, în urmă cu două decenii
Data publicării:
Grigore Leșe a împlinit 69 de ani. Artistul a dezvăluit motivul pentru care a renunțat la alcool, în urmă cu două decenii.

Născut în Țara Lăpușului, a început să horească încă de la vârsta de 3 ani, întreaga sa carieră artistică este marcată de aproape 1000 de concerte susținute în țară și străinătate, și  de lansarea a peste 100 de cântece și a 9 albume cu muzică străveche. Realizator de radio și televiziune, profesor universitar de etnomuzicologie, autor a patru cărți, doctor în muzică și doctor Honorius Causa al Universității de Vest Vasile Goldiș din Arad, Grigore Leșe poate fi considerat o adevărată comoară a folclorului românesc. 

Grigore Leşe, motivul pentru care a renunțat la alcool, în urmă cu două decenii

În urmă cu trei zile, artistul a împlinit frumoasa vârstă de 69 de ani. Grigore Leșe a recunoscut că, nici măcar de ziua lui, nu și-a permis să își încalce promisiunea pe care a făcut-o în urmă cu 20 de ani, aceea de nu mai consuma alcool.

”Nici măcar astăzi, de ziua mea, când am împlinit 69 de ani, nu mi-am permis să-mi încalc promisiunea făcută mie însumi, aceea că nu voi mai bea până când voi închide ochii! Capitolul acela e definitiv închis pentru mine.

Am în fiecare zi, în faţa ochilor, sticle cu horincă, de tot soiul. Am horincă de cireşe, de prune, de mere. Dar cum le-am primit, cândva, aşa sunt şi astăzi, neatinse. Le mai sărut, din când în când, şi apoi le pun la locul lor. Nu simt nevoia!', a declarat Grigore Leșe pentru Impact.ro.

Grigore Leșe, dezvăluiri despre problemele de sănătate

Grigore Leșe a povestit că, în urmă cu un an, a avut probleme grave de sănătate.

”Eu m-am întâlnit deja cu moartea, anul trecut. Cel puţin asta mi-a zis unul dintre medicii cu care am discutat recent pe tema sănătăţii mele. A fost o chestie bizară, de scurt moment, asupra căreia nu voi insista prea mult.„, a menționat artistul pentru sursa citată anterior. 

Grigore Leșe: „Am aflat deja lucrul de care se teme cel mai mult un om”

”M-am întâlnit cu prieteni şi cu foşti studenţi. Şi am luat o masă mai festivă împreună. Dar, fără niciun fel de excese! La vârsta mea am aflat deja care e lucrul de care se teme cel mai mult un om pe pământ. Sunt două lucruri! Unii dintre noi ne temem de apropierea morţii, de întâlnirea cu grozăvia asta. Alţii ne temem de moarte în sine', adaugă Grigore Leşe, pentru Impact.ro.

Grigore Leșe vrea să se retragă la o mănăstire, după ce a suferit un atac cerebral

Grigore Leșe a recunoscut că vrea să se retragă la o mănăstire, după ce a suferit un atac cerebral . Artistul a dat vestea chiar înainte de Paște, anul trecut.

„Se spune că nu e bine să stai într-un loc, trebuie să schimbi oamenii și locul, eu sunt la al cincelea popas. (…) Viața mea a fost un amestec de provocare, de vrajă, de ispită. Totul în viață este imprevizibil, nu știi niciodată ce-ți oferă viața. Eu zic așa, că mie mi-a oferit prea mult, Dumnezeu mi-a dat prea mult. Că dacă Dumnezeu mi-a dat prea mult, eu trebuie să dăruiesc. Eu zic că după atâta umblete pe drumul acesta al lui Leșe, umblu de cam vreo 45 de ani, am stat pe drumul acela, nu m-am abătut”, a mărturisit Grigore Leșe, în cadrul emisiunii Acces Direct.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News


Autorul articolului: Romina Băluță
Categorie: Vedete
Tagurile articolului:   alcool  grigore lese 



Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de schimbări radicale pe plan amoros

Sursa foto: Oana Roman, Instagram

Ce afecțiune are fiica Oanei Roman. Vedeta este revoltată: „Niciun doctor nu și-a dat seama”

Captură video: TikTok/bogdan.1111

Andreea Bănică, luată la rost de Bursucu în podcastul său: „Ce a fost cu bustiera aia de la concertul tău?”. Ce i-a răspuns artista

Mihai Voropchievici, captură video Antena 3

Horoscop 25 noiembrie - 1 decembrie 2024, cu Mihai Voropchievici. Zodia care va primi o veste neașteptată

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va trece prin schimbări semnificative

Gabriel Cotabiță, captură foto PRO TV

Doliu în lumea muzicii! A murit Gabriel Cotabiță

Interviu în exclusivitate cu Daniela Simulescu. Ce semne zodiacale dau nas în nas cu norocul până la finalul anului 2024

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va ieși din tipare și va avea curajul să facă ceea ce nimeni din jurul său nu a făcut

Sursa foto: Lidia Buble, instagram

Lidia Buble a aflat că este înșelată chiar de la amanta iubitului ei. Cine era, de fapt, femeia cu care bărbatul trăia o viață dublă: „Am avut un mare șoc”

Gemenele Oana și Adina Timofte. Captură video: România TV

Ce ne rezervă astrele până la finalul anului. Gemenele Oana și Adina Timofte au dezvăluit cum îți va merge în următoarea perioadă

Captură video: Instagram/rux.si.opulenta. Captură video: TikTok/bogdan.1111

Rux, ironii la adresa Andreei Bănică după momentul incendiar de pe scenă: „E ca și cum le arunca. Parcă voia să le arunce pe oameni”

Captură video: YouTube/Kanal D Romania. Dan Diaconescu, captură video Youtube

Silviu Prigoană ar fi fost otrăvit? Dan Diaconescu aruncă bomba în legătură cu moartea fostului om de afaceri: „Substanța pe care el ar fi ingerat-o la Bran se cheamă Novichok”

Sursă foto: Captură foto YouTube „Viața fără filtru”

Adriana Bahmuțeanu, prima reacție după ce copiii ei au fost luați de Protecția Copilului din vila lui Silviu Prigoană: „Este o veste bună că lucrurile încep să se miște”




pixel