Mădălina Crețan, mesaj tulburător, la aproape un an de la moartea lui Nosfe: “Deși știu că mă simți, fiindcă și eu te simt”
Data publicării:
Nosfe, unul dintre cei mai cunoscuți rapperi din România și fondatorul trupei Șatra Benz, s-a stins din viață în urmă cu aproape un an, la vârsta de doar 37 de ani. Vestea tristă a venit pe 16 octombrie 2022, la câteva ore după ce acesta susținuse un concert.  În urma artistului au rămas o soție îndurerată și o fiică, în vârstă de 7 ani. 

La aproape un an de la moartea artistului, Mădălina Crețan, văduva acestuia, a postat pe rețelele de socializare un poem emoționant. 

 

„Cât de tare îmi lipsești, aș vrea să știi
Nu e o zi în care în minte să nu-mi fii
Dimineți în care privirea îmi e pierdută pe geam
Și tot ce îmi doresc e lângă mine să te am

Clipă de clipă aș vrea ca tu să-mi fii aici
Pe cât în lipsa ta, mă sufocă prezența-mi aici
Și mă întreb în fiecare zi de ce Dumnezeu te-a dus pe tine ACASĂ,

În timp ce pe mine fără tine m-a lăsat în casă.

De ce suntem energie, dacă ochii mei nu te văd, urechile mele nu te aud, mâinile mele nu te simt?
Și știu că ești bine, și totuși, poate sunt egoistă, te vreau aici lângă mine, ai vrea să te mint?

“Deși știu că mă simți, fiindcă și eu te simt”

Și oricât de mult aș vrea să mă-ntorc în timp,
La infint să trăim tot ce a fost sublim
Și oricât de mult mă rog în fiecare seară cu ardoare
Nimic din lumea asta materială nu-mi poate da înapoi lumina ta de soare, arzătoare.

With love, from Tzigă, pentru toți cei care simt.”,
a scris Mădălina Crețan pe Instagram. 

 
 
 
 
 
Vezi această postare pe Instagram
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

O postare distribuită de Mădălina Crețan (@sotiedeartist)

 

Mădălina Crețan, premoniție bizară înainte de moartea lui Nosfe. Ultimele ore din viața artistului: 

Invitată în emisiunea „În oglindă”, de la Kanal D2, Mădălina Crețan, văduva artistului, a povestit ce s-a întâmplat în ultimele zile din viața soțului ei. 

 

„Da, îmi amintesc foarte bine. Cu o zi înainte am fost acasă toată ziua, am făcut de mâncare, am făcut macaroanele cu brânză, am mâncat toți 3, eram eu cu el și cu Iris, el era foarte obosit, pentru că o seară

înainte avusese un alt concert sau fusese la studio toată noaptea, nu-mi mai amintesc exact, nu a reușit să se odihnească, dar a fost o zi de sâmbătă foarte normală pentru noi, n-a fost nimic diferit sau special. Pe la 6-7 cred, înainte să plecăm la concert, a fost să o ia pe mătușa lui, care s-a mutat recent de la Galați la Balotești, ca să stea cu Iris cât suntem noi plecați la concert, am mers la concert adică nu, mna...
singurul lucru care s-a întâmplat diferit sau ieșit din comun a fost că mașina cu care trebuia să plecăm, una dintre mașinile noastre, cu care eu mersesem în ziua aia avea pană și n-am înțeles de ce și de unde, eu m-am amărât cumva, nu știu dacă a fost neapărat o premoniție sau m-am supărat că ni se întâmplă încă un lucru negativ, pentru că am avut o serie de lucruri, întâmplări din astea neplăcute și el m-a certat și mi-a zis „Hai dă-o naiba de mașină, nu mai fii și tu așa, că nu toate lucrurile care ni se întâmplă sunt semne, e o pană,
n-are nimic” și atunci am zis da, bine, e o pană.”, a povestit Mădălina Crețan, în cadrul emisiunii lui Mihai Ghiță, ”În oglindă”.


Nu a avut puterea de a se ocupa de înmormântare

"Nu m-am ocupat de înmormântare. S-a ocupat Luca, colegul lor de trupă, cu mama, cu unchiul lui Darius, cred că și tatăl lui. Nici măcar nu veneau la mine să-mi ceară părerea vizavi de ceva. Nici măcar telefoanele nu le-am avut. A fost nevoie de calmante pentru mine în zilele alea, de vitamine. Nu mâncam, doar beam ceaiuri că mi se puneau în față (...)Îmi este foarte greu despre mine să spun că sunt puternică. Știu că sunt foarte ambițioasă și foarte luptătoare. În absolut orice." ,  i-a declarat Mădălina Crețan lui Mihai Ghiță. 

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News


Autorul articolului: Veronica Mavrodin
Categorie: Vedete
Tagurile articolului: madalina cretan  nosfe 



Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de schimbări radicale pe plan amoros

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va traversa o perioadă plină de evenimente importante

Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de un an excelent

Sursa foto: Oana Roman, Instagram

Ce afecțiune are fiica Oanei Roman. Vedeta este revoltată: „Niciun doctor nu și-a dat seama”

Captură video: TikTok/bogdan.1111

Andreea Bănică, luată la rost de Bursucu în podcastul său: „Ce a fost cu bustiera aia de la concertul tău?”. Ce i-a răspuns artista

Mihai Voropchievici, captură video Antena 3

Horoscop 25 noiembrie - 1 decembrie 2024, cu Mihai Voropchievici. Zodia care va primi o veste neașteptată

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va trece prin schimbări semnificative

Gabriel Cotabiță, captură foto PRO TV

Doliu în lumea muzicii! A murit Gabriel Cotabiță

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care poate începe o relație autentică și sănătoasă

Interviu în exclusivitate cu Daniela Simulescu. Ce semne zodiacale dau nas în nas cu norocul până la finalul anului 2024

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va ieși din tipare și va avea curajul să facă ceea ce nimeni din jurul său nu a făcut

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Mercur retrograd din 26 noiembrie. Care vor fi cele mai afectate zodii: „Vom simți tristețe, neputință, neîncredere”

Sursa foto: Lidia Buble, instagram

Lidia Buble a aflat că este înșelată chiar de la amanta iubitului ei. Cine era, de fapt, femeia cu care bărbatul trăia o viață dublă: „Am avut un mare șoc”




pixel