Madonna, mesaj sfâșietor după ce a fost externată: „Primul lucru la care m-am gândit când m-am trezit în spital au fost copiii mei”
Data publicării:
Cântăreaţa americană Madonna a declarat că doreşte să se concentreze asupra stării sale de sănătate şi ''să-şi recapete puterile", adăugând că se află "pe drumul spre recuperare" în urma unei internări la terapie intensivă.


Superstarul american în vârstă de 64 de ani a anunţat luni că unele concerte din cadrul turneului din acest an vor fi reprogramate în funcţie de evoluţia recuperării sale.

"Vă mulţumesc pentru energia voastră pozitivă, rugăciuni şi cuvintele despre vindecare şi încurajatoare. V-am simţit dragostea", a scris Madonna într-o postare pe Instagram.

"Sunt pe drumul spre recuperare şi sunt incredibil de recunoscătoare pentru toate binecuvântările din viaţa mea. Primul lucru la care m-am gândit când m-am trezit în spital au fost copiii mei. Al doilea a fost că nu vreau să dezamăgesc nicio persoană care a cumpărat bilete pentru turneul meu. De asemenea, n-am vrut să-i dezamăgesc nici pe cei care au lucrat neobosiţi în ultimele luni pentru a-mi crea spectacolul. Urăsc să dezamăgesc pe cineva", a transmis artista.

"Acum mă concentrez asupra sănătăţii şi să-mi recapăt puterile şi vă asigur, că o să revin alături de voi cât de curând pot. Planul actual este de a reprograma partea turneului din America de Nord şi să încep în octombrie în Europa. N-aş putea fi mai recunoscătoare pentru grija şi sprijinul vostru", a încheiat Madonna.

Artista urma să înceapă turneul "Madonna: The Celebration Tour" în Canada la 15 iulie, însă managerul ei, Guy Oseary, a anunţat luna trecută că artista a fost internată câteva zile la terapie intensivă din cauza "unei infecţii bacteriene grave".

O sursă a declarat în iunie agenţiei de presă PA că Madonna se afla acasă, în recuperare şi că "simţea mai bine".

Turneul său urma să înceapă în America de Nord - cu spectacole inclusiv la Detroit, Chicago, New York, Miami şi Los Angeles - înainte de a continua în Europa.

Promovat drept o "experienţă unică", turneul îl va avea ca invitat special pe Bob the Drag Queen, pe numele real Caldwell Tidicue.

"Madonna: The Celebration Tour" este primul turneu al Madonnei după concertele din cadrul turneului de promovare al albumului "Madame X" încheiat în 2020. Unele dintre spectacolele programate în cadrul "Madame X Tour" au fost anulate din cauza unor probleme ale artistei la genunchi şi şold, notează Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News


Autorul articolului: Veronica Mavrodin
Categorie: International
Tagurile articolului: Madonna  spital  terapie intensiva 


DC Media Group Audience

Romeo Popescu, captură video Youtube

Previziuni pentru luna mai 2024, în funcție de cifra de destin. Romeo Popescu: „Aceste persoane au șanse financiare”

Lola Crudu, captură video Youtube, Spectacola

Lola Crudu, decizie radicală: „Nu mai plec, gata!” Soțul i-a spus că vrea să se înscrie la Survivor. Cum a reacționat / video

Captură video: YouTube/Canal33

Horoscopul lunii mai, cu Camelia Pătrășcanu. Previziuni pentru toate zodiile

Părintele Vasile Ioana/captură video Youtube, Altceva cu Adrian Artene

Ai voie să speli în Vinerea Mare? Părintele Vasile Ioana, răspunsul pe care-l așteaptă toți românii

Captură video Youtube, VERDICT DANA BUDEANU. Andra Măruță, Românii au talent/ProTV

Dana Budeanu, reacție controversată, după ce a văzut-o pe Andra pe scenă. Artista i-a răspuns când a observat ce a spus despre ea

Andrei Ciobanu, Tj Miles, captură video Youtube/ Survivor România

Andrei Ciobanu, avertisment către TJ Miles: „Pe Zanni nu-l interesează absolut de nimeni. Ăsta este obiectivul lui”

Sursa foto: Christian și Iulia Sabbagh, arhivă personală

Anais Sabbagh a devenit virală pe internet, după ce s-a lansat în muzică. Fiica lui Christian Sabbagh a câștigat inimile a milioane de oameni: „A fost o surpriză”

Valeriu Panoiu/ captură video Youtube

Horoscop pentru luna MAI. Zodiile care pot face mulți bani: ”Sunt vești foarte bune”

Sursa foto: Sursa foto: CRBL, Instagram

CRBL, primul Paște singur, după divorțul de soția sa, Elena. Artistul a dezvăluit în compania cui își va petrece sărbătorile anul acesta

Andrei Ciobanu, Zanni/ captură video Voyo

Scandal între Andrei Ciobanu și Zanni la Survivor! „Nu a primit educație, nu a avut de unde” / „Acum înțeleg de ce Ana Pal ți-a dat un cap în nas”

Cristina Demetrescu, captură video Youtube, Vorbește Lumea

Cristina Demetrescu, horoscop pentru prima jumătate a lunii mai 2024. Vin oportunități importante pentru mai multe zodii

Serialul Clanul de pe Pro TV

Surpriză de proporții pentru fanii serialului „Clanul”. Actorii vor putea fi văzuți în „Groapa”. Bebe Măcelaru: „Te omor, Vlahule! Îți iau suflu acum, pe loc!”




pixel