Bogdan Medvedi și Anișoara Cojocaru i-au cucerit pe jurații de la Vocea României. Tânăra a avut parte de o surpriză imensă
Jurnalista Carla Cristina Tanasie a postat, pe pagina sa de Facebook, un mesaj prin care le cere oamenilor să o ajute pe Magda Coman, astfel încât aceasta să reușească să se opereze, după ce a trecut printr-un accident nefericit.
Aflată la Veneția pentru organizarea unui eveniment, Magda Coman a suferit un accident. Încercând să o ajute, un trecător a împins fotoliul rulant în care aceasta se afla, dar, din păcate, femeia a căzut și s-a ales cu o dublă fractură la ambele picioare. A fost operată la un picior, dar intervenția pentru cel de-al doilea picior este mult mai dificilă, iar medicii din Italia nu vor să o facă. Fotomodelul trebuie să ajungă în Turcia, la Istanbul, unde o echipă de medici o așteaptă pentru operație. Din păcate, tratamentul este extrem de costisitor, în jur de 13.500 de euro. Jurnalista Carla Cristina Tanasie a cerut oamenilor să o ajute dacă pot, contribuind fiecare cu câte o sumă care o poate face pe Magda să ajungă la Istanbul.
„Coman Magda are nevoie de ajutorul nostru . Aflată la Veneția pentru a organiza Gala Atipic Beauty, un eveniment drag ei prin care a adus lumină și speranță în viețile multor oameni, Magda a fost victima unei întâmplări nefericite. Un trecător, încercând să o ajute, a împins fotoliul rulant în care se afla, dar o manevra greșită a făcut ca ea să cadă și s-a ales cu o dublă fractură la ambele picioare. La un picior a fost operată, dar celălalt necesită o intervenție mult mai complicată, pe care medicii din Italia nu îndrăznesc să o facă. Singura ei șansă se află în Istanbul, unde o echipă de medici este pregătită să o ajute. Însă costul tratamentului se ridică la 13.500 de euro, o sumă care pentru Magda este imposibil de acoperit singură. Acasă o așteaptă cei doi copii. Eu am cunoscut-o anul acesta invitată fiind la evenimentul organizat de ea. Cred că putem să-i înapoiem binele pe care ea îl face. Las în comentarii conturile și un link cu apelul ei de ajutor de pe patul de spital. Vă mulțumesc!”, a scris jurnalista, pe pagina sa de Facebook.
Magda Coman este un model și activistă din România, cunoscută pentru eforturile sale de a promova incluziunea persoanelor cu dizabilități în societate. Un teribil accident rutier a lăsat-o în scaun cu rotile. În ciuda acestui incident tragic, Magda Coman a continuat să își urmeze pasiunea pentru modă și a devenit un model de succes, participând la diverse prezentări și proiecte de modă.
Magda Coman este, de asemenea, fondatoarea asociației „Open Your Heart”, prin care promovează drepturile persoanelor cu dizabilități și organizează diverse evenimente pentru a atrage atenția publicului cu privire la problemele cu care se confruntă aceste persoane.
Detalii despre cum puteți contribui:
Asociația Open Your Heart
Persoana de contact: Magda Coman- presedinte
Telefon: 0735124251 Sau număr Italia +39 3284803347
e-mail: [email protected]
Cod fiscal: 31755972
BANCA TRANSILVANIA Cod iban: RO20BTRLRONCRT0210977401
SAU (pentru transfer în euro)
RO83INGB0000999905675954
Titular cont
Iuliana Magda Coman
Banca
INGB CENTRALA
Moneda
EUR
Cod SWIFT/BIC
INGBROBU
SAU REVOLUT
Beneficiar: Magda Iuliana Coman
IBAN: RO77 BREL 0005 5131 0601 0100
Revtag: @magdaiom7l
Te-ar putea interesa și: Strigătul disperat al Mirelei Petcu Ecobici, după ce medicii nu i-au mai dat nicio șansă la viață în lupta cu cancerul: „Au spus că nu voi apuca Crăciunul. Am nevoie de ajutor”
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News
Autorul articolului: Loredana Tanase
Categorie: Vedete
Mi-Th Influencer, emisiunea...
Iată ce-ți rezervă astrele...