Majda Aboulumosha a leșinat în timpul unei probe la Survivor. Medicii i-au interzis să mai continue
Data publicării:
Majda Aboulumosha a avut nevoie de îngrijiri medicale, după ce a leșinat în timpul unei probe din jungla Dominicană. 

Aseară, Majda Aboulumosha a avut parte de momente de panică. Vedeta s-a simțit extrem de rău și, deși starea de sănătate era deteriorată, ea a încercat să continue concursul și să aducă puncte echipei sale.

Pe fondul oboselii, al lipsei de hrană și al stresului, frumoasa Majda a leșinat iar colegii au cărat-o pe brațe.  Medicii i-au interzis să mai continue proba. 

”Mă doare foarte tare stomacul și îmi vine să vomit, dar nu am ce să fac. N-am cum, că cedez punctul după. (…) Am vomitat un pic mai devreme și sunt foarte amețită, dar eu intru. Dar am vomitat doar apă așa și ușor galben. Suc gastric? Nu știu, mă doare rău de tot aici (n.r stomacul)”, a spus Majda.


Colegii artistei au povestit că aceasta se simțea rău cu o seară înaintea probei și că mai mereu ea mânca foarte puțin, pentru a le lăsa hrana coechipierilor. 

 

Majda participă la Survivor în echipa Faimoșilor, alături de Costi Ioniță, Cătălin Moroșanu, Cosmin Stanciu, Alexandra Stan. Din echipa mai fac parte Amna, Roxana Nemes, Culiță Sterp, Zannidache, Elena Marin, Jador, Simona Hapciuc și Georgiana Lupu.


Ce spunea Majda înainte de concurs

 

“Întotdeauna m-am gândit că totul se întâmplă cu un scop în viață, iar acum simt că scopul meu e să dau tot ce e mai bun. Sunt o fire puternică și consider că o să-mi depășesc limitele și o să descopăr foarte multe lucruri.

Îmi place să lucrez în echipa și simt că o să luptăm împreună să fie bine. Sper din suflet că emoția că pe care o simt să ajungă la inimile celor ce ne vor urmări”,spune Majda Aboulumosha despre Survivor România.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News


Autorul articolului: Veronica Mavrodin
Categorie: Vedete
Tagurile articolului: majda  survivor 



Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de schimbări radicale pe plan amoros

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va traversa o perioadă plină de evenimente importante

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Care vor fi cele mai norocoase zodii în anul 2025. Interviu în exclusivitate cu Daniela Simulescu

Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de un an excelent

Captură video: TikTok/bogdan.1111

Andreea Bănică, luată la rost de Bursucu în podcastul său: „Ce a fost cu bustiera aia de la concertul tău?”. Ce i-a răspuns artista

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va trece prin schimbări semnificative

Mihai Voropchievici, captură video Antena 3

Horoscop 25 noiembrie - 1 decembrie 2024, cu Mihai Voropchievici. Zodia care va primi o veste neașteptată

Cristina Demetrescu. Captură video: Pro TV

Cristina Demetrescu, horoscop pentru săptămâna 18 - 24 noiembrie. Zodia care va trece prin schimbări radicale în această perioadă

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care poate începe o relație autentică și sănătoasă

Gabriel Cotabiță, captură foto PRO TV

Doliu în lumea muzicii! A murit Gabriel Cotabiță

Interviu în exclusivitate cu Daniela Simulescu. Ce semne zodiacale dau nas în nas cu norocul până la finalul anului 2024

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va ieși din tipare și va avea curajul să facă ceea ce nimeni din jurul său nu a făcut

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Mercur retrograd din 26 noiembrie. Care vor fi cele mai afectate zodii: „Vom simți tristețe, neputință, neîncredere”




Doliu în lumea muzicii! A murit Gabriel Cotabiță

Lumea muzicală este în doliu! Celebrul artist Gabriel...

pixel