Mama Deliei Matache: „Trebuie să trăim clipa, că nu știm cât ne-a mai rămas”. Artista, declarații controversate
Data publicării:
Gina Matache și-a amintit cu nostalgie de perioada copilăriei. 

Mama Deliei Matache a făcut câteva dezvăluiri inedite, cu privire la Crăciunul „de altă dată”. Aceasta a trăit o copilărie modestă, la țară, așa cum se obișnuia pe vremea aceea. Artista îl aștepta și pe atunci pe Moș Crăciun, însă venea cu daruri mai modeste, decât se practică în ziua de astăzi. Când vine vorba însă de fetele ei, Gina Matache spune că lista lor de dorințe era ceva mai amănunțită, însă niciodată nu se depășea o anumită limită. 

„De Crăciun ai mei nu obișnuiau să ne ia cine știe ce, dar sigur ne luau haine, asta țin minte foarte bine. Nu exista Paște sau Crăciun fără niște hăinuțe noi.
 

În schimb, fetele mele, Delia și Oana când au conștientizat ele că vine Moș Crăciun în fiecare an și că trebuie să facă lista cu ce-și doresc, numai asta făceau. Adevărul e că și eu îmi doream să le pun acolo, sub brad, tot ce nu am avut eu, ce credeam că o să le trebuiască. Fetele nu s-au ‘întins’ niciodată prea mult, vroiau o păpușică și niște dulciuri și erau fericite cu orice primeau.”, a declarat Gina Matache, potrivit unica.ro

VEZI și: Mama Deliei Matache, speriată de probleme de sănătate: „Am probleme foarte mari. Mă macină treaba asta”

 

Ce dorință are mama Deliei Matache

Când vine vorba despre dorințe, aceasta spune că tot ce mai vrea acum este să trăiască din plin fiecare clipă, întrucât viața este imprevizibilă, mai ales de la o anumită vârstă.

„Ce să mai cerem noi la anii noștri? Cred că acum trebuie să trăim clipa, că nu știm cât ne-a mai rămas. Ce-a fost a fost, ce-o să vină o să vedem, trebuie să trăim bine și frumos azi. Nu sunt o persoană pretențioasă, nu vreau multe lucruri.”, a mai spus aceasta.

VEZI și: Părinții Deliei au îngropat securea războiului. Cei doi s-au mutat din nou împreună: "Trebuie să avem grijă unul de altul"

 

Gina Matache, amintiri din perioada copilăriei

Gina Matache și-a amintit cu nostalgie și de perioada copilăriei. Aceasta a povestit cum mergea la colindat, în noaptea de Ajun, când era primită de toată lumea cu nuci, covrigi și alte bunătăți de pe vremea aceea.

„Sigur că mergeam, țin minte că ne făcea mama o trăistuță pentru colindat și toată lumea ne aștepta cu nuci, covrigi și mere. Dar mie cel mai mult îmi plăceau cuburile de zahăr, dacă primeam din alea eram un copil fericit. Noi nu primeam bomboane sau ciocolată. Mult timp mie nici nu mi-a plăcut ciocolata pentru că nu îi știam gustul și atunci când am mâncat prima dată nu mi-a plăcut, mi s-a părut că are gust de săpun.
 

Mama gătea ca toată lumea, felurile specifice, sarmale și friptură și ceva dulce. De cele mai multe ori făcea gogoși, mai avea fructe culese din copac, dar dulciuri cum au copiii azi noi nu aveam la țară.”, a continuat mama Deliei Matache.

Dan Bittman îi dă replica Deliei: „Hai să nu ne mai gândim că suntem prea mulți, că poate nu-i acolo problema”

Totul era simplu pe vremea aceea, spune Gina Matache, care consideră că în ziua de astăzi totul se rezumă la aparențe și la „bogăție”.

„Era mai simplu totul pentru că eram la țară, ne adunam toți vecinii la unul dintre noi acasă. Părinții petreceau cu sarmale, cu o cănuță de vin, iar noi, copiii, ne jucam toți într-o camera, la grămadă. Nu era pe bucurie și pe bogăție ca acum.”, a mai spus aceasta.
 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News


Autorul articolului: Andreea Cercel
Categorie: Vedete
Tagurile articolului: craciun  delia matache  dorinta  Gina Matache 

Doliu în lumea muzicii! A murit Gabriel Cotabiță

Lumea muzicală este în doliu! Celebrul artist Gabriel...



Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va traversa o perioadă plină de evenimente importante

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Care vor fi cele mai norocoase zodii în anul 2025. Interviu în exclusivitate cu Daniela Simulescu

Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de schimbări radicale pe plan amoros

Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de un an excelent

Captură video: TikTok/bogdan.1111

Andreea Bănică, luată la rost de Bursucu în podcastul său: „Ce a fost cu bustiera aia de la concertul tău?”. Ce i-a răspuns artista

Adriana Bahmuțeanu, foto Instagram

Adriana Bahmuțeanu, în lacrimi la mormântul lui Silviu Prigoană. A avut parte de o mare surpriză - Foto în articol

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va trece prin schimbări semnificative

Cristina Demetrescu. Captură video: Pro TV

Cristina Demetrescu, horoscop pentru săptămâna 18 - 24 noiembrie. Zodia care va trece prin schimbări radicale în această perioadă

Gabriel Cotabiță, captură foto PRO TV

Doliu în lumea muzicii! A murit Gabriel Cotabiță

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care poate începe o relație autentică și sănătoasă

Sursă foto: Facebook/Mihaela Botezatu

Un mare secret al lui Silviu Prigoană s-a aflat abia acum, după moartea lui

Interviu în exclusivitate cu Daniela Simulescu. Ce semne zodiacale dau nas în nas cu norocul până la finalul anului 2024

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va ieși din tipare și va avea curajul să facă ceea ce nimeni din jurul său nu a făcut




Doliu în lumea muzicii! A murit Gabriel Cotabiță

Lumea muzicală este în doliu! Celebrul artist Gabriel...

pixel