Mama lui Theo Rose dă de pământ cu Carmen Harra, după ce a prezis sfârșitul relației cu Anghel Damian: „Și dacă nu ține, este problema lor”
Data publicării:
Nina Diaconu, mama lui Theo Rose îi dă replica celebrei clarvăzătoare Carmen Harra, după ce aceasta a declarat că fiica ei și Anghel Damian nu ar fi compatibili. 

Carmen Harra, clarvăzătoarea care a prezis destinele și divorțurile mai multor persoane publice de la noi din țară, a vorbit despre compatibilitatea dintre Theo Rose și Anghel Damian. Recent, a ieșit la iveală faptul că celebra solistă este însărcinată cu regizorul serialului „Clanul”, după doar câteva luni de relație. Chiar dacă acum se iubesc extrem de mult și sunt independenți financiar, Carmen Harra consideră faptul că situația poate deveni asemănătoare cu cea pe care a trăit-o Andreea Bălan cu tatăl fetițelor ei, întrucât cei doi nu ar fi deloc compatibili. 

Mama artistei s-a arătat extrem de deranjată de comentariul pe care l-a făcut clarvăzătoarea și i-a dat replica acesteia.

„Eu am făcut copil la 20 de ani. Copiii sănătoși se fac la vârsta aceasta. Nu după ce iei zece ani pastile. Vă rog să îi lăsați să se bucure de viața lor! Este treaba lor dacă o să le reziste relația sau nu.

Și dacă ține relația, și dacă nu ține, este problema lor. Este urât din partea unor oameni să își dea cu părerea dacă rezistă relația lor sau nu. Este treaba lor și atât', a spus, pentru Click!, Nina Diaconu.


Carmen Harra desființează relația dintre Theo Rose și Anghel Damian: „Nu sunt suflete pereche. Este ca relația dintre Andreea Bălan și George Burcea”

 

„Theo e foarte frumoasă, talentată, superbă, bună la suflet, o persoană extraordinară. El (n.r. Anghel Damian) este foarte independent, vrea să-și construiască o carieră și va reuși. Știi cum este relația asta? Exact cum a fost cea dintre Andreea Bălan și George Burcea, cam așa. Este o relație în care ne atragem, ne iubim la nebunie, suntem foarte buni unii cu alții pe moment, întrebarea este cum va supraviețui această relație? Problema este că avem această chimie fizică, se nasc copii, ne iubim, dar ne potrivim sau nu? La toate socotelile de compatibilitate sunt probleme multe în acestă relație. Să sperăm că ei au înțelepciunea să treacă peste problemele care sunt și să facă o relație solidă, ceea ce nu va fi ușor deloc, pentru că ei nu sunt nici suflete pereche, nu sunt nici cea mai compatibilă relație, dimpotrivă, sunt două persoane care în timp au probleme serioase de comunicare, însă nu putem să le dorim decât tot binele din lume.”, a declarat Carmen Harra, în cadrul emisiunii Exclusiv VIP, de pe Prima TV. 

 

„Să sperăm că va reuși să prioritizeze relația cu ea”

Principala problemă, care ar putea pune în pericol relație dintre cei doi, este atitudinea lui Anghel Damian, în fața carierei sale de succes. Acesta trebuie să învețe să prioritizeze relația pe care o are cu artista și să comunice, susține Carmen Harra. 

„Eu văd asemănarea situației care a existat între Andreea Bălan și George Burcea, pentru că sunt două cazuri foarte similare. Problema este comunicarea între ei. Dacă ei reușesc să comunice, dacă reușesc să se înțeleagă în timp, atunci relația poate să rezite. Problema este însă și la el. El este motivat de succesul lui personal, este interesat în reușita lui personală. Să sperăm că va reuși să prioritizeze relația cu ea, dincolo de interesele lui personale. Să sperăm că acest copil îi unește și îi face mai maturi. Nu este o relație simplă, e o relație care poate deveni extrem de complicată în timp, pentru că energetic se pot crea conflicte.”, a continuat clarvăzătoarea.

 

Ce viitor îi prezice Carmen Harra lui Theo Rose

Dacă pe plan personal, clarvăzătoarea vede câteva probleme, când vine vorba de carieră însă, aceasta spune că Theo Rose va avea parte doar de succes. 

„O văd foarte de succes. Dacă ea este urmărită și ajutată, succesul e garantat. Singură este mai greu să se descurce, însă sprijinită o s-o ducă la un succes extraordinar. Are foarte mult potențial, este foarte frumoasă și ambițioasă. Un om cald, iubitor și plăcut de lume, cu toate șansele de reușită.”, a continuat ea.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News


Autorul articolului: Maria Alexandru
Categorie: Vedete
Tagurile articolului: anghel damian  carmen harra  mama  nina diaconu  Theo Rose 



Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de schimbări radicale pe plan amoros

Sursa foto: Oana Roman, Instagram

Ce afecțiune are fiica Oanei Roman. Vedeta este revoltată: „Niciun doctor nu și-a dat seama”

Captură video: TikTok/bogdan.1111

Andreea Bănică, luată la rost de Bursucu în podcastul său: „Ce a fost cu bustiera aia de la concertul tău?”. Ce i-a răspuns artista

Mihai Voropchievici, captură video Antena 3

Horoscop 25 noiembrie - 1 decembrie 2024, cu Mihai Voropchievici. Zodia care va primi o veste neașteptată

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va trece prin schimbări semnificative

Gabriel Cotabiță, captură foto PRO TV

Doliu în lumea muzicii! A murit Gabriel Cotabiță

Interviu în exclusivitate cu Daniela Simulescu. Ce semne zodiacale dau nas în nas cu norocul până la finalul anului 2024

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va ieși din tipare și va avea curajul să facă ceea ce nimeni din jurul său nu a făcut

Sursa foto: Lidia Buble, instagram

Lidia Buble a aflat că este înșelată chiar de la amanta iubitului ei. Cine era, de fapt, femeia cu care bărbatul trăia o viață dublă: „Am avut un mare șoc”

Gemenele Oana și Adina Timofte. Captură video: România TV

Ce ne rezervă astrele până la finalul anului. Gemenele Oana și Adina Timofte au dezvăluit cum îți va merge în următoarea perioadă

Captură video: Instagram/rux.si.opulenta. Captură video: TikTok/bogdan.1111

Rux, ironii la adresa Andreei Bănică după momentul incendiar de pe scenă: „E ca și cum le arunca. Parcă voia să le arunce pe oameni”

Captură video: YouTube/Kanal D Romania. Dan Diaconescu, captură video Youtube

Silviu Prigoană ar fi fost otrăvit? Dan Diaconescu aruncă bomba în legătură cu moartea fostului om de afaceri: „Substanța pe care el ar fi ingerat-o la Bran se cheamă Novichok”

Sursă foto: Captură foto YouTube „Viața fără filtru”

Adriana Bahmuțeanu, prima reacție după ce copiii ei au fost luați de Protecția Copilului din vila lui Silviu Prigoană: „Este o veste bună că lucrurile încep să se miște”




pixel