Mama lui Theo Rose, primele declarații despre sarcina artistei: “Sar în sus! Ce să fac? Sunt un om fericit, un părinte care asta așteaptă de la o vreme”
Data publicării:
Theo Rose este însărcinată. Mama artistei este în culmea fericirii și se gândește să se pensioneze, pentru a putea avea grijă de bebeluș. 

Theo Rose este însărcinată. Vedeta trăiește o frumoasă poveste de dragoste alături de Anghel Damian, cu care a început relația în urmă cu câteva luni. 

Deși mulți au crezut că ar fi vorba de un zvon fals, mama artistei confirmă sarcina vedetei și spune că este sărbătoare în familia lor, de la aflarea veștii. 


“Sar în sus! Ce să fac? Sunt un om fericit, un părinte care asta așteaptă de la o vreme. Mă gândesc la pensionare acum că trebuie să stau cu bebelușul dacă vine. Să fie sănătoși și să ne bucure viața. Că asta așteptăm, asta e împlinirea noastră!”, a declarat Nina Diaconu, în emisiunea La Măruță, de la PRO TV.

Theo Rose le-a dat vestea cea mare de acum o săptămână

 

“Ne-a anunțat de puțin timp! De o săptămână, două. Au venit în vizită (...) și au zis că au o veste bună. Ne-am bucurat! Noi suntem o familie mai mare și ne-am bucurat cu toții. Theo a fost asumată din prima. A zis dacă pică, asta e...Nici nu se pune problema! Ea iubește foarte mult copiii. A botezat câțiva copilași. Sunt foarte fericiți! Trăiește ceva frumos!”, a mai spus Nina Diaconu. 

 

Tatăl vedetei a fost primul care a confirmat sarcina

 Tatăl său a fost cel care a dezvăluit faptul că știa de această veste încă de la începutul lunii noiembrie, când a fost extrem de fericit să afle că va deveni bunic.

„Pe noi ne-a anunțat Theo încă de la începutul lunii noiembrie despre marele eveniment. Am sărit în sus de bucurie, fiindcă am și eu o vârstă și deja așteptam de ceva vreme nepoți. Care se cam lăsau așteptați.

Theo, cea mai mică fată a noastră, e cea care ne-a făcut marea bucurie! Voi fi cel mai fericit bunic din lume. Noi, aici, la țară, suntem mai conservatori. Așa că nu ne-am fi dorit să aflăm de prin ziare marea veste. Theo, draga de ea, a știut asta, și a preferat să ne anunțe printre primii. Nici nu vă puteți închipui ce bucurie ne-a făcut!', a spus Ioan Diaconu pentru Playtech.ro.

 

Ce spune despre Anghel Damian

Mai mult, acesta bărbatul spune că l-a cunoscut deja și pe Anghel Damian, despre care are o părere foarte bună. Tatăl artistei crede că în curând va avea loc și nunta dintre solistă și regizor. 

„A venit la noi împreună cu prietenul ei. Ne-a făcut o impresie foarte bună, de ce să nu recunosc! Însă, nu mă întrebați când vor face nunta, căci despre fericitul eveniment nu ne-au spus încă nimic. Cred că vor bate în curând și clopotele de nuntă! Îmi doresc asta!

Pe Theo am crescut eu, o bună bucată de vreme. Mai exact, de pe când avea vreo două luni, timp de un an. În prima perioadă a vieții ei mi-am luat concediu de paternitate, special ca să am grijă de ea. Așa că pot spune că avem o relație fiică-tată mai aparte. Iar acum că voi fi și bunic, lucrurile nu pot fi decât îmbucurătoare, așa cum de altfel trebuie să fie lucrurile în viață.”, a adăugat tatăl artistei.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News


Autorul articolului: Maria Alexandru
Categorie: Vedete
Tagurile articolului: anghel damian  insarcinata  sarcina  Theo Rose 



Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de schimbări radicale pe plan amoros

Sursa foto: Oana Roman, Instagram

Ce afecțiune are fiica Oanei Roman. Vedeta este revoltată: „Niciun doctor nu și-a dat seama”

Mihai Voropchievici, captură video Antena 3

Horoscop 25 noiembrie - 1 decembrie 2024, cu Mihai Voropchievici. Zodia care va primi o veste neașteptată

Gabriel Cotabiță, captură foto PRO TV

Doliu în lumea muzicii! A murit Gabriel Cotabiță

Sursa foto: Lidia Buble, instagram

Lidia Buble a aflat că este înșelată chiar de la amanta iubitului ei. Cine era, de fapt, femeia cu care bărbatul trăia o viață dublă: „Am avut un mare șoc”

Gemenele Oana și Adina Timofte. Captură video: România TV

Ce ne rezervă astrele până la finalul anului. Gemenele Oana și Adina Timofte au dezvăluit cum îți va merge în următoarea perioadă

Captură video: Instagram/rux.si.opulenta. Captură video: TikTok/bogdan.1111

Rux, ironii la adresa Andreei Bănică după momentul incendiar de pe scenă: „E ca și cum le arunca. Parcă voia să le arunce pe oameni”

Vovo Violin, violonist profesionist, povestea unei cariere impresionante și planurile de viitor: „Toate zilele mele au legătura cu muzica”

Captură video: YouTube/Adevaruri ascunse

Top 4 zodii care se vor bucura de noroc financiar la final de an. Mihai Voropchievici: „Sfârșitul lui 2024 le rezervă șanse mari de câștig”

Gabriel Cotabiță, foto Facebook

Mesajul emoționant transmis de familia lui Gabriel Cotabiță. Când va avea loc slujba de înmormântare

Adriana Bahmuțeanu, captură video Youtube

Victorie pentru Adriana Bahmuțeanu! Și-a văzut băieții, după o săptămână de la moartea lui Silviu Prigoană: „Ne-am luat în brațe, am plâns, însă copiii mei sunt confuzi”

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va da lovitura pe plan financiar și relațional




pixel