Mâncărurile de Crăciun pe care Shurubel le urăște: „Pur și simplu corpul meu le respinge”. Cum arată cadoul ideal pentru prezentator / EXCLUSIV
Data publicării:
Andrei Lăcătuş, cunoscut sub numele de Shurubel, este la cârma emisiunii „Vorbește lumea” de aproximativ un an. Înainte de asta, îndrăgitul prezentator a fost timp de aproximativ 10 ani în lumea radioului, astfel încât publicul îl cunoaște și îl admiră pentru spiritul vesel și pozitiv de care dă dovadă întotdeauna. În exclusivitate pentru Spectacola, în aceeași notă plină de umor, Shurubel ne-a vorbit despre planurile pe care le are pentru perioada Crăciunului.


SPECTACOLA:  Ce planuri ai anul acesta de Crăciun? Cum vei petrece?

Shurubel: Mă rup în două (n.r. râde). În sensul că o parte din mine face Crăciunul la București cu părinții mei, iar cealaltă parte merge la Sibiu pentru Crăciunul cu părinții soției. Nu știu cum o să mă lipesc la loc după aceea, dar rezolv eu cumva.

 

SPECTACOLA: Ce îți place cel mai mult în această perioadă?

Shurubel: Îmi place că nu avem autostradă între București și Sibiu și trebuie să conduc vreo cinci ore pe Valea Oltului cu alte mii de români dornici să ajungă la bradul de acasă.

 

SPECTACOLA: Cum arată cadoul ideal pentru tine? Ce ai vrea să-ți aducă Moș Crăciun anul acesta, dacă ar fi să îi scrii acum o scrisoare?

Shurubel: Sunt un tip ușor de mulțumit. Sunt mare fan napolitane și covrigei vanilați. Dacă îmi dai chestiile astea două pe o plajă din Maldive... sunt cel mai fericit. Totul este despre lucrurile simple.

 

SPECTACOLA: Acum să presupunem că tu ești Moș Crăciun… ai început “goana” după cadouri? Ce îți place să le oferi celor dragi?

Shurubel: Mă tot chinui să le ofer vacanțe părinților mei, dar nu pot să îl conving pe tata să se clintească din fața televizorului. Deci vacanțe le-aș oferi... vacanțe și cursuri. Tot felul de cursuri: de dans, de gătit, de programare, ce vor ei.

 

SPECTACOLA: Povestește-ne o amintire din copilărie, din perioada Crăciunului, care ți-a rămas până astăzi la suflet sau care poate stârni amuzamentul cititorilor.

Shurubel: Îmi aduc aminte doar că noi, copiii de la bloc, formam și întrețineam fâșii cât mai lungi de gheață pe trotuar sau pe stradă și alunecam pe ele toată ziua. Acum, ca adult, nu mi se mai pare așa de amuzant, că am treabă, mă grăbesc și nu le observ. Am devenit unul dintre vecinii aceia care țipau la noi să nu mai facem ghețuș în fața scării.

 

SPECTACOLA: Ce tradiții și obiceiuri se respectau la tine în familie de Crăciun și ce s-a păstrat până astăzi?

Shurubel:Tradiția era ca Moș Crăciun să lase cadourile pentru mine și fratele meu în debaraua de lângă baie, cu câteva zile înainte de 25 decembrie. Nu știu nici acum de ce le lăsa așa devreme la noi, dar eu și fratele meu am presupus că eram foarte cuminți și meritam. Știam de ele, dar le lăsam acolo și nu suflam o vorbă până în seara de Ajun, când apăreau sub brad.

 

SPECTACOLA:  Ce nu trebuie să lipsească de pe masa de Crăciun? Te implici și tu în prepararea mâncărurilor, gătești?

Shurubel: Nu gătesc, dar mănânc. Deci pot să vă spun ce ar putea să lipsească de pe masa de Crăciun. Aș fi super ok fără tobă și caltaboș. Pur și simplu corpul meu le respinge. Mama n-a înțeles asta, așa că le făcea în fiecare an. Și tot ea le și mânca.

 

SPECTACOLA: Cum arată Crăciunul ideal? Unde trebuie să te afli și ce persoane vrei să fie în jurul tău?

Shurubel: Pentru un Crăciun ideal, ar trebui ca eu, soția și familiile noastre să fim împreună într-o vilă cu piscină, undeva unde e cald și bine. Poate în Tenerife. Aș fi ok cu Tenerife. Da. Feliz Navidad a todos!

 

SPECTACOLA: Acum, la final de an, ai vreun regret?

Shurubel: Regret că nu joc pentru Echipa națională de fotbal a României și că n-am voce să cânt. În rest, totul bine la mine. A fost, din punct de vedere spiritual, cel mai intens an din viața mea.

 

SPECTACOLA:  Ce așteptări și dorințe ai pentru 2023?

Shurubel: Sper să mă convoace la Echipa națională de fotbal a României. În afară de asta, vreau să fac cât mai mult din lucrurile care îmi plac: să pun muzică, să fac podcast, să urc pe scenă la stand-up și să am și glume bune, să mă distrez la emisiune cu colegii mei și să merg în vacanțe faine cu Iulia, unde să nu vizitez mare lucru, ci să stau cât mai mult și să citesc. Ideal ar fi să citesc scrisoarea de convocare la Echipa națională de fotbal a României. Hai, vă pup!

Citește și: Shurubel, secretul unei căsnicii fericite. Obiceiul soției care îl scoate din minți pe prezentatorul de la Vorbește lumea: „Am rugat-o de o mie de ori să nu...” / EXCLUSIV

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News


Autorul articolului: Andreea Cercel
Categorie: Vedete
Tagurile articolului: craciun  familie  shurubel  traditii 



Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va traversa o perioadă plină de evenimente importante

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Care vor fi cele mai norocoase zodii în anul 2025. Interviu în exclusivitate cu Daniela Simulescu

Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de un an excelent

Captură video: TikTok/bogdan.1111

Andreea Bănică, luată la rost de Bursucu în podcastul său: „Ce a fost cu bustiera aia de la concertul tău?”. Ce i-a răspuns artista

Adriana Bahmuțeanu, foto Instagram

Adriana Bahmuțeanu, în lacrimi la mormântul lui Silviu Prigoană. A avut parte de o mare surpriză - Foto în articol

Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de schimbări radicale pe plan amoros

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va trece prin schimbări semnificative

Cristina Demetrescu. Captură video: Pro TV

Cristina Demetrescu, horoscop pentru săptămâna 18 - 24 noiembrie. Zodia care va trece prin schimbări radicale în această perioadă

Sursă foto: Facebook/Mihaela Botezatu

Un mare secret al lui Silviu Prigoană s-a aflat abia acum, după moartea lui

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care poate începe o relație autentică și sănătoasă

Captură video: TikTok/Vlad Iorga. Captură video: Facebook/Igor Cuciuc

Durere fără margini la priveghiul Andreei, fiica lui Igor Cuciuc. Cunoscutul interpret nu s-a desprins de lângă sicriul cu trupul neînsuflețit al fiicei sale

Sursă foto: Captură foto YouTube „Viața fără filtru”

Adriana Bahmuțeanu, prima reacție după ce copiii ei au fost luați de Protecția Copilului din vila lui Silviu Prigoană: „Este o veste bună că lucrurile încep să se miște”




pixel