Manifest de 8 martie: Ce e endometrioza, cancerul care nu ucide. Raluca Susanu: Am impresia câteodată că toate femeile cu endometrioză au aceeași experiență de viață
Data actualizării:
Data publicării:
O femeie din zece suferă de cancerul care nu ucide, „cenușăreasa” bolilor ginecologice. În realitate, este posibil ca numărul femeilor cu endometrioză, căci despre ea vorbim, să fie mult mai mare.

Și pentru că martie este luna conștientizării endometriozei, am stat de vorbă cu Raluca Susanu, o tânără care s-a luptat cu endometrioza și a reușit să o învingă. 

 

Ea ne-a spus, printre altele, care a fost cazul care a impresionat-o cel mai mult.

 

„E greu de spus. Am impresia câteodată că toate femeile cu endometrioză au aceeași experiență de viață. Este o viață trasă la indigo. Dacă totuși trebuie să aleg, aș spune că cel mai mult m-a impresionat o fată care a pierdut trei sarcini și a fost operată deschis de două ori, până să afle că adenomioza era cauza pierderilor recurente, iar chisturile pentru care se folosise abordarea deschisă erau însoțite de alte leziuni profunde de care nu se atinsese nimeni. A mai aflat și faptul că putea fi operată laparoscopic fără probleme. Lipsa de cunoștințe a medicilor este criminală”, a spus Raluca Susanu pentru Spectacola.ro.

Tânăra ne-a mai zis că nu este normal ca femeile cu endometrioză să fie etichetate drept sensibile, exagerate, avide după atenție. Endometrioza este o boală care este greu de înțeles de restul persoanelor care nu se confruntă cu așa ceva. Unii consideră că este normal ca menstruația să doară. Dar durerile femeilor cu endometrioză sunt foarte ridicate.

 

Cum a fost viața Ralucăi Susanu după ani întregi de luptă cu endometrioza

 

Viața ei cu endometrioza nu a fost deloc ușoară. Și-a petrecut tinerețea între intervenții chirurgicale și dureri îngrozitoare. Trăia între operații, cu teamă de operații, fără să știe cine este în afara durerii. Șase operații, ileostomă, sondă urinară zece zile, trei fiv-uri, sarcină avansată gemelară pierdută.

Vestea grozavă este că din 2020 nu mai are nimic. Nicio durere. Niciun simptom. Dar traumele sunt încă vii.

 

„Plâng după doi copii care nu s-au născut, plâng după tinerețea mea marcată de suferință, de neîncredere, de ignoranța medicilor care mă tăiau și mă închideau în mod repetat, fără să curețe boală. Dureri fizice nu mai am”, a mai spus Raluca Susanu pentru Spectacola.ro.

 

Pe 16 martie 2024, femeile ies în stradă pentru a scoate endometrioza din anonimat. Pe 16 martie 2024, femeile vor fi în Piața Victoriei pentru a arăta tuturor cât de gravă este această boală. 

 

Ce le cer femeile medicilor la acest marș:


aprofundarea cunoșțintelor despre boală;


un management mai bun al bolii;


diagnosticare mai eficientă;


media de 7-10 ani pentru un diagnostic este inacceptabilă pentru o boală cu o vechime de o sută de ani în manualele de medicină;


să creadă femeile;


încetarea normalizarii durerii;


îndrumarea către experți;


fără operații multiple, inutile.

 

Endometrioza este o afecțiune medicală în care țesutul similar cu endometrul, care este stratul intern al uterului, crește în afara uterului. De obicei, endometrul crește în interiorul uterului și este eliminat lunar prin menstruație. Cu toate acestea, în endometrioză, țesutul endometrial poate crește pe ovare, trompele uterine, exteriorul uterului și în alte părți ale pelvisului sau chiar în alte zone ale corpului. Aceasta poate provoca durere severă, disconfort și probleme de fertilitate. Endometrioza poate fi gestionată și tratată prin medicamente, intervenții chirurgicale și alte terapii, dar este o afecțiune cronică care necesită adesea gestionare pe termen lung.

 

VEZI ȘI: Actrița Oana Ioniță Nedelcu: Nu mai dați cu pietre! Sunt oameni care văd ceva nou, diferit, și li se pare că e un moft. Așa mâncăm noi:

https://www.spectacola.ro/actrita-oana-ionita-nedelcu-nu-mai-dati-cu-pietre-sunt-oameni-care-vad-ceva-nou-diferit-si-li-se-pare-ca-e-un-moft-asa-mancam-noi_36997.html

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News


Autorul articolului: Anca Murgoci
Categorie: Stiri



Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de schimbări radicale pe plan amoros

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va traversa o perioadă plină de evenimente importante

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Care vor fi cele mai norocoase zodii în anul 2025. Interviu în exclusivitate cu Daniela Simulescu

Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de un an excelent

Captură video: TikTok/bogdan.1111

Andreea Bănică, luată la rost de Bursucu în podcastul său: „Ce a fost cu bustiera aia de la concertul tău?”. Ce i-a răspuns artista

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va trece prin schimbări semnificative

Mihai Voropchievici, captură video Antena 3

Horoscop 25 noiembrie - 1 decembrie 2024, cu Mihai Voropchievici. Zodia care va primi o veste neașteptată

Cristina Demetrescu. Captură video: Pro TV

Cristina Demetrescu, horoscop pentru săptămâna 18 - 24 noiembrie. Zodia care va trece prin schimbări radicale în această perioadă

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care poate începe o relație autentică și sănătoasă

Gabriel Cotabiță, captură foto PRO TV

Doliu în lumea muzicii! A murit Gabriel Cotabiță

Interviu în exclusivitate cu Daniela Simulescu. Ce semne zodiacale dau nas în nas cu norocul până la finalul anului 2024

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va ieși din tipare și va avea curajul să facă ceea ce nimeni din jurul său nu a făcut

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Mercur retrograd din 26 noiembrie. Care vor fi cele mai afectate zodii: „Vom simți tristețe, neputință, neîncredere”




pixel