Gina Matache, despre posibilitatea de a-și reface viața. Își dorește sau nu un partener mai tânăr decât ea?
Vedeta a transmis un mesaj, pe contul său de socializare, în care dezvăluie că a fost infectată cu noul coronavirus în luna iulie, însă a ales să nu vorbească atunci despre clipele grele prin care trecea, de teamă să nu fie acuzată că primește bani ca să se declare bolnavă. Mai mult, aceasta face un apel la bunul simț al persoanelor infectate, dar care nu au simptome și ies din casă.
”Încă mai există oameni care nu cred în existența virusului SarsCov2. Încă mai există oameni care sunt de părere că persoanele publice din România au primit zeci de mii de euro pentru a se declara bolnavi. Mi se pare că va fi din ce în ce mai rar să găsim în generațiile ce vor urma un minim de nivel cultural. Suntem analfabeți funcționali într-un mare procent. Ca să nu mai zic că noi, românii, oricum suntem șmecheri. Poate de aia ieșim asimptomatici pe străzi, fără să ne pese că-i putem ucide pe alții. Am avut boala asta în luna iulie. Și eu și copilul meu. Am ales să tac tocmai pentru că oamenii cunoscuți erau acuzați că primesc bani pentru a se declara bolnavi. A fost greu, foarte greu, am zăcut aproape o săptămână, am avut dureri înfiorătoare de cap, de mușchi, de oase. Prietenii apropiați, contacții direcți și familia au știut. Și peste toate astea, gândul că fiul meu era și el pozitiv mă făcea să-mi doresc să nu mai fiu, doar ca el să fie sănătos. Am donat plasmă, mai apoi, ceea ce ar trebui să facă toți cei care au avut boala. Ne facem anticorpii lunar, încă mai avem, e drept, nu știu pentru câtă vreme. Fac public acum lucrul ăsta, când nebunia “persoane publice plătite” a trecut, cu un îndemn la bun simț: poate nu aveți simptome, deși știți că sunteți pozitivi. Asta nu vă dă dreptul de a ieși pe stradă. Doar pentru că pe voi nu vă doare nimic, pozitivi fiind! Ăsta e motivul răspândirii bolii. Singurul.” a scris Mara Bănică pe Facebook.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News
Autorul articolului: Veronica Mavrodin
Categorie: Vedete
Tagurile articolului: coronavirus covid mara bănică pandemie