Adriana Bahmuțeanu este disperată! Fiul cel mic al vedetei, în vârstă de 13 ani, ar fi căutat metode de suicid pe internet
Maria Andreea și cunoscutul DJ Vali Bărbulescu le-au dat fanilor vestea cea mare, pe rețelele de socializare. Artista a spus „Da”, după ce a fost cerută în căsătorie de partenerul ei de viață, cu un inel superb cu diamant. Cei doi îndrăgostiți s-au decis să formeze un cuplu anul acesta și, chiar dacă au fost întotdeauna extrem de discreți, în ceea ce privește viața personală, aceștia nu s-au ferit niciodată de la a se afișa împreună la diverse evenimente mondene sau chiar pe social media. Mai mult, chiar dacă cei doi s-au cunoscut abia anul acesta, artista i-a făcut cunoștință partenerului ei de viață cu familia sa, Vali Bărbulescu însoțindu-și logodnica în Bucovina. DJ-ul a avut însă și o misiune specială atunci, făcând poze în cadrul unui eveniment important local. Acum, cei doi radiază de fericire, dorindu-și să întemeieze o familie în adevăratul sens al cuvântului.
View this post on Instagram
Maria Andreea este una dintre cele mai efervescente artiste din România. Artista s-a făcut cunoscută prin ritmurile melodiile latino, pe care a ales să le interpreteze datorită vibe-ului și stării pozitive pe care acestea le transmit întotdeauna. Solista este fiică de preot, rugăciunea însoțind-o la orice pas. Nu face asta doar pentru a-și mulțumi părintele, ci pentru că sufletul îi cere acest lucru întotdeauna. Totuși, Maria Andreea recunoaște și că aceasta a fost cea mai importantă lecție primită de la tatăl său.
„Rugăciunea. Eu citesc. Nu că sunt fată de preot, dar culmea, am învățat Acatistul Maicii Domnului, care tot timpul mă liniștește. Și îmi place să mă rog la Sfântul Anton, de la catolici, este un secret pe care nu îl știe foarte multă lume. M-a învățat o prietenă foarte bună. Marțea citesc o rugăciune Sfântul Anton de Padova , dacă nu pot să ajung la biserică”, a dezvăluit Maria Andreea acum ceva timp, pentru Spectacola.
Mai mult, înainte de a pleca la drum, artista a primit și câteva sfaturi importante de la tatăl său, pe care le-a păstrat în suflet până astăzi.
„În primul rând, tata apreciază la mine apreciază ambiția, mi-a spus de foarte multe ori că sunt foarte ambițioasă și e mândru că nu știu să mă las.
El nu este neapărat cu muzica latino, însă la începutul carierei am scos niște piese mai spre House și alea îi plăceau lui. Dar acum doi ani, când am lansat piesa mea Imperial, a fost la eveniment și a fost foarte emoționat, toată lumea mi-a scris„ Doamne ce tată emoționat ai avut”.
Și să știi că și din punct de vedere religios, tata mi-a spus așa: „Dumnezeu ți-a dat mai mulți talanți: voce, înălțime, frumusețe, tu ai grijă să înmulțești!”.
Adică, dacă Dumnezeu îți dă voce, nu o lași acolo în sertar, te duci la lecții de canto, la lecții de dans, încerci să evoluezi, să faci tot ce poți să faci”, ne-a mărturisit artista.
Vali Bărbulescu este unul dintre cei mai cunoscuți și apreciați DJ de la noi din țară. Acest lucru nu este întâmplător, întrucât artistul și-a început cariera de la vârsta fragedă de 15 ani. Au urmat apoi ani de glorie pentru Vali Bărbulescu, care a mixat alături de nume mari din industrie. Pe lângă muzică însă, acesta mai este și fotograf, fiind extrem de pasionat de artă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News
Autorul articolului: Andreea Cercel
Categorie: Vedete
Tagurile articolului: andreea maria cuplu logodna relatie Vali Barbulescu
Lino Golden a fost amenințat...
Lino Golden a fost amenințat...