Maria Constantin, drama neștiută. Artista a trecut prin momente cumplite: "De câte ori mă gândesc la el, îmi vine să îl sun"
Data publicării:
Maria Constantin a dezvăluit momentele grele cu care s-a confruntat în trecut și peste care nu a reușit să treacă nici până astăzi.

Maria Constantin este una dintre cele mai apreciate artiste din România. Blondina apare întotdeauna în fața fanilor cu zâmbetul pe buze și cu o energie debordantă, însă puțini știu durerea pe care aceasta o ascunde în suflet. În trecut, artista a trecut printr-o dramă, care a marcat-o profund. 

Mai exact, Maria Constantin a mărturisit că plecarea tatălui său din viața ei a afectat-o profund și este de părere că nu o să poată trece vreodată peste această etapă, mai ales că ea și tatăl său aveau o relație foarte strânsă. Artista a povestit că părintele său s- a stins din viață în urmă cu șase ani, în urma unui infarct.

Interpreta de muzică populară a declarat că moartea tatălui său a marcat-o profund, mai ales că nu a reușit să se exteriorizeze. Totodată, artista a precizat că oricât ar încerca să plângă pentru pierderea tatălui ei, lacrimile sunt în zadar și niciodată nu a putut să facă acest lucru și să simtă că s-a eliberat de durere. Cu toate astea, Maria Constantin știe că tatal ei o veghează și îi este mereu aproape.

"De câte ori ma gândesc la tatăl meu îmi vine sa-l sun. Eu nu am reușit niciodată sa plâng și sa ma descarc după pierderea tatălui meu. Eram mult mai apropiata de tata decât de mama. Eu nu am apucat sa ma exteriorizez și de câte ori ma gândesc la el este foarte dureros. ", a mărturisit Maria Constantin în direct la Antena Stars.

 

Citește și: Mihaela Rădulescu a dezvăluit secretul siluetei sale: „Eu nu stau să mănânc trei kilograme de mere”

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News


Autorul articolului: Romina Băluță
Categorie: Vedete
Tagurile articolului: drama  maria constantin  tata 



Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de schimbări radicale pe plan amoros

Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de un an excelent

Sursa foto: Oana Roman, Instagram

Ce afecțiune are fiica Oanei Roman. Vedeta este revoltată: „Niciun doctor nu și-a dat seama”

Captură video: TikTok/bogdan.1111

Andreea Bănică, luată la rost de Bursucu în podcastul său: „Ce a fost cu bustiera aia de la concertul tău?”. Ce i-a răspuns artista

Mihai Voropchievici, captură video Antena 3

Horoscop 25 noiembrie - 1 decembrie 2024, cu Mihai Voropchievici. Zodia care va primi o veste neașteptată

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va trece prin schimbări semnificative

Gabriel Cotabiță, captură foto PRO TV

Doliu în lumea muzicii! A murit Gabriel Cotabiță

Interviu în exclusivitate cu Daniela Simulescu. Ce semne zodiacale dau nas în nas cu norocul până la finalul anului 2024

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va ieși din tipare și va avea curajul să facă ceea ce nimeni din jurul său nu a făcut

Sursa foto: Lidia Buble, instagram

Lidia Buble a aflat că este înșelată chiar de la amanta iubitului ei. Cine era, de fapt, femeia cu care bărbatul trăia o viață dublă: „Am avut un mare șoc”

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Mercur retrograd din 26 noiembrie. Care vor fi cele mai afectate zodii: „Vom simți tristețe, neputință, neîncredere”

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care ar trebui să fie atentă la problemele de sănătate pe care le-a ignorat

Gemenele Oana și Adina Timofte. Captură video: România TV

Ce ne rezervă astrele până la finalul anului. Gemenele Oana și Adina Timofte au dezvăluit cum îți va merge în următoarea perioadă




pixel