Actrița a fost invitata lui Ionuț Vulpescu la podcastul Avangarda.

Iată o parte din dialogul avut:

Cine a susținut-o pe Maria Dinulescu: „Am fost iubită și protejată de oamenii cu care am lucrat, dar nu am fost ajutată de nimeni”

M.D.: Domnul Caramitru a făcut un gest fantastic față de mine. În general, eu nu am fost ajutată în cariera de nimeni. Am fost, cum se numește, iubită și protejată de oamenii cu care am lucrat, dar nu am fost ajutată de nimeni. Când m-am întors din America, necunoscându-ne, domnul Caramitru era domnul Caramitru pentru mine. Noi am dat pentru În derivă, am făcut o mică filmare, că producătorii dădeau casting cu filmări să se vadă ce ar putea să facă, și domnul Caramitru dăduse pentru rolul domnului Iureș, pe care chiar cred că l-ar făcut mult mai bine din punctul meu de vedere și atât ne cunoșteam. O zi de filmare.

Maria Dinulescu către Ion Caramitru: „Rău, ce să fac? Că nu sunt bine.”

I.V.: V-ați întâlnit la filmări. 

M.D.: Atât, aceasta a fost relația. Când m-am întors în România, după Los Angeles, e destul de greu. Toată lumea o vede ca pe o nereușită. Și tu simți că este o nereușită pentru că voiai să lucrezi mai mult, să ai succes. Și atunci am spus, ok, ce pot să fac? Mă duc la teatru. Mă duc la teatru, văd piesele, mă reconectez cu ceea ce se întâmplă. Și m-am dus și era domnul Caramitru în sală. Dumnealui îi plăcea să vină să vadă în sală ce se întâmplă cu publicul, să salute. Și dumnealui a venit direct la mine. „Maria, ce faci?” Îmi era și rușine pentru că nu eram cunoștințe. Și am zis, „rău”, eu fiind o persoană cinstită și directă, „rău, ce să fac? Că nu sunt bine.”

I.V.: În derivă... 

M.D.: Cum ești? Da, în derivă. Cum să fiu? Cum ți-am mers? Nu a mers bine. Poate altcineva ar fi zis, ah, totul e ok. 

Ce a apreciat Maria Dinulescu la Ion Caramitru? „A fost de o delicatețe fantastică. Nu mi-a spus, nu m-a întrebat nimic ceea ce putea să mă pună într-un moment de vulnerabilitate, deloc.”

I.V.: Imaginea, aparențele așa.

M.D.: Da, eu am fost sinceră.  Și dumnealui a spus, uite, te invit la mine la birou să discutăm dacă vrei, nu știu ce. Mie mi-a fost foarte rușine, nu mă simțeam în confort. De unde până unde, domnul Caramitru, să mă invite? Cine sunt eu? N-are sens. Eu locuiam la trei minute distanță de Teatrul Național. N-am sunat niciodată. Așa, după o săptămână, oricum nu făceam nimic. Nu prea aveam pe cine să sun. Am trimis un mesaj foarte timid. „Bună ziua, ce faceți?”

Doar atât. „Sunt Maria.” M-a sunat instant. „Te rog, vino. Unde ești?” Locuiam lângă Teatru. Și a fost de o eleganță fantastică. M-a invitat în biroul dumnealui și cred că a stat o oră jumătate sau ceva de genul și mi-a povestit cum dumnealui la un moment dat primise, avea o posibilitate de a pleca în America și cum a trăit prin viața dumnealui de actor și ce lucruri nu au mers. Deci vreo oră jumătate mi-a spus doar numai ce n-a mers în viața dumnealui. A fost de o delicatețe fantastică. Nu mi-a spus, nu m-a întrebat nimic ceea ce putea să mă pună într-un moment de vulnerabilitate, deloc. Și a zis, ce pot să fac este atunci când vor fi audiții, cineva să te sune și să te cheme la audiții. Și asta s-a întâmplat. Am dat un casting, am luat castingul. Nu mi-am imaginat eu că dacă directorul Teatrului Național a pus-o pe secretara respectivă să te cheme la casting, probabil că dacă te cheamă, probabil că te și susține sau ceva de genul. După aceea mi-am dat eu seama. În juriul respectiv la casting era și doamna Sanda Manu, deci... 

I.V.: Se aliniaseră planetele...

M.D.: Foarte bine, da. Dar a fost singura persoană care m-a ajutat în profesia mea, într-un mod extrem de elegant. Extrem, extrem de elegant.