Horoscop vineri, 22 noiembrie 2024. Previziuni pentru toate zodiile
Iată ce-ți rezervă astrele...
Marilu Dobrescu și Iustin Petrescu anunțau în urmă cu câteva zile că poveste lor de dragoste a luat sfârșit, după patru ani de relație, din cauza unor grele încercări prin care au fost nevoiți să treacă. Cei doi și-au dorit extrem de mult să devină părinți și au încercat timp de un an de zile, însă influencerița nu putea rămâne însărcinată.Ulterior A ajuns să facă numeroase analize și diverse proceduri.
După câteva fertilizările in vitro și o mulțime de tratamente, Marilu Dobrescu a simțit că totul începe să aibă sens atunci când a văzut primul test de sarcină pozitiv. Cei doi erau în culmea fericirii când au aflat că vor deveni, în sfârșit, părinți, doar că sarcina nu a fost una viabilă, așa că influencerița a fost nevoită să o întrerupă. Toate aceste proceduri și-au lăsat amprenta în viața celor doi și s-a ajuns, în cele din urmă, ca relația să se rupă. Acum, Marilu Dobrescu a avut o prima reacție după ce în urmă cu doar câteva zile povestit în mediul online tot ce s-a întâmplat în viața ei în ultimii patru ani.
„Avem mai multe lucruri de vorbit, ideea e că sunt bine, pentru că după cum am spus și-n procedura secretă, viața nu stă în loc pentru nimeni și nu ține pasul cu tine, tu trebuie să ții pasul cu ea. Exact asta fac, țin pasul cu viața. Viața merge înainte orice s-ar întâmpla. M-am ridicat întotdeauna și mereu o să mă ridic orice se întâmplă. Vorba aia, mama a crescut o învingătoare.
La finalul zilei sunt și eu un om, care a dat în fața atâtor oameni încă o experiență de viață, așa cum e ea, tristă, traumatizantă. Sunt copleșită de ce se întâmplă, dar nu într-un fel rău. E un nou început, despre asta este vorba. Ce vreau să menționez este că sunt foarte recunoscătoare pentru toți oamenii care și-au luat din timpul lor ca să dea un mesaj, un gând bun. Apreciez enorm! Contează empatia pe care o primesc și vreau să știți că o apreciez mai mult decât o pot exprima în cuvinte”, a mărturisit Marilu Dobrescu, pe Instagram, la secțiunea InstaStory.
Te-ar putea interesa și: Cristina Cioran, o nouă confruntare cu fostul iubit, Alex Dobrescu: „Vreau ordin de restricție și brățară la picior pentru el”
Marilu Dobrescu a mărturisit că acum încearcă să-și pună ordine în gânduri și să proceseze tot ce s-a întâmplat. Ea susține că această perioadă a fost cea mai importantă lecție din viața sa și că se străduiește să rămână echilibrată și să se meargă mai departe.
„Trebuie să-mi fac ordine în gânduri, pentru că v-am spus, am multe chestii pe care vreau să le vorbesc, să le povestesc, o groază de idei pe care vreau să le cimentez, concluzii la care am ajuns, am foarte multe conștientizări. Am învățat mult. A fost cea mai importantă lecție de care am avut parte în viața asta și vreau s-o dau mai departe. Am ajuns să ies dintr-un capitol din viața mea cu ceva pe care o să-l iau cu mine tot restul vieții.
Încă o chestie pe care vreau să o menționez acum, că observ din mesaje, lumea crede că sunt deprimată, că sunt pe jos, cu siguranță că nu-mi vine să mă urc pe pereți, nu-mi vine să dansez sau d-astea, deși ar putea să fie o idee, dar am procesat o mare parte din durere în ultimul an. De asta acum mă mențin cât de cât pe o traiectorie normală. Mă obișnuiesc cu noul. Este un nou început și-l procesez”, a mai spus Marilu Dobrescu.
Te-ar putea interesa și: Marilu Dobrescu și Iustin Petrescu s-au despărțit, după 4 ani de relație. Motivul dureros care a dus la separare
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News
Autorul articolului: Valentina Miu
Categorie: Vedete
Iată ce-ți rezervă astrele...