Abramovic, căreia i se datorează un capitol important din istoria artei conceptuale şi performative, este cunoscută pentru "performance-urile" sale "Rhythm 0" , "Lips of Thomas", "Balkan Baroque" sau "Rest Energy". În acesta din urmă, ea a stat faţă în faţă cu artistul Ulay, iubitul ei, fiecare de-o parte şi de alta a unui arc, cu săgeata îndreptată spre inima ei. Dacă în vreun moment el ar fi slăbit presiunea, săgeata ar fi împuns-o. Performance-ul a durat patru minute şi îl descrie ca pe unul dintre cele mai grele din viaţa ei.

Pentru performance-ul "The Artist is Present" artista a stat trei luni timp de opt ore pe zi, nemişcată, pe un scaun în muzeul MoMA din New York.

Munca ei se întinde pe aproximativ 50 de ani, timp în care a experimentat până la extrem limitele corpului şi ale minţii. Totodată, a avut un interes deosebit pentru relaţia dintre artist şi audienţă.

A primit Leul de Aur la categoria Cel mai bun Artist în cadrul Bienalei de la Veneţia din 1997 pentru instalaţia Balkan Baroque. Atunci a stat deasupra unei grămezi de oase de vită care aveau carne şi sânge pe ele şi a încercat să le spele. Întrucât era vară, în câteva zile au început să apară viermii, iar mirosul să fie insuportabil. Artista a rămas acolo. Opera ei vorbea despre Războiul Bosniac şi voia să transmită ideea că nu-ţi poţi spăla sângele de pe mâini, aşa cum nu poţi spăla ruşinea războiului.

În primul său performance, Rhythm 0 (1974), Abramovic era la Napoli, în Italia, şi a stat nemişcată într-o încăpere timp de şase ore, iar în jurul ei a pus 72 de obiecte, printre care un trandadir, o pană, parfum, miere, pâine, struguri sau vin, dar şi o foarfecă, un bisturiu, cuie sau o bară de metal. Publicul nu avea nicio restricţie, putea să folosească pe ea orice obiect în orice fel. Era atât de dispusă să moară pentru ideile ei, încât a pus alături chiar şi un pistol cu un glonţ în el.

În afară de performance-uri, de-a lungul carierei sale, ea a creat şi o serie de obiecte din cristale, a făcut instalaţii video şi a predat, însă crede că cel mai important lucru pe care o să-l lase în urmă sunt anii de performance. Ea a ales mereu să facă lucruri care îi sunt necunoscute şi pe care nu ştie dacă le poate duce la capăt. A încheiat astfel o lucrare care a durat 31 de ani - "7 morţi ale Mariei Callas" - un spectacol de operă pe care îl regizează şi la care participă Opera Bavareză de Stat din Munchen.

Potrivit artistei, epidemia de coronavirus are multe părţi pozitive, unul dintre ele fiind că oamenii pot în sfârşit să înveţe să trăiască acum şi aici, notează Agerpres.