Marina Almășan a împlinit 56 de ani. Care era cel mai mare vis al ei în copilărie: Citeam pe rupte, scriam poezii de pe la 4 ani și-mi doream să lucrez la „Casa Scânteii”
Data publicării:
Marina Almășan împlinește astăzi 56 de ani.

Marina Almășan s-a născut în data de 7 iunie 1966, la București. A absolvit  Academia de Studii Economice Bucureşti, ca şef de promoţie pe ȚARĂ. A lucrat ca stagiar la Filatura de lână pieptănată Bucureşti, apoi, prin concurs, a câștigat un post de cercetător ştiinţific la Institutul Central de Cercetări Economice. A visat să fie ziarist încă de pe vremea în care învăța să țină stiloul în mână.  În studenţie s-a remarcat drept cel mai tânăr redactor-şef din ţară al unei reviste studenţeşti - Tribuna studentului economist. În perioada 1982-1989 a fost realizator de emisiuni radio, la Radiodifuziunea Română şi Radiovacanţa Costineşti.  În 1990 își face debutul în televiziune, la TVR, ca redactor la emisiunea Veniţi cu noi pe programul 2, realizată de Mihai Tatulici. Au urmat o serie de emisiuni prin care a câștigat inima publicului: Ceaiul de la ora 5, Arca Marinei, Mulţumesc!, Planeta în jeanşi, Ne vedem la TVR, iar astăzi este gazda emisiunii "Femei de 10, bărbaţi de 10"

 

Cum era Marina Almășan în copilărie

Realizatoarea TV ne-a mărturisit că a fost o fire băiețoasă în copilărie și că și-a dorit cu ardoare să facă presă. Mai mult, Marina Almășan spune că tot copilăria a învățat-o cum să fie mamă, făcând practică pe frățiorul ei mai mic, de care trebuia să aibă grijă. 

Marina Almășan: Copilăria mea s-a curmat la 9 ani, când pe lume a venit „frățiorul meu”

„Eram genul acela de fetiță împachetată mai mereu în pantalonași scurți, cu genunchii plini de vânătăi și julituri și avându-și cartierul general prin copaci! La școală însă mă transformam într-o silitoare notorie, ambiția împingându-mă mereu spre a fi prima din clasă. În rest, citeam pe rupte, scriam poezii de pe la 4 ani și-mi doream să lucrez la „Casa Scânteii” ( actuala „Casa Presei” ), pe care o știam „pe dinafară”, dar mai ales ...„pe dinăuntru”: tata mă lua cu el la serviciu și, ore în șir, alergam pe holurile uriașe din marmură... visând să fiu ziaristă! 
Copilăria mea s-a curmat la 9 ani, când pe lume a venit „frățiorul meu”. Atunci, din copil m-am metamorfozat în dădacă. Părinții mei, neavând bonă, ma lăsau să-mi exercit spiritul „matern” asupra lui Sergiu. Povestea a avut și un efect benefic: mult mai târziu, când am devenit la rându-mi mamă, nici n-am simțit că am copil: știam la perfecție ce am de făcut. Aveam un soi de „deja vu”! 
Iată și o poză legată de ultima idee”, a povestit Marina Almășan pentru Spectacola, în urmă cu ceva timp. 


Marina Almășan a acceptat PROVOCAREA SPECTACOLA și ne-a răspuns la cele 20 de întrebări incomode. 


SPECTACOLA: Care era cel mai mare vis al tău în copilărie? 

Marina Almășan: O să râdeți, dar visam să mă fac ziaristă, ca tata. Tata lucra în monumentală (pe atunci!) clădire a Casei Presei ( pe atunci se numea “Casa Scânteii”) și, când părinții  nu aveau cu cine să mă lase acasă, tata mă lua cu el la serviciu. Mă fascinau birourile uriașe cu candelabre imense, holurile nesfârșite din marmură, îmbrăcate în covoare persane, dar și colegii tatei, care erau toți simpatici și relaxați, știau de toate și spuneau bancuri cu nemiluita  ( chiar și cu Ceaușescu, dar în șoaptă!) . “O să mă fac ziaristă!”- îmi spuneam de fiecare dată cand plecam de acolo.

 


SPECTACOLA: Care a fost cea mai mare trăznaie pe care ai făcut-o în copilărie? 

Marina Almășan: I-am turnat bunicii apă în șoșonii cu care se ducea duminica la biserică. După care i-am scos pe balcon. De menționat că afară erau vreo minus 15 grade Celsius ( in copilăria mea erau ierni, nu glumă! ), așa că… trăznaia mea s-a soldat cu o pereche nouă de încălțări pentru Buni și cu o papară în toată regula, pentru mine!


 SPECTACOLA: Care ar fi lucrul pe care l-ai schimba în viața ta, dacă ai putea întoarce timpul înapoi?

Marina Almășan: M-aș întoarce la perioada măritișului (n.r. râde) și aș alege …altfel! 

 SPECTACOLA: Cine este persoana din viata ta care te-a motivat cel mai mult?

Marina Almășan: O să râdeți, dar pe mine m-au motivat cam toți cei cu care am intrat în contact : cei dragi, pentru că am știut că mă iubesc și vor sa-mi fie bine, prin urmare am vrut să-i bucur cu reușitele mele; mentorii mei - pentru că am vrut să le demonstrez  că n-au investit degeaba în mine; colegii de echipă - pentru că mi-am dorit să le fiu un șef bun, pe care să-l iubească și alături de care să cunoască gustul victoriei. Chiar și dușmanii m-au motivat: pentru că m-au făcut să evoluez, să fiu din ce în ce mai puternică. Mai puternică decât ei. Și mai bună.

 


SPECTACOLA:  Care este cel mai mare regret al tău?

Marina Almășan: Că nu mai am 20 de ani. Când îi aveam, viața era, din păcate, plină de limitări.

 

Vezi aici interviul integral. 

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News


Autorul articolului: Maria Alexandru
Categorie: Vedete
Tagurile articolului: copilărie  data nasterii  marina almasan  Vârstă  ziua de nastere 


DC Media Group Audience

Cătălin Moroșanu, Iancu Sterp/ captură video Spectacola, Instagram

Cătălin Moroșanu, reacție după scandalul cu Iancu Sterp la Survivor: „Nu e ok să te pui cap în cap cu cineva care e luptător. Ce s-a văzut a fost eronat”/ video

Captură video: tvonline123.com

Zanni și Alexandra Duli, la un pas să formeze un cuplu. Faimosul a dezvăluit la Survivor All Stars motivul pentru care cei doi nu au avut o relație

Alina Bădic - horoscop 14 - 20 aprilie 2024

Alina Bădic, horoscop 14 - 20 aprilie 2024. Zodia care trebuie să înțeleagă anumite mesaje

Captură video: YouTube/WOWnews

Minerva, horoscop pentru perioada 16 aprilie - 15 mai. Previziuni pentru toate zodiile

Captură video: Pro TV

Andrei Ciobanu, dezamăgit de gestul pe care l-a făcut TJ Miles la Survivor All Stars: „Am rămas cu un gust amar” / FOTO

Gemenele Oana și Adina Timofte. Captură video: YouTube/Paula Chirila

Ce ne așteaptă în 2024 în funcție de data completă de naștere. Gemenele Oana și Adina Timofte au dezvăluit cine va avea succes în acest an

Faimoșii/ captură video Voyo

Daniel Pavel, anunț șoc pentru concurenții Survivor All Stars. Când are loc marea unificare: „A sosit momentul să vă dau o veste pe care o așteptați cu toții”

Alexandra Duli, Andrei Ciobanu, Iancu Sterp/ captură video Voyo

Andrei Ciobanu, făcut praf de Războinici, după „demascarea” lui Zanni: „Ne-ai turnat pe toți, ai dat și în prietenul tău, Iancu”

Sursă foto: Captură video podcastul lui Mihail Neamțu.

Teorie incredibilă despre cancer. Prof. Dulcan: Ce spun acum mă cutremură. Am vrut să o zic la TV, dar mi-a fost teamă

Alina Bădic - horoscop 14 - 20 aprilie 2024

Alina Bădic - horoscop 14 - 20 aprilie 2024. Previziunile săptămânii pentru Berbec

Captură video: Pro TV

Mircea Badea, după ce a făcut Oana Ioniță: Ceva mai rău, mai scârbos, mai oribil... n-am văzut

Anca Dimancea, captură viceo Youtube/ wownews

Horoscop chinezesc până pe 8 mai 2024, cu Anca Dimancea. Zodia care va avea de câștigat pe plan financiar și profesional




pixel