„Andreea Esca joacă un rol”. Lucian Mîndruță nu s-a abținut și a vorbit fără rețineri despre colega sa de breaslă / Video
După mai bine de 10 ani de relație, jurnalista Marina Almășan și Georgică Cornu s-au despărțit. Nu a fost deloc o perioadă ușoară pentru aceasta, dar a reușit să meargă mai departe, mai ales că alături de ea au fost cei doi copii ai săi, Victor și Marina.
Invitată la emisiunea „Exclusiv VIP”, Marina Almășan a vorbit despre cât de mult a contat sprijinul copiilor săi, dar și despre lucrurile pe care le-a învățat de la fiul său, Victor. Jurnalista a mărturisit că deși pare clișeic atunci când o mamă spune că a învățat o mulțime de lucruri de la copiii săi, în cazul ei a fost real. Aceasta a declarat că fiul ei a sfătuit-o cu maturitate și a știut cum să îi fie alături, mai ales că și el a trecut printr-o experiență asemănătoare de curând și a început să se documenteze despre astfel de relații. Chiar dacă nu a putut să fie fizic lângă mama sa, fiind stabilit în Dubai, Victor a reușit să îi ofere un sprijin enorm.
De asemenea, alături de Marina Almășan a fost și fiica ei. Jurnalista recunoaște că tânăra a criticat-o pentru situația în care se afla, dar știa că face asta pentru că nu înțelegea de ce alege un drum care nu este făcut pentru ea. În plus, vedeta a declarat că odată cu despărțirea prin care a trecut le-a luat o povară de pe umeri și copiilor săi, aceștia fiind din nou mândri de ea și de curajul de a pleca dintr-un loc care nu i se mai potrivește și în care nu mai este ea însăși.
Te-ar putea interesa și: Cristina și Andrei Rotaru s-au împăcat? Cum au fost surprinși cei doi concurenți de la Insula Iubirii
„Victor m-a îmbărbătat de la distanță, dar a contat foarte mult prezența lui. E un copil tare bun, el simte când eu deja încep să mă topesc de dorul lui și își aranjează o venire în țară. Am avut câțiva prieteni, doi-trei, îi numeri pe degete care mi-au fost efectiv aproape și care mi-au știut povestea. Dar Victor a fost extraordinar de matur, a trecut și el printr-o experiență oarecum asemănătoare recent și era cumva călit. Mi-a dat sfaturi, știi că se tot zice prin interviuri: „Vai, am învățat foarte multe de la copiii mei”. De multe ori sunt clișee, dar eu realmente am învățat de la el pentru că el trecând printr-o situație asemănătoare a citit foarte mult despre asta, s-a documentat, a fost și martor la toată frământarea mea.
M-a simțit, vedea că merg cumva contra curentului și în momentul în care am decis că trebuie să mă opresc, el mi-a spus: „Fă așa cum îți spune inima, eu sunt alături de tine în orice decizie iei, dar de data asta sunt foarte mândru de tine și ești un om foarte puternic”. La început am crezut că spune așa, să mă îmbărbăteze, dar l-am văzut că era foarte mulțumit de mine. Și Marina era nemulțumită de situația în care mă aflam și mă critica tot timpul la modul brutal, Victor era mai îngăduitor. Mi-am dat seama că copiii mei nu erau mândri de mine și am realizat că acum le-am luat și lor o piatră de pe suflet, le-am dat mama înapoi. Ei mă știau pe mine altfel și nu înțelegeau de ce merg în continuare pe un drum care era clar că nu era al meu”, a declarat Marina Almășan, în cadrul emisiunii „Exclusiv VIP”.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News
Autorul articolului: Loredana Tanase
Categorie: Vedete
Iată ce-ți rezervă astrele...
Cu toții credem că vom fi...