Marina Almășan, dărâmată de durere, după moartea Natașei Raab: „A ajuns la mine vestea aceea cenușie, atât de rea...”
Data publicării:
Marina Almășan a dezvăluit legătura specială care o lega de regretata actriță Natașa Raab.

Vestea că Natașa Raab s-a stins din viață după o luptă grea cu boala care i-a pus, în final, capăt zilelor a îndoliat o țară întreagă. Pe lângă fanii care o priveau cu admirație de câte ori pășea pe scenă, și persoanele care au cunoscut-o și care au colaborat cu ea de-a lungul timpului și-au exprimat marele regret cu privire la moartea actriței. Printre vedetele care s-au arătat a fi extrem de afectate de această tragedie se numără și Marina Almășan, care spune că a cunoscut-o pe Natașa Raab în urmă cu 20 de ani. De atunci, între cele două s-a legat o strânsă relație de prietenie, povestește Marina Almășan cu nostalgie, acestea ținând legătura frecvent la telefon. În ultimul an însă, jurnalista nu a mai primit nicio veste de la regretata actriță, asemenea multor altor colegi de breaslă, însă acest lucru nu a determinat-o pe aceasta să se gândească la faptul că zilele Natașei Raab erau în ultima vreme numărate, întrucât boala a avansat rapid, iar starea sa de sănătate se deteriorase considerabil. 

Pe Natașa Raab mi-a prezentat-o mama Zina, acum vreo 20 de ani, la o prezentare de modă 50 plus, al cărei producător am fost. Natașa a fost manechinul Zinei, la Casa de modă Venus : o frumusețe de femeie, focoasă și deșteaptă, din păcate “prea trăitoare în provincie”, ceea ce condamnă un artist talentat la un nemeritat con de umbră. 
Totuși, la o ediție “Femei de 10, Bărbați de 10” de acum vreo 5 ani, am avut-o ca invitată. Ce vulcan de femeie! Ce bun vorbitor! Ce om plin de viață!
De atunci am păstrat legătura, la telefon și m-am bucurat să mai schimbăm povești, ca fetele. Ii țin minte și tristețea provocată de “plecarea” soțului iubit, îi țin minte și deznădejdea din pandemie, când, țintuita fiind la  pat de o boală parșivă, își făcea griji NU pentru ea, ci pentru bătrâna mamă ajunsă în azil si pentru fratele, bolnav de cancer pancreatic…Of, Doamne, de un an nu mai vorbisem cu Natașa și eram pe undeva liniștită… pe principiul “ no news is good news”
…Iată însă că astăzi seara a ajuns la mine vestea aceea cenușie, atât de rea, atât de …definitivă…
Drum bun spre stele, Natașa! Poate că acolo sus va fi într-adevăr…prea bun, prea ca la țară…

Citește și: Povestea de dragoste dintre Natașa Raab și medicul Val Guţul. Motivul pentru care cei doi nu au avut copii

Starea de sănătate a Natașei Raab era una foarte degradată

Chiar dacă actrița nu mai apăruse de ceva vreme în spațiul public, din cauza problemelor chinuitoare de sănătate cu care se confrunta, apropiații acesteia mai ofereau ocazional informații cu privire la modul în care aceasta se simțea la vremea aceea. Se pare, astfel, că diagnosticul crunt de care suferea, Parkinson, i-a luat acesteia posibilitatea de a se mai descurca singură sau de a mai dialoga coerent. 

“Nu poate deloc să mai meargă, nu mai vorbește și nici nu mai mănâncă singură. Scoate cuvinte din când în când, mai leagă fraze, dar fără o logică anume. Se află într-o clinică privată care se ocupă de pacienți cu această boală. Din păcate, pacienții care suferă de Parkinson au nevoie de îngrijiri speciale 24 din 24 de ore, este foarte greu ca cineva să aibă grijă acasă de un bolnav. Este vizitată de prietena ei cea mai bună, însă, în rest, nu vrea să fie văzută așa. Natașa își dorește să fie ținută minte așa cum era înainte: splendidă, fină, veselă, mereu elegantă”, a dezvăluit un apropiat de-al actriței, în urmă cu mai mult timp, pentru Cancan.

Citește și: Viața și cariera de poveste a actriței Nataşa Raab. De la Jazz la teatru și cinematografie

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News


Autorul articolului: Andreea Cercel
Categorie: Vedete
Tagurile articolului: marina almasan  moarte  natasa raab 



Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de schimbări radicale pe plan amoros

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va traversa o perioadă plină de evenimente importante

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Care vor fi cele mai norocoase zodii în anul 2025. Interviu în exclusivitate cu Daniela Simulescu

Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de un an excelent

Sursa foto: Oana Roman, Instagram

Ce afecțiune are fiica Oanei Roman. Vedeta este revoltată: „Niciun doctor nu și-a dat seama”

Captură video: TikTok/bogdan.1111

Andreea Bănică, luată la rost de Bursucu în podcastul său: „Ce a fost cu bustiera aia de la concertul tău?”. Ce i-a răspuns artista

Mihai Voropchievici, captură video Antena 3

Horoscop 25 noiembrie - 1 decembrie 2024, cu Mihai Voropchievici. Zodia care va primi o veste neașteptată

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va trece prin schimbări semnificative

Cristina Demetrescu. Captură video: Pro TV

Cristina Demetrescu, horoscop pentru săptămâna 18 - 24 noiembrie. Zodia care va trece prin schimbări radicale în această perioadă

Gabriel Cotabiță, captură foto PRO TV

Doliu în lumea muzicii! A murit Gabriel Cotabiță

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care poate începe o relație autentică și sănătoasă

Interviu în exclusivitate cu Daniela Simulescu. Ce semne zodiacale dau nas în nas cu norocul până la finalul anului 2024

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va ieși din tipare și va avea curajul să facă ceea ce nimeni din jurul său nu a făcut




pixel