Andreea Antonescu rupe tăcerea despre decizia Andreei Bălan de a nu o invita la concertul de la Sala Palatului: „Am împărțit scena și viață pentru o perioadă lungă”
Marina Almășan a recunoscut că l-a iubit pe Victor Socaciu, chiar dacă drumurile lor s-au despărțit după 16 de relație. Vedeta le-a povestit fanilor cum a fost relația cu regretatul artist.
„Memoria artistului trebuie păstrată prin opera sa. La un moment dat nu mai contează umbrele care i-au însoțit trecerea prin lume, nici oamenii care i s-au înghesuit prin viață, detronându-se unii pe alții . Nu mai contează decât lucrurile bune care se rânduiesc în urma trecerii sale pe Pământ…
Îmi voi permite ca, asemeni unei datorii de onoare, să mai aduc în fața voastră, din când în când, povestea câte unuia din cântecele lui Victor, despre al căror început știu câte ceva, sau la a căror naștere am fost eu însămi martoră. Nu zic “muză”, deși tuturor femeilor le place să creadă că ele sunt motivul lucrurilor mărețe pe care le reușesc bărbatii din preajma lor. Spun doar “martoră”, pentru că asta am fost, preț de peste 16 ani : am fost privilegiată să ascult și să fredonez în premieră, cântece sublime. Pereții casei mele încă sunt îmbibați de ecoul lor și , deși se amestecau pe atunci cu plânsete de copil și cu zgomotele firești ale unei gospodării funcționând la turație maximă, melodiile lui Victor încă mai răsună în locuința noastră. Sau…poate doar în sufletul meu?…”, şi-a început povestirea Marina Almăşan, conform femeide10.ro
Marina Almășan a vorbit și despre relația pe care fostul ei soț a avut-o cu Adrian Păunescu.
Nu știu și , iată, nu voi mai afla niciodată motivele pentru care Victor s-a îndepărtat de cel căruia îi datora celebritatea sa. Nu talentul, celebritatea. Talentul îl avea Victor în sine, venit dinspre mamă, și, mai sigur, de la Dumnezeu. Probabil colegii de breaslă ai lui Victor știu mult mai multe despre relația Socaciu-Păunescu. Eu l-am “moștenit” gata certat cu marele poet. Victor evita să vorbească însă despre asta, cu toate insistențele curiozității mele. În general, soțul meu era foarte discret cu privire la momentele delicate ale trecutului său. Nu vorbea niciodată nici despre fostele relații amoroase, dovadă că multe din tainele sale au ieșit la suprafață foarte târziu, supărându-mă nespus în acele momente. Dar intr-un fel, trebuie să-i admirăm pe bărbații care nu-și vorbesc de rău fostele iubiri, oricât de urât ar fi dispărut ele din viața lor, oricât de pasageră trecerea. Într-un fel, așa cred că s-a întâmplat și cu Păunescu. Știu că , la începuturi, Victor îl diviniza și îi era om de încredere, lucru care i-a și adus – îmi spunea chiar el – antipatia colegilor de Cenaclu. Mulți l-au considerat chiar “turnător”. Apoi…s-a întâmplat CEVA. Filmul s-a rupt, Victor a migrat către “Serbările Scânteii Tineretului” – replica poetului Lucian Avramescu la Cenaclul “Flacăra”, iar Adrian Paunescu a devenit “case closed”. Orice încercare a mea ( și nu numai a mea) de a-l readuce în discuție, se lovea de refuzul lui Victor de a aborda această temă. Auzindu- i numele, Victor se întuneca la chip și schimba subiectul. Sufeream nespus, căci îl prețuiam pe poet foarte mult ( a fost deseori prezent în emisiunile mele) și simțeam că, din colaborarea lor, s-ar mai fi putut naște destule minuni… Trec peste detalii. Cert este că, la un moment dat, reapropierea s-a întâmplat. Victor era atât de fericit, parcă își regăsise o veche iubire din liceu. De fapt , sunt sigură că în adâncul sufletului, dragostea pentru Păunescu nu s-a stins niciodată ( cunosc sentimentul..)”, a mai spus Marina Almăşan, potrivit femeide10.ro.
Vedeta a vorbit și despre cum a luat naștere unul dintre cele ma cunoscute cântece ale lui Victor Socaciu.
„Serile noastre casnice se întâmplau , cel mai adesea, în fața televizorului. Victor era pasionat de fotbal și politică și, din dorința de a mă afla cât mai mult în preajmă-i, de multe ori adormeam cu capul pe umărul lui, suportând meciuri de fotbal sau talk-show-uri care nu mă atrăgeau deloc(…)
Ceasul de pe noptiera noastră arăta deja miezul de noapte. Cand deodată a sunat telefonul….
Era Păunescu. Obișnuia să-l mai caute , după ce se împăcaseră, ca să-l cheme pe la el, în casa din Dionisie Lupu, pentru diverse lucruri : să discute politică, să creeze cântece. Paunescu era prolific noaptea. Țin minte și acum dialogul lor (rețineți, era miez de noapte!) : “…- Ce să fac, Boss ( așa-i spunea Victor), mă uit cu Marina la televizor ( ….) – Da, Boss, vin imediat!”. După care, ușor vinovat privind spre mine, a țâșnit din pat și a început să se îmbrace : “- Mă cheamă Boss la el. Cică are o idee de cântec..”. Țin minte ca reacția mea nu a fost una de încântare, deși eram mereu fericită când Victor compunea. Mai ales pe versurile lui Păunescu. I-am reamintit ca Victoraș e bolnav și că mâine , după o noapte de nesomn alături de Păunescu, parcă văd că va simți nevoia să doarmă toată ziua, iar eu va trebui să mă împart din nou în șapte, între copii, servici, bucătăreală, cumpărături etc… Dar poetul – mentorul lui Victor, până la urmă – avea dintotdeauna un efect magic asupra discipolului său. Victor nu găsea , pur și simplu, niciodată puterea să-l refuze. De fapt , Păunescu îi domina pe toți cei cu care avea de a face . Cred eu, în primul rând prin valoarea sa uriașă.
…Victor a plecat, luându-și chitara cu el. Eu am adormit, îmbufnată.
Către dimineață, Victor a revenit acasă, încântat. Era rupt de somn, însă totuși a simțit nevoia să-mi cânte melodia ce se născuse peste noapte. Și deși cântecele cântate “la rece” , deci neorchestrate, sună total diferit de variantele lor finale (adică cele orchestrate, ce ajung la publicul larg) – nu mi-a fost greu să-mi dau seama că ascult un nou cântec “victorios”. L-am rugat să mi-l mai cânte odată, apoi încă o dată ( eram fascinată și de muzică , dar și de versurile lui Păunescu), după care …l-am “iertat”, pentru plecarea intempestivă din noapte”, a dezvăluit celebra prezentatoare.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News
Autorul articolului: Romina Băluță
Categorie: Vedete
Tagurile articolului: marina almasa victor socaciu
Anca Dimancea vine cu...