Mihai Bendeac explică de ce refuză căsătoria și cum vede relațiile ideale: „Nu toată lumea vrea să facă compromisuri”
Marina Voica este devastată de durere după ce, în urmă cu un an, fratele său s-a stins din viață. Chiar dacă timpul trece, vedeta este în continuare devastată de durere și recunoaște că nu poate să treacă peste această pierdere.
Marina Voica a făcut dezvăluiri dureroase despre fratele său. Vedeta susține că bărbatul a fost cel care a educat-o și a ajutat-o enorm, mai ales în privința muzicii.
'Sunt foarte multe de povestit. Eu încă, deocamdată, nu pot să îmi revin că el nu mai este. Pentru că el pe mine m-a educat. Ce vedeți voi, muzica, școala, că eu, totuși, sunt și muziciană, cânt la pian, am făcut o școală muzicală… Eu compun, când compun mă așez la pian, de fapt, la pianină.
Acasă, aveam pian la mama și la tata. Tata s-a ocupat de noi. Așa că fratele îmi lipsește enorm. El s-a ocupat cu muzica de mine. El era cu 7 ani mai mare decât mine. Eu eram copil pentru el. Și până în ultimul moment el mă considera 'aia mică și proastă'. 'Tu aci, tu ești mică și proastă'. Așa spunea. 'Șurik, eu nu mai sunt mică. Am 80 de ani'. Dar tot cu suflet de copil. Am fost foarte iubită…', a declarat Marina Voica, pentru viva.ro.
La 24 de ani, Marina Voica a avut prima experiență la mare în România. Cântăreața a dezvăluit într-un interviu că a fost extrem de dificil pentru ea să vadă marea în copilărie, deoarece orașul natal se afla la câteva mii de kilometri distanță. Visul ei de a vedea marea s-a împlinit abia după căsătoria cu Marcel Voica, devenind astfel Marina Voica și păstrând acest nume și în prezent. Cântăreața a dezvăluit că adoră marea și este încântată că și în acest an a avut ocazia să vină la Marea Neagră, în compania unei prietene apropiate. În zilele cu soare petrecute acolo, artista a avut ocazia să se bronzeze și să se relaxeze pe malul mării. Marina s-a cazat într-o vilă din Eforie Sud.
'Era foarte greu în copilăria mea să ajung la mare. Eu m-am născut în Ivanovo. Era foarte departe de mare. Și ca studentă era greu să ajung la mare, pentru că în vacanțe, preferam să merg acasă, la părinți', a spus Marina Voica.
Potrivit unui organizator de evenimente, Irina Loghin încasează un onorariu de 2000 de euro, pe când Marina Voica se mulțumește cu suma de 1000 de euro.
„Irina Loghin arată extraordinar la vârsta ei. Și-a păstrat și vocea superbă. Ea are un onorariu de peste 2.000 de euro, la nunți. Iar Marina Voica are un onorariu de aproximativ 1.000 de euro, dar vă spun sincer că merită și mai mult, chiar 1.500 de euro. Ambele fac spectacole, au succes, sunt foarte iubite, merită toți banii!’, a spus un organizator de evenimente, potrivit playtech.ro.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News
Autorul articolului: Romina Băluță
Categorie: Vedete
Tagurile articolului: durere frate marina voica
Daniela Simulescu, astrolog DC...