Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care trebuie să aibă foarte mare grijă la zona financiară
Mai multe personalități importante au participat pe 10 mai la un eveniment plin de fast, la curtea Palatului Elisabeta, unde s-a sărbătorit Ziua Regalității. A fost prezentă acolo și echipa DC News, care a întâlnit-o pe marea artistă Marina Voica, care, în ciuda fericirii și bucuriei pe care o simțea datorită faptului că era înconjurată de mulți oameni dragi, s-a arătat a fi și destul de nostalgică cu privire la momentele de singurătate pe care le resimte atunci când nu participă fizic la evenimente și este acasă.
„E emoționant, stai la un moment dat acasă, unde parcă nu ești nimeni, parcă nu te vrea nimeni și o dată vezi că toată lumea se uită la tine, de fiecare dată e așa. Eu nu pot să spun multe lucruri, pentru că nu am trăit în monarhie, dar un popor trebuie să aibă. Da, mi-ar fi plăcut să fie la putere, pentru că eu l-am iubit pe regele Mihai, am o scrisoare de la el. Eu i-am dăruit ceva frumos din Moscova și mi-a răspuns „mulțumesc.”, a spus Marina Voica, într-un interviu exclusiv pentru DC News.
Artista a vorbit în trecut în cadrul unui interviu și despre sentimentele care o încearcă acum, ajunsă la vârsta de 87 de ani, când simte că timpul în clepsidră se scurge din ce în ce mai tare. Astfel, aceasta a dezvăluit și faptul că și-a planificat deja înmormântarea, ba chiar i-a oferit aceste atribuții cuiva drag sufletului său, care se va ocupa de toate detaliile necesare.
„Eu am un prieten, un protopop, el se va ocupa de înmormântarea mea, noi deja ne-am hotărât. El mi-a propus să facă chestia asta, nu m-am gândit, dar a făcut foarte bine. (...) Acum îmi construiește muzeul meu, se va deschide un muzeu la Câmpina, deja casa este aproape construită, părintele e foarte dibace cu asta, e un fel de afacere, va fi și restaurant Marina Voica, o să fie și o vodcă Marina Voica, câteva apartamente pentru cine vrea să stea. Nu mai rezist, i-am zis „părinte, dacă nu faceți cât mai repede...”, a declarat Marina Voica, în cadrul podcastului Altceva cu Adrian Artene.
Marina Voica s-a arătat a fi și extrem de nostalgică față de clipele petrecute în copilărie cu întreaga familie, când toți erau extrem de fericiți și când era protejată la orice pas de către mama sa.
„De mult n-am mai fost unde am copilărit, de când a murit tata deja nu mai aveam apartamentul. Fratele s-a căsătorit și a plecat, eu am plecat, noi am avut un apartament foarte mare. În copilărie nu mai poți să te întorci niciodată și este groaznic, nu-mi place ce trăiesc acum, când știi că se apropie sfârșitul.
Plecarea în România i-a rupt inima tatălui meu, dar și-a dat seama că mie o să-mi fie bine.”, a continuat aceasta.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News
Autorul articolului: Andreea Cercel
Categorie: Vedete
Mi-Th Influencer, emisiunea...