Marius Elisei, prima imagine cu noua parteneră. Cum arată femeia care i-a răpit inima
Data actualizării:
Data publicării:
Marius Elisei și-a făcut curaj și a arătat-o fanilor pe noua lui iubită. Cum arată partenera fostului soț al Oanei Roman.

Cu câteva zile în urmă, Marius Elisei a reintrat în atenția publică prin poza controversată pe care o postase pe rețelele de socializare. Cu toate că nu a spus prea mult detalii, el a ținut să nu o afișeze la vremea respectivă pe noua parteneră.

Pe parcursul câtorva zile, el a oferit mai mult detalii despre actuala iubită, în acest fel aflându-se că nu sunt de foarte mult timp împreună. Cei doi au recunoscut oficial relația pe șase septembrie, dar cu toate astea, spune Marius, se simt de parcă se știu de o viață.

Vezi și: Cine este noua iubită a lui Marius Elisei: „Suntem împreună de pe 6 septembrie”. Bărbatul a blocat-o pe Oana Roman peste tot: „Nu vreau să-mi stric stările”

Mândria bărbatului constă în profesia noii sale iubite, despre care spune că este cadru medical, iar Isa, fiica lui și a Oanei Roman, ar plăcea-o la nebunie pe noua parteneră a tatălui său.

Că veni vorba despre Oana Roman, aceasta l-a felicitat prin intermediul unei platforme de socializare pe fostul partener, pentru noua relație în care se află, deși Marius ar fi contestat „fericirea” pe care cea din urmă ar fi menționat-o, în felicitarea ei: „Este discutabil dacă ea se bucură pentru mine. Doar m-a felicitat”, a spus el în cadrul Xtra Night Show.

Mai departe, deși a refuzat să ofere mai multe declarații în urmă cu câteva zile, legat de noua parteneră, Marius și-a făcut curaj până la urmă și a spus aproape tot: 

„În astea 3 săptămâni s-au întâmplat atât de multe lucruri, ne simțim de parcă ne știm de foarte mult timp”, a mai zis el, potrivit sursei menționate.

Vezi și: Marius Elisei, refuzat de un restaurant pentru că nu mai este cu Oana. Întâmplarea care l-a lăsat fără cină

După aceste declarații care au pus fanii pe jar, a fost constatat faptul că bărbatul a mai făcut un pas și a arătat-o fanilor săi pe noua iubită.

Poza cu cei doi nu a fost neînsoțită de un mesaj de apreciere din partea vedetei, de unii fiind considerat chiar un mesaj emoționant.

„Îți mulțumesc pentru tot, îți mulțumesc pentru că mi-ai pus din nou zâmbetul pe buze, îți mulțumesc pentru căldură și liniștea pe care mi-o oferi, îți mulțumesc pentru bunătatea pe care mi-o oferi. Te sărut”, a fost mesajul lui Marius pe rețelele de socializare, și care a însoțit poza de mai sus.

Vezi și: Oana Roman, primele declarații, după ce Marius Elisei s-a afișat cu noua iubită: „Mi-a spus că el simte că mă iubește”. Când s-au despărțit, de fapt, cei doi

Nimeni nu ar putea contesta aprecierea pe care, cel puțin la prima vedere, bărbatul o arată față de noua lui iubită. Mai mult decât atât, relația lor este cu atât mai puternică cu cât Isa se simte confortabilă în preajma femeii care i-a furat inima tatălui ei.

Deși sunt știute, acum, toate aceste informații despre partenera sa, nimeni nu a putut elucida numele său, fiind un detaliu ce poate fi dezvăluit doar de fostul soț al Oanei Roman.

Ruptura de Oana Roman nu a rămas fără efecte pentru Marius. Cu câteva zile în urmă, printr-o poză în care nu apăreau decât mâinile celor trei, publicul a speculat o eventuală împăcare cu fosta soție, doar că nu a fost cazul.

De aceea, contactat de un angajat al unui restaurant, lui Marius Elisei i s-a propus o cină romantică în doi, dar cu Oana Roman. După ce acesta i-a spus persoanei respectivă că nu mai este împreună cu ea, invitația la cină a fost imediat retrasă. Acest eveniment l-a lăsat „rece” pe fostul partener al fiicei lui Petre Roman.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News


Autorul articolului: George Eduard Caramiciu
Categorie: Showbiz
Tagurile articolului: Marius Elisei  marius elisei iubita  marius elisei oana roman 



Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va traversa o perioadă plină de evenimente importante

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Care vor fi cele mai norocoase zodii în anul 2025. Interviu în exclusivitate cu Daniela Simulescu

Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de un an excelent

Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de schimbări radicale pe plan amoros

Captură video: TikTok/bogdan.1111

Andreea Bănică, luată la rost de Bursucu în podcastul său: „Ce a fost cu bustiera aia de la concertul tău?”. Ce i-a răspuns artista

Adriana Bahmuțeanu, foto Instagram

Adriana Bahmuțeanu, în lacrimi la mormântul lui Silviu Prigoană. A avut parte de o mare surpriză - Foto în articol

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va trece prin schimbări semnificative

Cristina Demetrescu. Captură video: Pro TV

Cristina Demetrescu, horoscop pentru săptămâna 18 - 24 noiembrie. Zodia care va trece prin schimbări radicale în această perioadă

Sursă foto: Facebook/Mihaela Botezatu

Un mare secret al lui Silviu Prigoană s-a aflat abia acum, după moartea lui

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care poate începe o relație autentică și sănătoasă

Captură video: TikTok/Vlad Iorga. Captură video: Facebook/Igor Cuciuc

Durere fără margini la priveghiul Andreei, fiica lui Igor Cuciuc. Cunoscutul interpret nu s-a desprins de lângă sicriul cu trupul neînsuflețit al fiicei sale

Sursa foto: Lidia Buble, instagram

Lidia Buble a aflat că este înșelată chiar de la amanta iubitului ei. Cine era, de fapt, femeia cu care bărbatul trăia o viață dublă: „Am avut un mare șoc”




pixel