Marius Elisei, primele declarații despre despărțirea de Oana Roman: „Isabela e cea mai importantă”/ EXCLUSIV
Data actualizării:
Data publicării:
Marius Elisei a vorbit, în exclusivitate pentru Spectacola, despre despărțirea de Oana Roman.

Marius Elisei a vorbit despre despărțirea de Oana Roman, după ce vedeta a declarat că lucrurile între ea și soțul ei nu merg într-o direcție bună. cei doi împlinesc 8 ani de când au decis să-și unească destinele. Totuși, această perioadă a fost și ea umbrită de câteva evenimente negative, pentru că cei doi au divorțat, în urmă cu un an. După o perioadă în care au stat despărțiți, aceștia și-au dat seama că sunt suflete pereche și au decis să-și oficializeze din nou relația. Acum însă, se pare că lucrurile au luat din nou o întorsătură radicală. 

Marius Elisei, primele declarații despre despărțirea de Oana Roman

Marius Elisei a declarat, în exclusivitate pentru Spectacola, că  preferă să nu vorbească despre situația actuală dintre el și soția sa. Mai mult decât atât, bărbatul a precizat că, în momentul de față, doar fiica pe care cei doi o au împreună este cea mai importantă. 

„Sunt foarte discret când vine vorba de viața mea personală și prefer să fiu criticat decât să spun adevărul. Nu vreau să vorbesc despre acest subiect și nu ma interesează ce declarații face Oana. Pentru mine, în acest moment, cea mai importantă este fiica mea, Isabela. Dacă vreodată se va întâmpla ceva, o las pe Oana să vorbească. Eu prefer să-mi văd de treaba mea.”, a declarat Marius Elisei, în exclusivitate pentru Spectacola. 

Declarațiile Oanei Roman despre divorț

Recent, Oana Roman a făcut o serie de dezvăluiri, care au uimit pe toată lumea. Vedeta a explicat faptul că ruptura dintre ea și Marius Elisei  nu s-a întâmplat peste noapte, iar problemele sunt mai vechi. Vedeta a încercat în tot acest timp să-i explice soțului său ce nu este în regulă la relația lor, însă acesta nu dă niciun semn că ar vrea să se schimbe.

"Eu am încercat foarte mulți ani să-i explic, să mă mulez și să-i accept niște lucruri, dar nu se poate. Noi am vorbit de-a lungul anilor, dar am senzația că vorbesc doar eu și mă ascult singură. De ziua mea eu am făcut și am organizat tot, dar am obosit. Sunt foarte multe momente în care e și ok, câteva zile, dar lucrurile se tot acumulează și simt că nu mai pot. Eu n-am luat nicio hotărâre deocamdată.", a declarat Oana Roman în emisiunea Xtra Night Show, de pe Antena Stars.

Oana Roman se gândește la divorț

În timp ce fiica lui Petre Roman spune că ea nu ar avea de suferit, în urma divorțului, aceasta își face griji pentru Isa, care ar trebui să stea cu ambii părinți.

"Eu cu mine sunt foarte bine, pentru Isa nu este ok ce se întâmplă, dar nici să trăiască într-o casă în care atmosfera nu e ok. Eu nu voi renunța la demnitatea mea. Trebuie să găsesc o formulă ca acest copil să nu sufere.", a mai spus aceasta.

"În acest moment nu sunt fericiți nici eu, nici el"

"Eu nu-mi doresc un conflict cu el. Acum un jumătate, când ne-am despărțit el nu mai voia să vorbim deloc, dar când e un copil la mijloc nu poți să faci asta. Este o realitate pe care eu nu am vrut să o accept, dar suntem două persoane total diferite, crescute diferit. Eu l-am iubit real pe el, și el pe mine, dar iubirea nu mai e suficientă. În acest moment nu sunt fericită nici eu, nici el.", a mai declarat Oana Roman.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News


Autorul articolului: Romina Băluță
Categorie: Vedete
Tagurile articolului:   divort  Marius Elisei  Oana Roman 



Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de schimbări radicale pe plan amoros

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va traversa o perioadă plină de evenimente importante

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Care vor fi cele mai norocoase zodii în anul 2025. Interviu în exclusivitate cu Daniela Simulescu

Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de un an excelent

Captură video: TikTok/bogdan.1111

Andreea Bănică, luată la rost de Bursucu în podcastul său: „Ce a fost cu bustiera aia de la concertul tău?”. Ce i-a răspuns artista

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va trece prin schimbări semnificative

Adriana Bahmuțeanu, foto Instagram

Adriana Bahmuțeanu, în lacrimi la mormântul lui Silviu Prigoană. A avut parte de o mare surpriză - Foto în articol

Cristina Demetrescu. Captură video: Pro TV

Cristina Demetrescu, horoscop pentru săptămâna 18 - 24 noiembrie. Zodia care va trece prin schimbări radicale în această perioadă

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care poate începe o relație autentică și sănătoasă

Gabriel Cotabiță, captură foto PRO TV

Doliu în lumea muzicii! A murit Gabriel Cotabiță

Sursă foto: Facebook/Mihaela Botezatu

Un mare secret al lui Silviu Prigoană s-a aflat abia acum, după moartea lui

Interviu în exclusivitate cu Daniela Simulescu. Ce semne zodiacale dau nas în nas cu norocul până la finalul anului 2024

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va ieși din tipare și va avea curajul să facă ceea ce nimeni din jurul său nu a făcut




Doliu în lumea muzicii! A murit Gabriel Cotabiță

Lumea muzicală este în doliu! Celebrul artist Gabriel...

pixel