Marius Manole, despre hate-ul din online și importanța muncii: „Astea sunt scuze ale unor oameni leneși, incapabili”
Data actualizării:
Data publicării:
Marius Manole a vorbit despre noua generație de actori, dar și despre lucrurile care nu i se par corecte în lumea teatrului.

Invitat la podcastul „Super Oameni Podcast”, Marius Manole a vorbit despre hate-ul din online pe care îl primește atât el, cât și colegi de-ai săi. Acesta consideră că, pentru a reuși să faci ceva în viață, cea mai importantă este munca și că restul sunt doar scuze sau motive. De asemenea, actorul a vorbit despre oamenii care lasă comentarii urâte pe rețelele sociale, exprimându-și dezamăgirea față de cultura negativității din online, unde oricine se simte îndreptățit să judece fără a înțelege cu adevărat eforturile celor care au realizat ceva prin multă muncă, dedicare și ambiție.

„Astea sunt scuze a unor oameni leneși, incapabili”

„Sunt incredibil de mulți proști pe Facebook, pe rețele. Pe mine mă înspăimântă. Mă apucă o furie așa de mare încât îmi vine să intru prin laptop să îl întreb pe omul ăla „Băi băiatule, ce e în capul tău?”. Cum să îi scrii tu unei gimnaste care a luat o medalie sau nu a luat. Cine îți dă ție dreptul de pe o canapea de oriunde ești tu să te legi de un om care a muncit? Pe mine mă omoară chestia asta cu niște oameni care nu au avut curaj în viața lor. Să nu-mi spună nimeni că nu au avut posibilități. Nimeni nu a avut posibilitate. Sunt mulți care nu au avut posibilități și care au reușit să facă lucruri în viață. Nu depinde de posibilități. Eu știu copii care au plecat de la țară. Să nu îmi spună nimeni că nu e vorba despre muncă. Ba da, despre muncă e vorba. Astea sunt niște scuze ale unor oameni leneși, incapabili. Știu că acum e cu incluziune și trebuie să fim drăguți cu toată lumea, dar uneori omul ăla care nu poate devine și foarte rău. Dacă nu poate și nu a putut, ok, sunt de acord, dar să stea cuminte acasă, să nu jignească din frustrări, neputință, să nu jignească pe alți oameni care au muncit cum au putut, cum au știut și au făcut lucruri. Orice om care a făcut ceva cu viața lui devine mult mai indulgent cu alți oameni. Și când un om vine și arată o mărgică, îl laudă”, a declarat Marius Manole.

Te-ar putea interesa și: Oana Sîrbu, săgeți către Ștefan Bănică Jr.: Mă amuză, fără să mă surprindă ce a făcut - Foto

„Când ajungi la notorietate ai și murit”

De asemenea, actorul a adus în discuție și o serie de probleme din lumea teatrului, printre care modul în care tinerii actori sunt tratați și structura salariilor în funcție de vârstă. Marius Manole consideră că recunoașterea și recompensa ar trebui să vină la timpul potrivit, nu după o viață de așteptare, subliniind astfel importanța susținerii talentului și dedicării încă de la începutul carierei.

„Tot mi se spune asta că vin tinerii din urmă. Păi să vină, noi nu am fost tineri, nu am venit și noi din urmă? Dacă uneori sunt supărat pe un actor tânăr că nu a învățat textul, că nu a venit la timp la repetiție, atunci da, poate să fie și tânăr și bătrân că mi-e totuna. Dar tinerețea să știi că poate să fie un atuu foarte mare. La noi în teatru ai notorietate abia când faci 70 de ani. Când ajungi la notorietate ai și murit. Ai dreptul la salariu mai mare cu cât ești mai în vârstă. Lucrurile ar trebui să fie invers. Dacă ești bun când ești tânăr, dă-i omului ce i se cuvine atunci când i se cuvine ca să se bucure omul de ce are în viață, nu să aștepte o viață întreagă să câștige un salariu mai mare ca după aia ce să facă? Să moară”, a adăugat Marius Manole, la podcastul „Super Oameni Podcast”.

Te-ar putea interesa și: Va fi teatrul înăbușit de platformele de streaming? Directoarea Teatrului Național Mihai Eminescu din Timișoara: Publicul învață să-și trăiască propria viață

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News


Autorul articolului: Loredana Tanase
Categorie: Vedete



Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va traversa o perioadă plină de evenimente importante

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Care vor fi cele mai norocoase zodii în anul 2025. Interviu în exclusivitate cu Daniela Simulescu

Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de un an excelent

Sursă foto: Facebook/Mihaela Botezatu

Mihaela Botezatu, soția lui Silviu Prigoană, prima reacție publică la două zile de la moartea omului de afaceri. Când ar fi avut loc, de fapt, înmormântarea

Captură video: TikTok/bogdan.1111

Andreea Bănică, luată la rost de Bursucu în podcastul său: „Ce a fost cu bustiera aia de la concertul tău?”. Ce i-a răspuns artista

Adriana Bahmuțeanu, foto Instagram

Adriana Bahmuțeanu, în lacrimi la mormântul lui Silviu Prigoană. A avut parte de o mare surpriză - Foto în articol

Cristina Demetrescu. Captură video: Pro TV

Cristina Demetrescu, horoscop pentru săptămâna 18 - 24 noiembrie. Zodia care va trece prin schimbări radicale în această perioadă

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va trece prin schimbări semnificative

Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de schimbări radicale pe plan amoros

Sursă foto: Facebook/Mihaela Botezatu

Un mare secret al lui Silviu Prigoană s-a aflat abia acum, după moartea lui

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care poate începe o relație autentică și sănătoasă

Captură video: TikTok/Vlad Iorga. Captură video: Facebook/Igor Cuciuc

Durere fără margini la priveghiul Andreei, fiica lui Igor Cuciuc. Cunoscutul interpret nu s-a desprins de lângă sicriul cu trupul neînsuflețit al fiicei sale




pixel