Marte retrograd în Leu, din 7 decembrie. Daniela Simulescu a dezvăluit care vor fi cele mai afectate zodii
Data actualizării:
Data publicării:
Pe 7 decembrie, Marte își începe retrogradarea în Leu, care va dura până pe 6 ianuarie 2025. Daniela Simulescu, astrolog și redactor-șef Astrosens, a dezvăluit care vor fi cele mai afectate zodii.

Marte își începe retrogradarea în Leu e 7 decembrie și va rămâne retrograd până pe 6 ianuarie 2025. Marte a intrat în Leu pe data de 4 noiembrie și va ieși de tot din Leu pe 17 iunie 2025. Dar până atunci, Marte retrograd se va întoarce în Rac.

„Marte, în mitologie, știm că este Ares. Este zeul războiului, al luptei, al inițiativei, al activități, al masculinității, dar și al furiei și al agresivități. Arhetipul Leului este cel al respectului, al știmei de sine, al ego-ului, al competiției, al creativității, al exprimării și oarecum și al iubirii, a tot ce înseamnă iubire de sine”, a spus Daniela Simulescu, astrolog și redactor-șef Astrosens.

Potrivit astrologului Daniela Simulescu, când Marte intră în Leu, noi suntem foarte orgolioși, competitivi, vrem să cucerim și să demonstrăm. Însă atunci când el retrogradează în Leu, totul este cu un pic de frustrare în plus. La nivel mondial, retrogradarea lui Marte în Leu va aduce ciocniri de opinie foarte puternice și multe lupte pentru niște idei fără fundament în spate. Luptăm pentru anumite chestii închipuite de cele mai multe ori.

„Marte în Leu, fie el direct, fie el retrograd, se aprinde dintr-un nimic câteodată. Marte, fie că e direct sau retrograd în Leu s-ar putea să fie foarte radical, foarte intransigent, foarte totalitar, nu-i mai pasă de nimeni și de nimic, vrea putere absolută. Trebuie să aveți foarte mare grijă la ce se întâmplă în jurul vostru și să iscați scandal din nimic.

De obicei, când o planetă este retrogradă, ea este puțin interiorizată. Marte în Leu este oricum destul de puternic, destul de extravagant și destul de dornic de respect și validare și în momentul în care simte că nu este respectat, că îi se încalcă dreptul de atenție, simte de cele mai multe ori, nu înseamnă că se și întâmplă, stă foarte mult în sinea lui și își construiește răzbunarea. Retrogradarea lui Marte în Leu s-ar putea să aibă și părți bune”, a precizat Daniela Simulescu, astrolog și redactor-șef Astrosens.

Ce trebuie să avem în vedere cu Marte retrograd în Leu

„Suntem la final de an. Suntem după o perioadă destul de stresantă, din mai multe puncte de vedere. Probabil că mulți vă faceți, vă puneți rezoluțiile, vă faceți planurile pentru 2025. Nu trebuie să mai depindeți de medul exterior, de familia din care faceți parte, de școala unde sunteți, de locul de muncă. Trebuie să credeți în voi, trebuie să credem în noi cu Marte retrograd în Leu, pentru că nu se lasă până nu ajunge acolo unde își dorește”, a declarat Daniela Simulescu, astrolog și redactor-șef Astrosens.

Care vor fi cele mai afectate zodii

Zodiile cele mai afectate zodii sunt Taur, Leu, Scorpion și Vărsător. Potrivit astrologului Daniela Simulescu, primii afectați vor fi Leii sau cei cu marcaj de Leu, pentru că vor primi acea porție de frustrare care poate deveni un combustibil extraordinar pentru a merge mai departe, pentru a câștiga și pentru a demonstra. Ceilalți se vor simți și ei împinși de la spate, presați, forțați, dar de fapt știm că semnele fixe sunt cele care nu schimbă decât atunci când sunt într-o criză sau într-o situație limită. 

„Semnele fixe nu se mișcă atât de repede. Au nevoie de timp, au nevoie să se convingă că n-au nimic de pierdut sau cred că ce știu ele e cel mai bine. Dar acum, cu Marte retrograd, iată, făcând o poziție sau careu cu aspectele din hărțile lor, se vor simți presați, vine puțină irascibilitate, trebuie să o proceseze în interiorul lor, ca pe urmă să meargă mai departe și să nu se lase cuceriți de alții, ci să cucerească ei.”, a mai spus Daniela Simulescu, astrolog și redactor-șef Astrosens.

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News


Autorul articolului: Valentina Miu
Categorie: Horoscop



Sursa foto: Liviu Guta, instagram

Sora lui Liviu Guță a pus capăt speculațiilor. Ce s-a întâmplat, de fapt, cu artistul: „A pierdut tot ce construise. El nu a dispărut”

Captură video: YouTube/Kanal D Romania. Captură video: YouTube/AntenaStars

„Viața asta de televiziune te mănâncă de viu”. Teo Trandafir, reacție neașteptată după ce Gabriela Cristea și-a dat demisia de la Antena Stars / Video

Sursă foto: Captură foto „Fresh by Unica”

„Îmi iubesc viața”. Cum își petrece timpul Gabriela Cristea de când și-a dat demisia de la Antena Stars: „Asta facem după-amiezile” / Foto

Sursa foto: Gabriela Cristea, Instagram

Gabriela Cristea a răbufnit după ce s-a spus că se retrage din televiziune! Care sunt condițiile pentru a se întoarce pe micul ecran: „Trăiam în fiecare seară un coșmar”

Captură video: YouTube/AntenaStars

Gabriela Cristea și-a dat demisia de la Antena Stars în direct la TV! Vedeta a spus motivul din spatele deciziei radicale și cine îi va lua locul la emisiunea „Mireasa - Capriciile Iubirii”

Captură video: Pro TV

Cristina Demetrescu, horoscop pentru săptămâna 13 - 19 ianuarie 2025. Zodiile care trebuie să fie atente la bani

Descriere foto: Horoscop. Sursă foto: freepik

Trei zodii își schimbă viața în bine pe 17 ianuarie 2025. Vezi dacă te afli printre ele

Horoscop. Sursă foto: freepik

Horoscop joi, 16 ianuarie 2025. Previziuni pentru toate zodiile

Sursă foto: Freepik

Horoscop sâmbătă, 18 ianuarie 2025. Previziuni pentru toate zodiile

Captură video: YouTube/Liviu Guță

SCANDAL între Liviu Guță și Mara Bănică! Manelistul TUNĂ și FULGERĂ la adresa prezentatoarei TV, după ce l-ar fi acuzat de viol în direct la TV: Nu am știut cine e în cameră acolo

Captură video: Instagram

Oana Radu, incident neașteptat la o nuntă. Gestul artistei a enervat-o la culme pe mireasă, care a părăsit imediat sala: „Mai avea puțin și îmi tăia capul”

Horoscop miercuri, 15 ianuarie 2025. Previziuni pentru toate zodiile




pixel