''Mașină, vilă și concediu în Dubai, dar tot nefericit''. Pr Pimen Vlad: Secretul fericirii în câțiva pași simpli. Cum îți vei schimba radical viața
Data publicării:
Părintele Pimen Vlad a explicat ce trebuie să facă un om pentru a începe să îl cunoască pe Dumnezeu și să fie fericit.

'Omul care aleargă după mai multe lucruri înseamnă că este însetat sufletește, dar nu își dă seama. Și își spune că dacă va dobândi mașina cutare va fi fericit, dacă va dobândi vila cutare va fi fericit sau dacă se va duce în concediu în Dubai va fi fericit etc. Și face toate aceste lucruri și vede că tot nefericit este, chiar mai nefericit! Și se întreabă unde e fericirea, dar el nu își dă seama că se află înauntrul lui! Doar trebuie să schimbe ceva, să ia legătura cu Dumnezeu și să își schimbe viața.', a spus părintele Pimen Vlad.

Cum să iei legătura cu Dumnezeu

 

'Noi, când suntem mici, suntem duși la școală și ajutați. La fel este și în viața duhovnicească! Dumnezeu ne-a lăsat biserica pentru că suntem mici, slabi și nu știm. Și, atunci, te duci la biserică, la Sfânta Liturghie, începi să asculți, chiar de nu înțelegi nimic, dar începi. Apoi, frumos te duci la un preot și spui că vrei să stai de vorbă, să aflii ce e cu tine. Dorești să stai de vorbă cu Dumnezeu și nu știi cum, dorești să îți rezolvi problema și nu știi cum trebuie să procedezi.', a spus părintele Pimen.

'Preotul te sfătuiește un pic și apoi te cheamă la spovedanie. Îți poate da o carte despre păcate ca să vezi tu de acolo ce înseamnă și care sunt păcatele, ca să înțelegi mai bine. O citești și care păcat vezi că l-ai făcut ori însemnezi în carte, ori scrii pe o foaie. Apoi, preotul te dezleagă și te mai sfătuiește cam ce ar mai trebui să schimbi. Începe să îți predea lecțiile, cu abecedarul și așa mai departe. Treci din trepte în trepte, pentru că nu poți deodată.', a zis părintele Pimen.

'Și, atunci, la un moment dat, vezi că începi să trăiești lucrurile duhovnicești. Nu le poți trăi la început. La început trebuie să asculți, ca să ți se îndrepte pașii, precum un copil care învață să meargă. Îl iei pe copil de mânuță, îl chemi să facă un pas, îl lași să facă singur, apoi îl prinzi ș.a.m.d. Așa este această creștere, dar nu putem fără biserică, fără tainele bisericii, fără spovedanie și împărtășanie. La un moment dat vei înțelege slujbele bisericii și vom vedea cât sunt de frumoase. În anumite locuri sunt coruri de parcă sunt îngeri. Ei, lucrurile aceastea începi să le trăiești.', a mai spus părintele Pimen Vlad.

Video

Youtube video image

 

VEZI ȘI: Postul Paștelui. Evită să faci aceste greșeli. Părintele Pimen: „Nu este limitat doar la mâncare”. Cea mai puternică rugăciune:

https://www.spectacola.ro/postul-pastelui-evita-sa-faci-aceste-greseli-parintele-pimen-nu-este-limitat-doar-la-mancare-cea-mai-puternica-rugaciune_37698.html

 

VEZI ȘI: Cum scăpăm de frica de moarte. Părintele Teologos: Spun la foarte multă lume asta!:

https://www.spectacola.ro/cum-scapam-de-frica-de-moarte-parintele-teologos-le-spun-la-foarte-multa-lume-asta_37575.html

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News


Autorul articolului: Andrei Itu
Categorie: Stiri



Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va traversa o perioadă plină de evenimente importante

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Care vor fi cele mai norocoase zodii în anul 2025. Interviu în exclusivitate cu Daniela Simulescu

Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de un an excelent

Sursă foto: Facebook/Mihaela Botezatu

Mihaela Botezatu, soția lui Silviu Prigoană, prima reacție publică la două zile de la moartea omului de afaceri. Când ar fi avut loc, de fapt, înmormântarea

Adriana Bahmuțeanu, foto Instagram

Adriana Bahmuțeanu, în lacrimi la mormântul lui Silviu Prigoană. A avut parte de o mare surpriză - Foto în articol

Cristina Demetrescu. Captură video: Pro TV

Cristina Demetrescu, horoscop pentru săptămâna 18 - 24 noiembrie. Zodia care va trece prin schimbări radicale în această perioadă

Sursă foto: Facebook/Mihaela Botezatu

Un mare secret al lui Silviu Prigoană s-a aflat abia acum, după moartea lui

Captură video: TikTok/bogdan.1111

Andreea Bănică, luată la rost de Bursucu în podcastul său: „Ce a fost cu bustiera aia de la concertul tău?”. Ce i-a răspuns artista

Silviu Prigoană, captură video Kanal D

Silviu Prigoană a fost condus pe ultimul drum într-o ceremonie restrânsă. Fiul cel mare al omului de afaceri a transmis un mesaj: „Conform cu dorința tatălui nostru”

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care poate începe o relație autentică și sănătoasă

Captură video: TikTok/Vlad Iorga. Captură video: Facebook/Igor Cuciuc

Durere fără margini la priveghiul Andreei, fiica lui Igor Cuciuc. Cunoscutul interpret nu s-a desprins de lângă sicriul cu trupul neînsuflețit al fiicei sale

Captură video: YouTube/OLD OUT MEDIA. Captură foto: Instagram/Theo Rose

Anghel Damian, surprins în compania unei tinere misterioase. Cum a reacționat Theo Rose după ce a văzut fotografia pe internet: „Fix pe fata asta s-a găsit să...”




pixel