Matthew Perry povesteşte cum rolul din ''Friends'' l-a ajutat în lupta cu dependenţa de droguri
Data publicării:
Matthew Perry a povestit miercuri într-o emisiune de televiziune cum dedicarea sa pentru rolul Chandler Bing din serialul NBC ''Friends'' l-a ajutat în timpul luptei cu abuzul de substanţe

''Îmi doream celebritatea mai mult ca oricine pe lumea asta'', a scris Perry. ''Eram foarte pornit, îmi doream celebritatea atât de tare, iar apoi am devenit celebru, iar după şase luni mi-am zis 'Oh, asta nu rezolvă ceea ce credeam eu că va rezolva''', a declarat actorul în timpul emisiunii ''The View''.

''Sunt foarte recunoscător pentru tot ceea ce s-a întâmplat bineînţeles'', a continuat el. ''Slujba asta m-a ajutat să lupt cu drogurile şi alcoolul pentru că atunci mi-am spus 'Sunt în emisiunea asta minunată, nu pot bea al 17-lea pahar când ştiu că trebuie să fiu la muncă în dimineaţa următoare alături de oamenii aceştia minunaţi şi să-mi fac meseria''.

''Făcusem un pact cu mine însumi că nu o să beau sau să consum când eram la muncă şi mi-am ţinut promisiunea, dar eram extrem de mahmur în timpul filmărilor'', a mai mărturisit Perry.

Mărturisirile făcută în emisiunea de miercuri reprezintă cel mai recent episod dintr-o serie de dezvăluiri făcute de Perry despre problemele sale legate de abuzul de substanţe, pe care le descrie în cartea sa memorii publicată recent şi intitulată ''Friends, Lovers, and the Big Terrible Thing''.

Perry, în vârstă de 53 de ani, a declarat recent pentru revista People că este ''recunoscător că este în viaţă'' după ce a suferit o perforaţie la colon ca rezultat al consumului de opioide, spunând că medicii i-au dat şanse de supravieţuire de 2%.

''Am fost conectat la un dispozitiv care se cheamă ECMO, care respiră în locul inimii şi plămânilor tăi'', a spus Perry. ''Am spus Slavă Domnului. Nimeni nu supravieţuieşte''.

Inima actorul s-a oprit timp de cinci minute după ce i-a fost administrat sedativul propofol folosit pentru intervenţii chirurgicale după o seară când a consumat hidrocodonă, a scris Perry în cartea sa de memorii.

Actorul a apărut în toate cele 10 sezone ale serialului ''Friends'', difuzat în perioada 1994-2004, notează Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News


Autorul articolului: Veronica Mavrodin
Categorie: International
Tagurile articolului: droguri  friends  Matthew Perry 


DC Media Group Audience

Sursa foto: Vali Vijelie, Facebook

Nouă despărțire șoc în lumea mondenă! Vali Vijelie, părăsit de soție: „Nu mai vreau să am de-a face cu el”

Gemenele Oana și Adina Timofte. Captură video: România TV

Horoscopul banilor pentru luna mai 2024, cu gemenele Adina și Oana Timofte. Zodiile care vor avea câștiguri financiare uriașe

Clanul, sursa foto Instagram, Cătălina Grama

Serialul „Clanul” de pe Pro TV a ajuns la final! S-au încheiat filmările pentru ultimul sezon: „Suntem toți foarte emoționați și încă nu ne dăm seama”

Anca Dimancea, captură video Youtube, Lumea Nevăzută

Anca Dimancea, previziuni pentru perioada următoare. Cu ce provocări vine vara: „De luna asta mă tem mai mult”

prof. dr. Irinel Popescu

Prof. Dr. Irinel Popescu, avertisment privind un medicament extrem de popular printre români: Dă o boală gravă

Captură video: YouTube/Playtech Stiri

Horoscopul banilor 29 aprilie – 5 mai 2024, cu Remus Ionescu. Zodiile care vor avea noroc la bani, chiar înainte de Paște

Doctorul Cezar, captură video Youtube, Sinteza Zilei cu Mihai Gadea

Topul alimentelor care ne otrăvesc organismul și trebuie evitate. Dr. Cezar: „Cauzează inflamație și deteriorează anumite structuri”

Camelia Pătrășcanu. Captură video: YouTube/Canal 33

Horoscop cu Camelia Pătrășcanu. Previziuni pentru fiecare zodie în perioada următoare

Gina Pistol. Captură video: YouTube/Damian Draghici. Captură video: Instagram/smiley_omul

Gestul făcut de Smiley față de Gina Pistol a stârnit revoltă în mediul online: „Urât comportament! Fără cuvinte, că aș avea multe” / Video

Daniel Pavel/ captură video Voyo

Premieră absolută la Survivor All Stars! Concurenții au rămas șocați: „Nu am mai avut așa ceva”

bloc

La ce etaj ai șanse să nu mori în caz de cutremur. Inginer: La seismul din 1977, acolo am găsit supraviețuitori

Gemenele Oana și Adina Timofte. Captură video: România TV

Horoscop pentru luna mai, cu gemenele Oana și Adina Timofte. Zodia care dă lovitura pe plan financiar




pixel