Maurice Munteanu, sfat pentru viitoarele mirese: „Dacă te îmbraci într-o rochie frumoasă, într-o mână ții o sarma, în cealaltă o ceapă, ai anulat tot efectul”
Data publicării:
Maurice Munteanu a venit cu o serie de sfaturi pentru miresele anului 2022.

Maurice Munteanu a fost prezent ieri la matinalul „Dimineața cu noi” de la Kanal D, acolo unde a vorbit despre trand-urile anului 2022, dar și despre ținutele pe care le purtăm în cadrul evenimentelor private. De asemenea, acesta a precizat că nu doar ținută este importantă pentru un asemenea eveniment.

„Treaba asta cu îmbrăcatul este o problemă foarte importantă pentru că, din punctul meu de vedere, eticheta sau ce ar trebui să se întâmple la o nuntă, nu pleacă de la cum te îmbraci, în primul rând, ci de la meniu. Eu cred că ar trebui să ne concentrăm puțin mai tare la meniu, pentru că dacă te îmbraci într-o rochie frumoasă, splendidă, cu o coadă frumos făcută (…), îți dai cu un parfum floral superb, și într-o mâna ții o sarma, iar în cealaltă ceva cu ceapă, ai anulat tot efectul”, consideră Maurice Munteanu.

Cum evităm greșelile vestimentare când mergem la nuntă

Maurice Munteanu a vorbit și despre greșelile pe care trebuie să le evităm atunci când ne alegem rochia de mireasă. 

 „Aceasta (n.r. – mireasa) poate alege o rochie de culoarea roz pudrat… Mie nu îmi place foarte tare albul optic. Aș recomanda, mai degrabă, culori nostalgice, chiar un pic dramatice, de argintiu; și culoarea șampaniei este o alegere foarte bună…(…)


Alternativă pentru a completa o ținută ar fi o floare, o tușă oversize, nu neapărat în aceeași nuanță, poate să fie și neagră. Trebuie să renunțăm la preconcepțiile astea. (…) Te poți îmbrăca într-un costum impecabil de smoking, și pentru contre-emploi poți să iei o pereche de sandale, cu un toc amețitor. Dar chestia asta cu rochia de prințesă, cu trene infinite, eu strivind micul, sarmaua, mi se pare un pic passé (trecută, depășită – n.r.). Hai să fim un pic mai relaxați!”, a mai declarat în direct Maurice Munteanu.

Obiectul care NU trebuie să lipsească din garderoba unei femei

Maurice Munteanu, celebrul jurat al emisiunii “Bravo ai Stil!”, a fost invitat în emisiunea „40 de întrebări cu Denise Rifai”, unde a dezvăluit care este obiectul care nu trebuie să lipsească niciodată din garderoba unei doamne. 


„Din garderoba unei femei nu ar trebui să lipsească parfumul care o reprezintă cel mai bine. Aici întâlnesc cele mai dese greșeli care se pot face atunci când vine vorba de imagine personală, respectiv femei care nu știu ce parfum li se potrivește.

Dacă mă întrebi pe mine, asta este o tragedie. Parfumul este cel mai important accesoriu. Trebuie să faci în așa fel încât să simți (n.r ce ți se potrivește). În egală măsură, nu ar trebui să lipsească cămășile din poplin la care eu țin foarte tare, care pot fi purtate în absolut orice fel de combinație, pantofii de foarte bună calitate și gențile de foarte bună calitate. Nu cred că poți face o garderobă coerentă fără să și investești un pic în treaba asta.”, a declarat Maurice Munteanu, în emisiunea de la Kanal D. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News


Autorul articolului: Romina Băluță
Categorie: Vedete
Tagurile articolului: greseli  maurice munteanu  mirese 



Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de schimbări radicale pe plan amoros

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va traversa o perioadă plină de evenimente importante

Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de un an excelent

Sursa foto: Oana Roman, Instagram

Ce afecțiune are fiica Oanei Roman. Vedeta este revoltată: „Niciun doctor nu și-a dat seama”

Captură video: TikTok/bogdan.1111

Andreea Bănică, luată la rost de Bursucu în podcastul său: „Ce a fost cu bustiera aia de la concertul tău?”. Ce i-a răspuns artista

Mihai Voropchievici, captură video Antena 3

Horoscop 25 noiembrie - 1 decembrie 2024, cu Mihai Voropchievici. Zodia care va primi o veste neașteptată

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va trece prin schimbări semnificative

Gabriel Cotabiță, captură foto PRO TV

Doliu în lumea muzicii! A murit Gabriel Cotabiță

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care poate începe o relație autentică și sănătoasă

Interviu în exclusivitate cu Daniela Simulescu. Ce semne zodiacale dau nas în nas cu norocul până la finalul anului 2024

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va ieși din tipare și va avea curajul să facă ceea ce nimeni din jurul său nu a făcut

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Mercur retrograd din 26 noiembrie. Care vor fi cele mai afectate zodii: „Vom simți tristețe, neputință, neîncredere”

Sursa foto: Lidia Buble, instagram

Lidia Buble a aflat că este înșelată chiar de la amanta iubitului ei. Cine era, de fapt, femeia cu care bărbatul trăia o viață dublă: „Am avut un mare șoc”




pixel