Medicul Monica Pop a rupt tăcerea în scandalul cu Adriana Bahmuțeanu, după 9 ani. În ce relații sunt acum cele două: „A fost o discuție foarte neplăcută”
Data publicării:
Medicul Monica Pop a vorbit pentru prima dată, după 9 ani, despre scandalul care a ținut primele pagini ale ziarelor în 2015, când a intrat într-o dispută publică cu Adriana Bahmuțeanu. 

Ani la rând, Adriana Bahmuțeanu și Silviu Prigoană au ținut primele pagini ale ziarelor. Cei doi s-au căsătorit și au divorțat de foarte multe ori, iar scandalurile dintre ei erau la ordinea zilei. În 2015, invitată într-o emisiune TV, medicul Monica Pop a discutat despre problemele cu care se confruntau cei doi copii ai cuplului.

Când a văzut emisiunea, Adriana Bahmuțeanu nu a stat pe gânduri și a intervenit telefonic. Între cele doua a avut loc o discuție extrem de aprinsă, de unde nu au lipsit jignirile. Ulterior, celebrul oftalmolog a dat-o în judecată pe Adriana Bahmuțeanu pentru calomnie și, potrivit presei, ar fi cerut daune de 30.000 de euro. Judecătorii i-au dat câștig de cauză Adrianei Bahmuțeanu, atât în primă instanță, cât și după ce medicul a făcut recurs.

Te-ar putea interesa și: Bogdan de la Ploiești, anunț șoc. Artistul a recunoscut pe scenă că este tatăl a doi copii: „Este un moment emoționant pentru mine” / Video

Te-ar putea interesa și: Accident grav în timpul filmării unei scene din filmul „Cursa”. Anunțul făcut de Codin Maticiuc: „Implicate și vătămate au fost 3 persoane”

Medicul Monica Pop a rupt tăcerea în scandalul cu Adriana Bahmuțeanu, după 9 ani

Au trecut 9 ani de la întregul scandal. Invitată în emisiunea „40 de întrebări cu Denise Rifai”, medicul Monica Pop a vorbit despre deschis incidentul petrecut în 2015. Deși conflictul a escaladat, ajungând chiar în instanță, medicul a subliniat că procesul s-a clasat fără ca nimeni să fie prejudiciat, infirmând, de asemenea, zvonurile legate de daunele de 30.000 de euro. Tensiunile din trecut au fost depășite, astfel că în prezent, Monica Pop și Adriana Bahmuțeanu au o relație foarte bună.

„Bineînțeles că m-am împăcat cu Adriana Bahmuțeanu și nu a fost deloc așa. Într-adevăr, a fost o discuție foarte neplăcută. Pe copii i-am avut pacienți de când erau mici. A venit domnul Prigoană cu ei la mine, înainte de a fi discuția asta, care a avut loc la domnul Brancu, alături. Am văzut copilul cel mare că era trist. Era trist, clar. Mi-a fost milă de el într-un fel și am înțeles situația lor. Nici vorba de 30.000 de euro (n.r. că ar fi cerut daune).

Într-adevăr, am făcut un proces, s-a clasat, deci nu i-au făcut nimic nici ei, nici mie. Nici vorbă de 30.000 de euro. Nu este adevărat. Suntem în relații foarte bune și foarte civilizate. Am fost la ea la podcast înainte de pandemie. Relațiile sunt bune. Nu îmi place să am relații tensionate cu cineva, chiar dacă eu sunt mai vulcanică”, a spus medicul Monica Pop, în cadrul emisiunii „40 de întrebări cu Denise Rifai”, de pe Kanal D.

Te-ar putea interesa și: Adrian Elicopter de Luptă tună și fulgeră, la o lună după ce a fost exmatriculat de la Academia de Poliție: „Mă gândesc să acționez în instanță asupra deciziei”

Te-ar putea interesa și: Înghețată de cafea făcută în casă, fără zahăr. Carmen Brumă a oferit cea mai delicioasă rețetă, ideală pentru zilele caniculare: „Se prepară foarte ușor”

 

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News


Autorul articolului: Valentina Miu
Categorie: Vedete



Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va traversa o perioadă plină de evenimente importante

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Care vor fi cele mai norocoase zodii în anul 2025. Interviu în exclusivitate cu Daniela Simulescu

Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de un an excelent

Captură video: TikTok/bogdan.1111

Andreea Bănică, luată la rost de Bursucu în podcastul său: „Ce a fost cu bustiera aia de la concertul tău?”. Ce i-a răspuns artista

Adriana Bahmuțeanu, foto Instagram

Adriana Bahmuțeanu, în lacrimi la mormântul lui Silviu Prigoană. A avut parte de o mare surpriză - Foto în articol

Cristina Demetrescu. Captură video: Pro TV

Cristina Demetrescu, horoscop pentru săptămâna 18 - 24 noiembrie. Zodia care va trece prin schimbări radicale în această perioadă

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va trece prin schimbări semnificative

Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de schimbări radicale pe plan amoros

Sursă foto: Facebook/Mihaela Botezatu

Un mare secret al lui Silviu Prigoană s-a aflat abia acum, după moartea lui

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care poate începe o relație autentică și sănătoasă

Captură video: TikTok/Vlad Iorga. Captură video: Facebook/Igor Cuciuc

Durere fără margini la priveghiul Andreei, fiica lui Igor Cuciuc. Cunoscutul interpret nu s-a desprins de lângă sicriul cu trupul neînsuflețit al fiicei sale

Sursă foto: Captură foto YouTube „Viața fără filtru”

Adriana Bahmuțeanu, prima reacție după ce copiii ei au fost luați de Protecția Copilului din vila lui Silviu Prigoană: „Este o veste bună că lucrurile încep să se miște”




pixel