Horoscop 25 noiembrie - 1 decembrie 2024, cu Mihai Voropchievici. Zodia care va primi o veste neașteptată
După tranzitul aventuros prin semnul Săgetătorului (24 decembrie-13 decembrie), iată că a venit vremea ca planeta comunicării să poposească în semnul Capricornului. Din start, ne vom da seama că toată lumea este mult mai serioasă, nu mai face declarații pompoase și nici nu se va mai lupta excesiv pentru vreo cauză. Mercur va tranzita cel mai matur semn al zodiacului. În discuțiile noastre își vor avea locul pragmatismul și maturizarea. Lui Mercur în Săgetător i-a mai plăcut câte o glumă, în Capricorn nici nu vrea să audă de ele. Și oarecum, avem nevoie de acest tranzit pentru că ne pregătim de un nou an. Ori mintea noastră trebuie să se axeze pe concret, palpabil, organizare și tot ce ține de obiectivitate. Mercur în Capricorn este precum un profesor universitar dur și cu experiență îndelungată, autoritar, încăpățânat, rigid, cu o metodologie clară, cu toleranță zero la încercarea unora sau a altora de a duce în derizoriu unele subiecte. Vom fi sceptici, vorbele nu ne vor impresiona dacă nu vor fi urmate și de fapte.
Ne vom alege vorbele cu mare atenție pentru că vom dori să transmitem mesajul într-un mod cât mai elevat. Dar perioada cu Mercur în Capricorn va fi bună pentru a organiza.
Berbec/ Ascendent pentru Berbec
Mercur va tranzita zona carierei și a statutului social. Comunicarea cu autoritățile se va schimba. Vei dori să discuți într-un mod tranșant cu șefii tăi și nu vei accepta compromisuri. Mercur se va apropia de Venus și Pluto, deci vei vei primi puterea necesară de a lua decizii importante.
Taur/Ascendent în Taur
Mercur va tranzita zona călătoriilor, a studiilor, a filozofiei și a spiritualității. Te vei ocupa de organizarea unei călătorii, în scop profesional sau altul destul de pragmatic. Începe o perioadă bună pentru rezolvarea unor probleme administrative sau examene. Îți vei susține cu toată puterea principiile și valorile.
Gemeni/ Ascendent în Gemeni
Mercur, guvernatorul tău, va tranzita zona misterelor, a morții și a banilor din alte resurse. Discuțiile despre moșteniri, împrumuturi, taxe, impozite, profit vor fi la ordinea zilei. Doar că de data aceasta vei avea o atitudine mai serioasă. Vei alege să fii practic, nu visător. Vei fi destul de dur în negocieri.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News
Autorul articolului: Bianca Moldoveanu
Categorie: Horoscop
Tagurile articolului: astre horoscop zodii
Neti Sandu vine cu...
Iată ce-ți rezervă astrele...