Regizat cu rafinament de Andrei Măjeri, spectacolul aduce în prim-plan o poveste intensă despre credință, deziluzie și emancipare, cu o distribuție remarcabilă și o echipă creativă de excepție.

Scrisă în urmă cu peste 40 de ani, piesa are la bază un moment istoric real și tulburător: în secolul al XVII-lea, rabinul Șabatai Zevi din Imperiul Otoman s-a autoproclamat Mesia, provocând un val de așteptări mesianice și, în final, deziluzie.

Povestea începe într-un sat evreiesc afectat de traumele trecutului, unde o tânără pe nume Rahela, interpretată magistral de Lorena Luchian, își caută propriul drum într-o lume dominată de bărbați. Personajele masculine, caricaturale și oscilante între fanatism și necredință, pun în evidență profunzimea gândirii Rahelei, o figură feministă înainte de vreme.

În rolurile principale îi regăsim pe Lorena Luchian, Alex Iezdimir, Viorica Predica, Neculai Predica, Vlad Corb și Geni Brenda Vexler. Alături de ei, Ana Bumbac și Cabiria Morgenstern completează o distribuție care oferă autenticitate și profunzime fiecărui personaj.

Regia îi aparține lui Andrei Măjeri, iar scenografia este semnată de Irina Chirilă, creând o atmosferă autentică și încărcată de simboluri. Mișcarea scenică este coordonată de Daniel Alexandru Dragomir, iar pregătirea muzicală de Antonela Barnat, cu participarea instrumentală a lui Feras Sarmini la politiki lyra.

Regizorul Andrei Măjeri descrie spectacolul ca fiind o „explorare nuanțată a credinței, a deziluziei și a poziționării umane față de divinitate”. „Mesia e salvarea care întârzie să apară și care nu devine niciodată palpabilă. Rahela este înconjurată de bărbați caricaturali, dar întrebările ei intime o definesc ca pe o gânditoare profundă. Povestea oferă o perspectivă asupra tabu-urilor legate de corpul feminin și de relația fluctuantă cu credința”, spune el.

Acțiunea culminează în portul Gallipoli, unde Rahela și ceilalți urmăritori ai lui Șabatai Zevi asistă la o schimbare șocantă: convertirea Mesiei autoproclamat la islam. Această răsturnare de situație declanșează o criză a credinței, punând în lumină fragilitatea speranțelor umane.