„Mi-au descoperit la plămâni o tumoare de 5 cm și 7 pe creier”. Rona Hartner nu va mai putea munci, după diagnosticul de cancer: „Din păcate, nu pot câștiga bani”
Data actualizării:
Data publicării:
Veștile proaste de țin lanț de Rona Hartner. După ce a primit cruntul diagnostic de cancer pulmonar în stadiu patru, medicii au anunțat-o că trebuie să-și ia o pauză lungă, pentru tratament și recuperare, astfel că nu va mai putea munci. 

Rona Hartner a anunțat, recent, că boala cumplită de care credea că a scăpat, a recidivat. Artista a fost diagnosticată din nou cu cancer, de data asta în stadiul 4, cu metastaze. 

Rona Hartner,  diagnosticată cu cancer pulmonar în stadiul 4


Vestea că are din nou cancer a dărâmat-o pe Rona Hartner. Deși este mereu o fire veselă și optimistă, de data aceasta, artista pare că a ajuns la capătul puterilor. 

„A apărut un cancer în faza patru, din nou, pe fond de stres sigur și mă lupt cu el. Acum aștept rezultatele de la biopsie și o să fac ce am de făcut. Nu simt nimic fizic, în sensul că este obositor să ai un cancer în corp, deci da am o stare de oboseală permanentă. Am un suflu foarte scurt și nu prea reușesc să respir destul de bine ca să pot să cânt la capacitate, dar o să încerc, dacă văd că nu o să mă descurc, o să anulez spectacolele pe o perioadă și le reiau după ce îmi revin”,  a mărturisit artista, la Antena Stars. 

Cum a aflat Rona Hartner că suferă din nou de cancer


Artista a povestit că a mers la medic, după ce s-a confruntat cu o tuse continuă. Vedeta a mers la mai mulți medici din Franța, însă acolo nu i-au dat niciun diagnostic. Ulterior, Rona s-a întors în România, unde a mers la un pneumolog bun. După doar câteva investigații, medicul a trimis-o de urgență să facă o radiografie. Acolo avea să primească diagnosticul crunt: cancer în faza patru cu metastaze. 

„Practic de două luni tușeam continuu. Am fost să văd foarte mulți doctori în Franța, care nu mi-au găsit niciun diagnostic. Și atunci m-am dus în România la un pneumolog român, foarte bun, care m-a auzit o singură dată tușind și m-a trimis imediat la radiografie. Mi-a zis că s-a găsit o pneumonie atipică și mi-a zis doctora că după părerea ei, este ceva mult mai grav.

M-am dus în Franța și am început să fac niște investigații și pe 12 iulie mi-a picat diagnosticul, pentru că cine caută, găsește. Diagnosticul spunea pur și simplu că am cancer în faza patru, deja este cu metastaze. Recunosc că pe moment am plâns, pentru că nu m-am așteptat la asta. A fost un șoc, dar mi-am dat seama că Dumnezeu mă iubește și că dacă această boală a ajuns la mine iarăși este pentru că prima dată nu a fost tratată bine, pentru că a fost și oricum e altă boală.(...) M-am epuizat anul ăsta mult prea mult ”,  a mai spus artista. 

 


Artista își anulează toate proiectele și se concentrează pe tratament

Din păcate, artista este nevoită acum să renunțe și la planurile profesionale, pentru a  se concentra pe tratamente și vindecare. Asta înseamna că nu va mai putea câștiga bani, ceea ce ar putea constitui o problemă majoră în vindecarea sa, costurile pentru tratamente fiind uriașe. 

„Mai aveam concerte și în România, dar, din cauza problemelor de sănătate, medicii mi-au interzis să mai călătoresc cu avionul. Nu mai am voie nici măcar să conduc mașina, am un șofer care mă duce unde am treabă. Nu mai am voie nici pe scenă, s-ar putea să fie nevoie de o pauză artistică, de vreo doi ani, de un concediu medical foarte lung, pentru refacere, timp în care, din păcate, nu pot câștiga bani.
Boala mi-a dat totul peste cap”, a povestit Rona Hartner, conform Playtech.


Rona Hartner:  „Mi-au descoperit la plămâni o tumoare de cinci cm. Cele pe creier sunt șapte”


„Cancerul este o boală tare păcătoasă, adesea revine mult mai puternic, celulele canceroase, după ce sunt distruse de chimioterapie, se multiplică periculos de mult, asta nu înseamnă însă că trebuie să renunțăm la tratament, dimpotrivă, luptăm.

Medicii mi-au descoperit la plămâni o tumoare de 5 centimetri, cele pe creier sunt mici, de 15 mm fiecare, dar sunt 7, și la glandele suprarenale au văzut metastaze. Aceste tumori nu sunt operabile. Tratamentul îl voi face în Franța”,  a mai spus aceasta. 

Rona Hartner le cere ajutorul fanilor: ”Rugați-vă pentru mine!”

 

”Rugați-vă pentru mine așa: ””Doamne, dă-i lui Rona un miracol, fă să dispară boala, cu metastaze, cu tot!”. Boala e în stadiul 4, nu e bine. Când ești bolnav te abandonezi lui Dumnezeu. Trebuie să ne conectăm cu autorul vieții, dacă ne împărtășim des ne simțim mai bine.

Nu știu ce deznodământ o să aibă această nouă boală, pneumonie, metastaze la cap, cancerul se comportă cam agresiv, dar Dumnezeu e mare, îl rog pentru un miracol, în fiecare zi fac rugăciuni: ””Cancerule, ieși din mine!””.

O să urmez nu citostatice, ci imunoterapie, e mai suportabilă. N-am terminat misiunea pe pământ, am o voință proprie”, a mai adăugat Rona Hartner.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News


Autorul articolului: Veronica Mavrodin
Categorie: Vedete
Tagurile articolului: cancer  etastaze  rona hartner  tratament 



Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de schimbări radicale pe plan amoros

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va traversa o perioadă plină de evenimente importante

Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de un an excelent

Sursa foto: Oana Roman, Instagram

Ce afecțiune are fiica Oanei Roman. Vedeta este revoltată: „Niciun doctor nu și-a dat seama”

Captură video: TikTok/bogdan.1111

Andreea Bănică, luată la rost de Bursucu în podcastul său: „Ce a fost cu bustiera aia de la concertul tău?”. Ce i-a răspuns artista

Mihai Voropchievici, captură video Antena 3

Horoscop 25 noiembrie - 1 decembrie 2024, cu Mihai Voropchievici. Zodia care va primi o veste neașteptată

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va trece prin schimbări semnificative

Gabriel Cotabiță, captură foto PRO TV

Doliu în lumea muzicii! A murit Gabriel Cotabiță

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care poate începe o relație autentică și sănătoasă

Interviu în exclusivitate cu Daniela Simulescu. Ce semne zodiacale dau nas în nas cu norocul până la finalul anului 2024

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va ieși din tipare și va avea curajul să facă ceea ce nimeni din jurul său nu a făcut

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Mercur retrograd din 26 noiembrie. Care vor fi cele mai afectate zodii: „Vom simți tristețe, neputință, neîncredere”

Sursa foto: Lidia Buble, instagram

Lidia Buble a aflat că este înșelată chiar de la amanta iubitului ei. Cine era, de fapt, femeia cu care bărbatul trăia o viață dublă: „Am avut un mare șoc”




pixel