„Mi-e rușine”. Dan Negru face praf prestația României din semifinala Eurovision: „Am țopait cu un titlu englezesc și îmbrăcați fistichiu”
Data publicării:
Dan Negru și-a spus părerea cu privire la prestația pe care reprezentantul României a avut-o în a doua semifinală a concursului Eurovision.

Joi, 11 mai 2023, a avut loc a doua semifinală a concursului Eurovision, la Liverpool, în Marea Britanie. Toți românii au stat cu sufletul la gură să vadă prestația lui Theodor Andrei, reprezentantul României de anul acesta, dar și să vadă dacă România ajunge  în etapa finală. Din nefericire însă, concurentul nu a reușit să strângă suficiente voturi pentru a ne trimite țara mai departe, iar momentul artistic a lansat mai multe păreri controversate în mediul online, care-l pun la zid pe Theodor Andrei. Foarte multe persoane nu consideră că acesta era potrivit pentru a reprezenta România într-un astfel de concurs, iar Dan Negru nu l-a menajat nici el deloc pe artist. Celebrul prezentator TV și-a spus părerea în mediul online, cu privire la prestația acestuia, fără niciun pic de transparență.

„Când am lucrat pentru TVR,demult,am prezentat vreo două preselecții Eurovision si asta mă face să mai trag cu ochiul la concurs (am și o poză de atunci..)
Anul trecut Moldova a dus in prime-time tv europene, la Eurovision, o melodie unionistă "Trenulețul Chișinău-București" cântată in română.
Noi am țopăit in limba spaniolă.
Anul ăsta, Moldova a cântat tot in limba romană. Noi am țopăit cu un titlu englezesc de melodie ( Off and On)
Moldova e in finală! Noi țopăim spre casă.
Nu mă deranjează exagerările vestimentare sau de altă natură. Unii oameni banali ca să devină intersanți, exgerează.
Dar mi-e rușine că în al doilea an consecutiv refuzăm mâna întinsă a Moldovei. Moldovenii au avut curajul să spună public Europei că București-Chișinău e totuna. Cântecul lor va rămâne un act de curaj al mesajului politic in muzică.
Noi le-am răspuns anul ăsta țopăind in engleză și îmbrăcați fistichiu. Toți știm ca TVR e goarna guvernului, a puterii politice, oricare ar fi ea. Însemnă că mesajul puterii politice românești e să țopăim când Moldova ne întinde mâna peste prăpastie!
Nu poți să sari o prăpastie țopăind!
Trebuie să ai curajul să faci un pas mare!”, a scris Dan Negru pe rețelele de socializare, după ce România nu a reușit să se califice în finala Eurovision.

Te-ar putea interesa și: Dan Negru, mesaj acid despre încoronarea Regelui Charles: „Când am avut monarhie, am urât-o”

 
 
 
 
 
View this post on Instagram
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

A post shared by ???????????? ???????????????????? (@negru_dan)

Adrian Romcescu nu i-a dat nicio șansă lui Theodor Andrei

Chiar cu câteva ore înainte ca semifinala de la Liverpool să aibă loc, compozitorul și cântărețul Adrian Romcescu își exprima părerea cu privire la șansele pe care Theodor Andrei le are pentru a ajunge în finala competiției muzicale. Și acesta considera faptul că România nu și-a ales bine reprezentantul în acest an. 

„În mod normal, din punct de vedere valoric nu este ca să ne reprezinte, dar în conjunctura actuală de la Euroviziune nu se știe niciodată! Din punct de vedere valoric, nu cred că ne calificăm! Dar întotdeauna pot apărea surprize, însă nu majore. 

Sunt piese foarte bune anul ăsta și mi-e greu să cred că s-ar putea califica printre primii 10. Nu e nici compoziție, nici vocal ceva foarte valoros, cu toate că-l cunosc pe băiatul ăsta de când avea 11, 12 ani.

A luat peste tot premii pe unde a fost la concursuri pentru copii și tineri, însă odată cu transformarea vocii la băieți de la 13, 14 ani câteodată poate fi benefică, câteodată nu. În piesa asta nu mi se pare că-l reprezintă din punct de vedere vocal sub nicio formă”, a declarat Adrian Romcescu pentru Fanatik.

Urmărește aici prestația lui Theodor Andrei din cadrul semifinalei de la Liverpool

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News


Autorul articolului: Andreea Cercel
Categorie: Vedete
Tagurile articolului: critica  dan negru  eurovision  semifinala  theodor andrei 



Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va traversa o perioadă plină de evenimente importante

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Care vor fi cele mai norocoase zodii în anul 2025. Interviu în exclusivitate cu Daniela Simulescu

Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de un an excelent

Sursă foto: Facebook/Mihaela Botezatu

Mihaela Botezatu, soția lui Silviu Prigoană, prima reacție publică la două zile de la moartea omului de afaceri. Când ar fi avut loc, de fapt, înmormântarea

Captură video: TikTok/bogdan.1111

Andreea Bănică, luată la rost de Bursucu în podcastul său: „Ce a fost cu bustiera aia de la concertul tău?”. Ce i-a răspuns artista

Adriana Bahmuțeanu, foto Instagram

Adriana Bahmuțeanu, în lacrimi la mormântul lui Silviu Prigoană. A avut parte de o mare surpriză - Foto în articol

Cristina Demetrescu. Captură video: Pro TV

Cristina Demetrescu, horoscop pentru săptămâna 18 - 24 noiembrie. Zodia care va trece prin schimbări radicale în această perioadă

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va trece prin schimbări semnificative

Sursă foto: Facebook/Mihaela Botezatu

Un mare secret al lui Silviu Prigoană s-a aflat abia acum, după moartea lui

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care poate începe o relație autentică și sănătoasă

Captură video: TikTok/Vlad Iorga. Captură video: Facebook/Igor Cuciuc

Durere fără margini la priveghiul Andreei, fiica lui Igor Cuciuc. Cunoscutul interpret nu s-a desprins de lângă sicriul cu trupul neînsuflețit al fiicei sale

Captură video: YouTube/Kanal D Romania. Dan Diaconescu, captură video Youtube

Silviu Prigoană ar fi fost otrăvit? Dan Diaconescu aruncă bomba în legătură cu moartea fostului om de afaceri: „Substanța pe care el ar fi ingerat-o la Bran se cheamă Novichok”




pixel