Jador, dezvăluiri despre scandalul cu Zanni. Și-a lovit sau nu logodnica: „Zanni nu m-a suportat niciodată”
Îndrăgita vedetă de televiziune Mihaela Tatu este un izvor de pozitivism și voie bună. Fosta moderatoare a emisiunii „De 3x femeie” a fost invitată la „Vorbește Lumea”, unde a vorbit despre momentele frumoase din viața ei, dar și despre acele clipe în care a simțit că viața ei s-a schimbat. Mihaela Tatu a împlinit vârsta de 58 de ani dar este într-o formă de zile mari și radiază de fericire.
„Este singurul lucru pe care l-aș lăsa așa cum este. Aș vrea să fiu tot o mamă tânără, tot la 22 - 23 de ani să am copilul, pentru că am crescut o dată cu ea. Pentru că am învățat una de la cealaltă foarte multe lucruri și ea m-a învățat să fiu mamă, eu am învățat să ajung la sufletul ei ca să creștem împreună și nu mi-aș dori sub nicio formă să schimb ceva în asta”, a declarat Mihaela atunci când a fost întrebată dacă ar schimba ceva din trecut.
Mihaela Tatu își trăiește viața la maxim, călătorește, se bucură de natură, de orice lucru care o înconjoară și pune pasiune în tot ceea ce face. Vedeta TV fascinează pe toată lumea cu liniștea și bucuria pe care o emană în jur.
“Este foarte bine să faci o diferență clară între carierism și dedicare profesională, pentru că atunci când te arunci în ceea ce înseamnă carieră, plătești acel preț. Și pe sănătate, și pe social, și pe relațiile umane, și pe tot. E bine să te duci la serviciu cu drag, dar să nu uiți de tine, pentru că tu nu ești serviciul tău, tu nu ești părinții tăi, tu ești tu, o ființă menită dezvoltării și creșterii în această viață. Să-ți păstrezi libertatea, spiritul ăla liber”, a adăugat Mihaela Tatu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News
Autorul articolului: Bianca Moldoveanu
Categorie: Vedete
Tagurile articolului: a implinit 58 de ani ce ar schimba mihaela tatu trecut vedetă
Daniela Simulescu, astrolog DC...
Daniela Simulescu a dezvăluit...