Ce tip de bărbați îi plac Ramonei Bădescu. Vedeta a făcut dezvăluiri despre relația cu logodnicul ei: „Nu ne-am plăcut la început”
Odată cu înaintarea în vârstă, apare în mod inevitabil o degradare a întregului sistem musculo-scheletal. Mobilitatea articulară scade, forța musculară se reduce și rezistența osoasă este din ce în ce mai diminuată.
Mai mult, o problemă constantă în rândul seniorilor, este riscul crescut de cădere. Studiile recente arată că o treime din persoanele de peste 65 de ani, suferă cel puțin o cădere pe an. Spre exemplu, s-a constatat că 90% din fracturile de șold în cazul acestor persoane, sunt determinate de căderi.
Pe lângă aceste afecțiuni de ordin fizic, în lipsa unor activități susținute, seniorii acuză tot mai des probleme psihoemoționale, precum depresie sau un tonus mental slab. Toate aceste lucruri sunt susținute de studii. Acestea au arătat că peste 20% din persoanele de peste 60 de ani, prezintă cel puțin o afecțiune de acest gen.
• Pierderile de echilibru – o dată cu înaintarea în vârstă, este posibil să apară perturbări la nivelul mecanismelor de menținere a echilibrului, atât în statică, cât și în mers.
• Incontinența urinară - o afecțiune de multe ori jenantă și abordată foarte rar în discuțiile uzuale.
• Reducerea capacității de a realiza sarcini cotidiene simple – apucatul obiectelor situate mai sus de 90 de grade, așezatul pe vasul de toaletă, coborâtul scărilor, mersul pe teren accidentat.
• Slăbiciunea musculară - pentru o persoană trecută de prima tinerețe, poate deveni frustrant să renunțe la activitățile care îi aduceau bucurie – o plimbare lungă, spre exemplu, plăcere care poate fi evitată din cauza faptului că nu mai are resursele musculare necesare.
• Durerile resimțite la nivelul aparatului articular, durerile de coloană, genunchi, șold sunt printre cele mai frevente.
Înțelegând acest tablou social, expertul în Fizioterapie Alexandru Ilie, împreună cu Mihaela Tatu, au creat un program care le oferă tuturor seniorilor accesul la experți în recuperare, de oriunde ar fi din lume.
„ Această soluție s-a născut din dorința de a fi aproape de oamenii care ne sunt părinți sau bunici, oferindu-le o soluție practică prin care să avem grijă de sănătatea lor fizică și mentală.
Cu toții închidem conversațiile telefonice spunându-le celor dragi nouă – „promite-mi că ai grijă de tine”- acum ne putem asigura de acest lucru, oferindu-le ce au nevoie pentru a înainta în viață păstrându-și independența.” Alexandru Ilie, expert în fizioterapie.
În plus, programul oferă și 20 de “doze de motivație”, marca Mihaela Tatu. Scopul acestora fiind acela de obținere a unui tonus mental cât mai bun.
„Între minte și corp există o legătură puternică. Acest program se ocupă de sănătatea și anduranța corpului, pentru a genera sănătatea minții. Tocmai de aceea un program de acest fel este cel mai sănătos cadou pe care copiii și nepoții îl pot face Seniorilor din familie!„ spune Mihaela Tatu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News
Autorul articolului: Maria Alexandru
Categorie: Vedete
Tagurile articolului: fizioterapie kinetoterapie mihaela tatu varstnici