Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care trebuie să aibă foarte mare grijă la zona financiară
“Am lucrat foarte mult la brandul Mihai Albu, când nu le-a mai fost rușine femeilor să poarte o piesă pe care scrie un nume românesc”
Mihai Albu, unul dintre cei mai cunoscuți și apreciați designeri de pantofi din România, va fi invitatul special al emisiunii „În oglindă”, ce va fi difuzată sâmbătă, la 22:30, la Kanal D2. În cadrul interviului, designerul va face confesiuni emoționante și va oferi o perspectivă intimă asupra vieții sale și a parcursului său profesional.
Cu o carieră impresionantă în lumea modei, Mihai Albu va dezvălui detalii mai puțin cunoscute despre drumul său către succes. Acesta va povesti despre perioada studenției, când a trăit din salariul mamei sale din cauza unei situații financiare dificile în care se afla. Acele momente l-au determinat să lucreze intens la brandul Mihai Albu și să creeze piese unice.
„Încă din timpul Facultății, pentru că am avut o situație mai precară acasă, trăiam doar din salariul mamei... Așa am suferit pe chestia asta și atunci am lucrat foarte mult la brandul Mihai Albu, când nu le-a mai fost rușine femeilor să poarte o piesă pe care scrie un nume românesc”, spune Mihai Albu.
Pe lângă aceste confesiuni despre cariera sa, Mihai Albu va face și o dezvăluire dureroasă legată de pierderea tatălui său. La doar 16 ani, a primit vestea tragică că tatăl său a suferit un infarct pe stradă și a încetat din viață. Acest moment a reprezentat o traumă profundă, dar l-a învățat si să privească viața cu determinare și să aprecieze fiecare moment al acesteia.
“Într-o dimineață, pe la ora 5:30 a sunat Miliția la ușă. M-am trezit, am deschis usa si m-au anunțat că a murit tata. Vă dați seama, la 16 ani, a fost un șoc… A făcut infarct pe stradă”, a povestit Mihai Albu despre modul în care a aflat vestea morții tatălui său.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News
Autorul articolului: Veronica Mavrodin
Categorie: Vedete
Tagurile articolului: designer Mihai Albu tata
Mi-Th Influencer, emisiunea...