Mihai Bendeac a suferit un atac de panică în timpul filmărilor iUmor. O echipă medicală i-a acordat îngrijiri: „E cel mai rău lucru pe care îl puteţi face!”
Mihai Bendeac a suferit un atac de panică în timpul filmărilor emisiunii iUmor. Juratul a avut nevoie de îngrijiri medicale.

Clipe tensionate în platoul iUmor, la filmările pentru cea mai nouă ediţie a emisiunii, difuzată sâmbăta aceasta, de la 20:00, la Antena 1. Mihai Bendeac a solicitat ajutorul echipei medicale, iar aceştia şi-au făcut imediat apariţia în platou. 


Pus în fața unei situații cu care nu a mai avut de-a face în emisune, juratul iUmor, Mihai Bendeac, a suferit un atac de panică în timpul filmărilor acestui sezon.


 Asemeni lui Phil Connors din filmul „Ziua cârtiței”, blestemat să retrăiască aceași zi pentru eternitate, Mihai Bendeac, Delia și Cheloo au trăit pe pielea lor experiența personajului principal din film. Obișnuit cu diversitatea momentelor din show, Mihai Bendeac a reacționat: „Este cel mai rău lucru pe care îl puteți face”. Întregul moment, dar şi reacţiilor colegilor săi de la masa juriului la ceea ce a fost „Ziua cârtiţei” la iUmor, telespectatorii le vor putea urmări sâmbătă, de la 20:00, la Antena 1, în cea de-a patra ediție a celui mai nou sezon al show-ului. 

Pentru cel de-al 11-lea sezon, Delia, Cheloo și Mihai Bendeac se vor așeza la masa juriului și se vor lăsa surprinși de cele mai neașteptate numere de umor din toate colțurile lumii. De la stand-up, dans, teatru, magie sau mimă și până la cele mai neobișnuite forme de a impresiona jurații iUmor, concurenții vin și în acest sezon hotărâți să obțină voturile acestora. Nici în acest sezon nu vor lipsi invitații speciali și nici personajele istorice care, indiferent de secolele din care vin, vor demonstra că umorul nu are bariere. 
 Delia, Cheloo și Mihai Bendeac își vor exprima opţiunea prin „Thumbs Up” pentru „DA” şi „Thumbs Down” pentru „NU”, iar dacă obține minimum două voturi favorabile, un concurent merge mai departe în show. Concurenţii din fiecare ediţie care au primit minimum doi de „DA” de la juraţi, vor putea fi votaţi de către telespectatori cu ajutorul aplicaţiei gratuite Antena 1, votul începând în timpul ediţiei respective şi terminându-se a doua zi la ora 16:00. Câştigătorul fiecărei ediţii, cel care va acumula cele mai multe voturi în aplicaţia ”iUmor”, va fi anunţat în cadrul Observatorului orei 16:00 de luni.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autor: Veronica Mavrodin | Dată: 15 oct, 14:35

Horoscop - 26 mai 2022. Previziuni pentru toate zodiile

Horoscop zilnic, joi, 26 mai 2022. Previziuni pentru...


Captură video Youtube/ Emisiuni PrimaTv

Carmen Șerban, diagnosticată cu CANCER la sân: Mi-a zis să merg la biserică. Atunci m-am speriat

Captură video Youtube/ Tvr

Gheorghe Turda îi face praf pe artiștii de muzică populară: Sunt singurul care poate cânta două ore fără bandă. Alți artiști nu pot

Sursa foto: Mioara Velicu, captură YouTube/ Damian Drăghici

Mioara Velicu a dezvăluit ce pensie are, după 60 de ani de cântat: „Să trăiască colegele, ca să mă vadă că o duc bine”

Tudor Chirilă, captură Video YouTube

Tudor Chirilă: "Nu cred că voi crește niște copii care să rupă ușa la ora 17:00". Cea mai importantă lecție pentru băieții săi

Captură video youtube/ Kanal D

Planta de "100 de ani", care prelungeşte viaţa. Lidia Fecioru: "Se iau cinci picături dimineaţa"

Sursa Foto Instagram Laurentiu Reghecampf

Corina Caciuc a născut. Laurențiu Reghecampf a devenit tată pentru a treia oară

Sursa foto: Oana Zăvoranu și Adela Popescu, instagram/ colaj foto

Oana Zăvoranu o face praf pe Adela Popescu. Ce a putut să spună „Querida” despre prezentatoarea TV: „Măi, vedeto”

Sursa foto: Ada Palade, Facebook

Fata lui Cornel Palade, lăsată pe străzi: M-au distrus până în măduva oaselor

Mirabela Dauer, captură video YouTube

Care este numele adevărat al Mirabelei Dauer. Artista a dezvăluit cum și-a construit imaginea de artist

Sursa foto: Viorica Dăncilă, captură YouTube/ theXclusive

Viorica Dăncilă, judecată pentru adopția fiului ei, Victor: “Au spus că am cumpărat un copil”

Sursa foto: Bianca Drăgușanu, Instagram

Bianca Drăgușanu a ieșit „șifonată” după un antrenament. "M-a bătut"

Sursa foto: Mălina Avasiloaie, Instagram

Mălina și Alin Gabor, poveste de dragoste ca în filme. Cum s-au cunoscut cei doi: "A fost totul foarte spontan"