Mihai Bendeac dă cărțile pe față, după ce s-a spus că a fost bătut de Cheloo la iUmor: „Nu există o zi în care să nu mă lovesc de această întrebare”
Data publicării:
Mihai Bendeac a dezvăluit motivul pentru care nu poate vorbi transparent despre plecarea de la iUmor.

Plecarea rapidă a lui Mihai Bendeac de la iUmor a lăsat extrem de multe semne de întrebare și a venit într-un moment extrem de neașteptat pentru toată lumea, întrucât comediantul făcea deja parte de ceva ani din juriu.Totuși, chiar dacă a trecut ceva timp de atunci, acesta nu a oferit nicio reacție pe seama subiectului, iar procesul în care e implicat cu trustul pare că e cel care nu-i permite să-și spună propria opinie. Din această cauză, în presă au apărut de-a lungul timpului fel de fel de speculații care să justifice această demisie, printre care și faptul că Bendeac ar fi fost bătut de Cheloo, moment în care actorul a răbufnit și le-a transmis un mesaj fanilor săi.

„ÎNTREBAREA PE CARE NU VREAU SĂ O MAI AUD

Mi-e teamă că voi începe să reacționez într-un fel dubios sau relativ violent cu următoarea ocazie în care cineva mă mai întreabă de ce am plecat de la iUmor. Aproape că nu există o zi în care să nu mă lovesc de această întrebare. Indiferent ce aș face, oriunde aș merge, se gasesc persoane care să mă întrebe în legătură cu această chestiune, lucru care a început să mă deranjeze visceral. Ciudat este faptul că, find implicat într-un proces, nu pot răspunde la întrebare. Tot ce pot să va spun este că speculațiile apărute în presă nu au NICIUN fel de legătură cu realitatea. Ba chiar a apărut un tâmpit care a susținut sus și tare că are el informații cum că aș fi plecat în mod intempestiv pentru că numitul Cătălin Ștefan lon, cunoscut publicului larg drept Cheloo, m-ar fi bătut. Nici mai mult nici mai puțin decât că m-ar fi bătut!”, a scris Mihai Bendeac pe rețelele de socializare.

Citește și: Delia, acuzată că ar consuma substanțe interzise. Artista reacționează dur: „Urăsc când văd comentarii sau când mă întreabă lumea ce fumez”

 
 
 
 
 
View this post on Instagram
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

A post shared by Mihai Bendeac (@jurnalul_unui_burlac)

Ce spunea Bendeac, despre plecarea de la iUmor

Singura dată când comediantul a vorbit despre acest eveniment a fost în cadrul unui podcast, când a dezvăluit și pactul pe care l-a avut de la început cu echipa de producție. Mai mult, chiar dacă în spațiul public o altă ipoteză ar fi fost faptul că plecarea acestui a fost generată de faptul că producătorii nu ar fi vrut să cenzureze anumite imagini cu el filmate în timpul show-ului, Bendeac spune că nu a fost niciodată vorba de așa ceva, ci doar uneori, de anumite excepții înțelese de toată lumea.

„Răspunsul este foarte simplu. Și răspunzând la această întrebare, cred că o să răspund și la o sumă de alte întrebări care de-a lungul timpului au fost vizavi de treaba asta. Ideea e în felul următor: eu am avut o înțelegere foarte clară cu producătorii în momentul în care am început treaba asta, și anume: eu cu voi nu am niciun fel de prietenie, eu nu fac parte din ceea ce se întâmplă în show-ul ăsta, în sensul în care nu suntem o echipă, cum se întâmplă la alte talent-show-uri, de exemplu. Unde toată lumea este o echipă, unde există o relație între producători și jurați. 

Vreau să vă spun încă de la început că suntem, hai să nu spunem într-o stare conflictuală, în niciun caz nu facem parte din aceeași echipă, tratez treaba asta ca pe un reality-show și-mi asum că timp de 12 zile, cât durează filmările pentru fiecare sezon, eu trăiesc un reality-show, și atunci, asumându-mi chestia asta...uite, o spun public: eu niciodată nu le-am spus: vă rog eu, treaba aia nu o difuzați! A, s-a întâmplat de-a lungul timpului...uite, de exemplu, am făcut odată o gafă în care mi-am dat seama că s-ar putea simți jignită o anumită categorie de oameni. Și am menționat asta dup-aia. Am simțit nevoia să menționez, pentru că mi-a dat seama că s-ar putea să se simtă lezați dintr-o porcărie.”, a declarat Mihai Bendeac în cadrul podcastului moderat de Micutzu, potrivit click!

Citește și: Delia, înlocuită la iUmor de Antonia? Declarațiile prin care artista și-a uimit complet fanii

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News


Autorul articolului: Andreea Cercel
Categorie: Vedete



Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va traversa o perioadă plină de evenimente importante

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Care vor fi cele mai norocoase zodii în anul 2025. Interviu în exclusivitate cu Daniela Simulescu

Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de un an excelent

Sursă foto: Facebook/Mihaela Botezatu

Mihaela Botezatu, soția lui Silviu Prigoană, prima reacție publică la două zile de la moartea omului de afaceri. Când ar fi avut loc, de fapt, înmormântarea

Adriana Bahmuțeanu, foto Instagram

Adriana Bahmuțeanu, în lacrimi la mormântul lui Silviu Prigoană. A avut parte de o mare surpriză - Foto în articol

Captură video: TikTok/bogdan.1111

Andreea Bănică, luată la rost de Bursucu în podcastul său: „Ce a fost cu bustiera aia de la concertul tău?”. Ce i-a răspuns artista

Cristina Demetrescu. Captură video: Pro TV

Cristina Demetrescu, horoscop pentru săptămâna 18 - 24 noiembrie. Zodia care va trece prin schimbări radicale în această perioadă

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va trece prin schimbări semnificative

Sursă foto: Facebook/Mihaela Botezatu

Un mare secret al lui Silviu Prigoană s-a aflat abia acum, după moartea lui

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care poate începe o relație autentică și sănătoasă

Captură video: TikTok/Vlad Iorga. Captură video: Facebook/Igor Cuciuc

Durere fără margini la priveghiul Andreei, fiica lui Igor Cuciuc. Cunoscutul interpret nu s-a desprins de lângă sicriul cu trupul neînsuflețit al fiicei sale

Sursă foto: Captură foto Podcast „un PODCAST mișto By Bursucu`”

Frații lui Silviu Prigoană sunt revoltați pentru că nu au știut de înmormântarea omului de afaceri: „Ce a făcut Silviu cu tata, a făcut Honorius cu tatăl lui”




pixel