Mihai Bendeac se ÎNSOARĂ. Actorul a cerut-o în căsătorie sub privirile tuturor: Până la 38 de ani nu am mințit niciodată la televizor
Data publicării:
Mihai Bendeac este unul dintre cei mai râvniți actori din România. Juratul de la iUmor vrea să ajungă în fața altarului anul acesta. 

Mihai Bendeac este unul dintre cei mai apreciați actori din România. Chiar dacă este curtat de multe domnișoare și doamne acesta nu a făcut niciodată pasul de a spune DA în fața ofițerului de stare civilă. 


„Niciodată să nu spui niciodată”, acest proverb i se potrivește de minune actorului, care a promis că anul acesta va ajunge în fața altarului alături de o concurentă de la iUmor. Mihai Bendeac a cerut-o în căsătorie chiar la TV și a promis că se va ține de cuvânt. 


Claudia Amuzică este norocoasa concurentă de la „iUmor”, pe care Mihai Bendeac a cerut-o de soție. Tânăra a urcat pe scenă cu un număr de stand-up prin care a dezvăluit că în ultima perioadă primește foarte des întrebarea când se căsătorește sau când face copii. 

Mihai Bendeac a reacționat imediat și i-a adresat întrebarea: „Vrei să fii soția mea?”. Răspunsul concurentei nu a fost cel așteptat de celebrul actor: „Mă mai gândesc”. 

Mihai Bendeac a urmărit-o în culise și imediat a îngenuncheat în fața ei. „Dacă îmi răspunzi da, ai cuvântul meu că anul ăsta o facem”, i-a promis juratul „iUmor. 


Claudia Amuzică a acceptat cererea în căsătorie, iar celebrul actor i-a spus cum vor proceda. Vor face căsătoria civilă, vor semna și un contract prenupțial iar după o săptămână vor divorța. 


„Nu glumesc! Până la 38 de ani nu am mințit niciodată la televizor”, a spus Mihai Bendeac. 

„Stăm căsătoriți o săptămână pentru ca tatuajul de pe degetul lui să își piardă valoarea”, a încheiat Claudia Amuzică. 

„M-a rupt”. Mihai Bendeac, în lacrimi, după ce a văzut cum i-au primit românii pe refugiații din Ucraina

 

Război Rusia -Ucraina. Actorul Mihai Bendeac a izbucnit în lacrimi, pe rețelele de socializare, după ce a văzut cum s-au organizat românii pentru a-i primi pe pe refugiații din Ucraina. 

„Faptul că noi, ca națiune, care avem, de foarte multe ori, această tendință de a ne raporta la noi într-un mod foarte negativ, ne-am comportat în felul în care ne-am comportat cu femeile și cu copiii care au intrat astăzi în țară, mi s-a părut extraordinar și răvășitor, în același timp. 

Să văd niște imagini, cu niște copii care intrau la noi în țară. (...) Dincolo de faptul că, de data asta, autoritățile din România s-au pregătit foarte bine, m-a rupt faptul că erau oameni, din toată țara asta, care au venit cu ce au putut, fiecare dintre ei. Și-au umplut portbagajul. Felul în care românii i-au primit pe copiii ăia, spune atât de multe despre noi, ca nație”, a spus Mihai Bendeac, în lacrimi, pe Insta Story. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News


Autorul articolului: Bianca Moldoveanu
Categorie: Vedete
Tagurile articolului: actor  cerere in casatorie  iUmor  Mihai Bendeac  nunta 



Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de schimbări radicale pe plan amoros

Sursa foto: Oana Roman, Instagram

Ce afecțiune are fiica Oanei Roman. Vedeta este revoltată: „Niciun doctor nu și-a dat seama”

Mihai Voropchievici, captură video Antena 3

Horoscop 25 noiembrie - 1 decembrie 2024, cu Mihai Voropchievici. Zodia care va primi o veste neașteptată

Gabriel Cotabiță, captură foto PRO TV

Doliu în lumea muzicii! A murit Gabriel Cotabiță

Sursa foto: Lidia Buble, instagram

Lidia Buble a aflat că este înșelată chiar de la amanta iubitului ei. Cine era, de fapt, femeia cu care bărbatul trăia o viață dublă: „Am avut un mare șoc”

Gemenele Oana și Adina Timofte. Captură video: România TV

Ce ne rezervă astrele până la finalul anului. Gemenele Oana și Adina Timofte au dezvăluit cum îți va merge în următoarea perioadă

Vovo Violin, violonist profesionist, povestea unei cariere impresionante și planurile de viitor: „Toate zilele mele au legătura cu muzica”

Captură video: Instagram/rux.si.opulenta. Captură video: TikTok/bogdan.1111

Rux, ironii la adresa Andreei Bănică după momentul incendiar de pe scenă: „E ca și cum le arunca. Parcă voia să le arunce pe oameni”

Captură video: YouTube/Adevaruri ascunse

Top 4 zodii care se vor bucura de noroc financiar la final de an. Mihai Voropchievici: „Sfârșitul lui 2024 le rezervă șanse mari de câștig”

Gabriel Cotabiță, foto Facebook

Mesajul emoționant transmis de familia lui Gabriel Cotabiță. Când va avea loc slujba de înmormântare

Adriana Bahmuțeanu, captură video Youtube

Victorie pentru Adriana Bahmuțeanu! Și-a văzut băieții, după o săptămână de la moartea lui Silviu Prigoană: „Ne-am luat în brațe, am plâns, însă copiii mei sunt confuzi”

Captură video: YouTube/theXclusive

Bursucu, despre divorțul de soția sa, Andreea: „Ce avem noi doi de împărțit, avem noi. Trebuie să fim impecabili în fața copiilor”




pixel