Mihai Morar: Fetele mele s-au născut prematur. Nu am văzut-o ca pe ”vai ce mi se întâmplă mie”
Data publicării:
Mihai Morar și soția lui, Gabriela, formează un cuplu de peste zece ani și au împreună trei copii, gemenele Mara și Cezara și mezina Roua. Omul de radio a vorbit deschis, la DCNewsTV, despre venirea pe lume a gemenelor. 

„Încerc să nu dramatizez ceea ce mi se întâmplă. Când am în spate filmul, îmi dau seama că puteam să privesc ca pe o dramă faptul că fetele mele, gemenele, s-au născut la 32 de săptămâni. S-au născut prematur. Stăteau în incubator.

Cine este adevăratul Mihai Morar. ”Se schimbă de la o zi la alta”

Atunci, fiind foarte tânăr, aveam 26 de ani când am devenit tată, mi se părea ceva normal, că lucrurile se rezolvă. Știam că ele luptă, că respiră, că o să fie bine. Au stat șase săptămâni în spital până au ajuns la greutatea normală. Dar nu am văzut-o ca pe o dramă, ca pe vai ce mi se întâmplă mie”, a zis Mihai Morar în cadrul emisiunii „Interviuri care inspiră”, realizată la DCNewsTV de Claudia Țapardel.

„Am avut încredere. Mi-a dat încredere medicul cu care a născut Gabriela. Le-am văzut pe fete înaintea soției mele, Gabriela, ea mai stând la terapie după naștere. Le-am văzut așa micuțe. Dar doamnele de acolo, asistentele, mi-au dat o super încredere. Le-am întrebat respiră singure? Da. Se poate întâmpla ceva? Nu, suntem noi aici”, a povestit omul de radio.

„Am credință în Dumnezeu și încredere în oameni”, a mai spus Mihai Morar. 

Vezi interviul integral pe DC NEWS

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News


Autorul articolului: Romina Băluță
Categorie: Vedete
Tagurile articolului: gemeni  mihai morar  nastere 






pixel