Mihai Trăistariu, planuri mărețe pentru anul 2023. Care este cea mai mare dorință a artistului: „Asta mă face fericit”/ EXCLUSIV
Data publicării:
Mihai Trăistariu a dezvăluit, în exclusivitate pentru Spectacola, cum a fost anul 2022 pentru el, dar și ce planuri are pentru noul an. 

Mihai Trăistariu se numără printre cei mai îndrăgiți artiști din România. Cântărețul are mare succes pe plan profesional, mai ales că, pe lângă muzică, acesta și-a deschis și câteva afaceri care îi aduc bani frumoși în cont. 

Mihai Trăistariu, planuri mărețe pentru anul 2023

Mihai Trăistariu a recunoscut că pandemia l-a speriat destul de tare, însă s-a mobilizat și a reușit să-și pună pe picioare câteva afaceri. Într-un interviu, acordat în exclusivitate pentru Spectacola, artistul a dezvăluit cum a fost anul 2022 pentru el, dar și ce își dorește de la anul care tocmai a sosit. 

„Pentru mine, anul 2022 a fost cel mai bun an din pandemie, pentru că pandemia ne-a dat rău peste cap și m-a speriat foarte tare, dar m-a și mobilizat, pentru că, nemaiavând concerte, a trebuit să găsesc o soluție. Mi-am vândut casa, am avut un teren și l-am schimbat repede pe șapte apartamente, pe care le-am băgat la închiriat și așa am reușit să-mi rezolv situația, să supraviețuiesc și uite așa m-am trezit și cu niște bussines-uri noi. Acum fac și turism, vara. Eu stau în Mamaia Nord și chiar aici sunt apartamentele. Șase apartamente le închiriez în Mamaia Nord, în fiecare vară și atunci produc cam 20-30 de mii de euro și mă ajută, am buget. Mai am și școala de muzică, pe care o dețin din 2014. A fost închisă în perioada pandemiei, acum am redeschis-o și merge foarte bine, deci mai produc și cu ea și au revenit și concertele. Visez la un 2023, cel puțin ca pe vremuri, cum era în 2019, când eram în vârf. Eram mai mereu plecat la evenimente, concerte, exact așa cum îmi place. Văd că încep să revină acele vremuri. Nu există să vreo săptămână pe care să o petrec pe toată acasă. Vreau ca în cursul săptămânii să am măcar o emisiune la care să merg, iar în weekend, concerte. Asta mă face fericit și asta e tot ce îmi doresc de la anul 2023. ”, a declarat Mihai Trăistariu, în exclusivitate pentru Spectacola. 

Mihai Trăistariu: ”M-am apucat de sală. Am dat jos deja două kilograme”

Mihai Trăistariu a recunoscut că s-a îngrășat în perioada sărbătorilor de iarnă, însă s-a reapucat de sală și a reușit să scape deja de două kilograme. Artistul a mărturisit că este singura perioadă din an care îi permite să meargă la sală, deoarece bussines-urile și concertele nu îi permit să facă acest lucru, în restul anului. 

”Am început să mă cunosc aproape perfect. Dintre toate calitățile pe care le am, cea mai puternică este AMBIȚIA. Se vede în toate. Începând cu Eurovision-ul! De o săptămână merg iar la sală. Mă îngrășasem 4 kg. După doar 4 ședințe și mâncat aproape nimic, am dat jos deja 2 kg. Vara nu pot face sală. Am turiști dimineața, la prânz pic de somn, iar seara cânt la resorturi, pe litoral. Vin epuizat acasă, pe la 1 noaptea, din stațiuni. Și pic iar ... Și tot așa ! Deci, doar acum îmi permit să merg la sală până pe la Paște. După aia vine potopul de concerte, festivaluri, turiști și alte activități și nu mai am timp.Spor în toate! Propuneți-vă lucruri mari ! Nu sală și bălării din astea !Țineți-vă de ele și veți reuși !Cu ambiție multă.”, a scris Mihai Trăistariu pe rețelele de socializare.

Citește și: Mihai Trăistariu, despre cei 12 artiști din selecția Națională Eurovision: „Unele piese nu sunt pentru acest tip de competiție” EXCLUSIV

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News


Autorul articolului: Romina Băluță
Categorie: Vedete
Tagurile articolului:   Mihai Traistariu  planuri 



Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va traversa o perioadă plină de evenimente importante

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Care vor fi cele mai norocoase zodii în anul 2025. Interviu în exclusivitate cu Daniela Simulescu

Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de un an excelent

Captură video: TikTok/bogdan.1111

Andreea Bănică, luată la rost de Bursucu în podcastul său: „Ce a fost cu bustiera aia de la concertul tău?”. Ce i-a răspuns artista

Adriana Bahmuțeanu, foto Instagram

Adriana Bahmuțeanu, în lacrimi la mormântul lui Silviu Prigoană. A avut parte de o mare surpriză - Foto în articol

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va trece prin schimbări semnificative

Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de schimbări radicale pe plan amoros

Cristina Demetrescu. Captură video: Pro TV

Cristina Demetrescu, horoscop pentru săptămâna 18 - 24 noiembrie. Zodia care va trece prin schimbări radicale în această perioadă

Sursă foto: Facebook/Mihaela Botezatu

Un mare secret al lui Silviu Prigoană s-a aflat abia acum, după moartea lui

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care poate începe o relație autentică și sănătoasă

Captură video: TikTok/Vlad Iorga. Captură video: Facebook/Igor Cuciuc

Durere fără margini la priveghiul Andreei, fiica lui Igor Cuciuc. Cunoscutul interpret nu s-a desprins de lângă sicriul cu trupul neînsuflețit al fiicei sale

Sursă foto: Captură foto YouTube „Viața fără filtru”

Adriana Bahmuțeanu, prima reacție după ce copiii ei au fost luați de Protecția Copilului din vila lui Silviu Prigoană: „Este o veste bună că lucrurile încep să se miște”




pixel