Mihai Trăistariu a scăpat de datorii și îi merge foarte bine pe plan financiar. Din ce a scos bani GREI celebrul artist toată vara
Data publicării:
Mihai Trăistariu a făcut bani grei vara asta. Cu ce a dat lovitura cântărețul?

Mihai Trăistariu a avut o perioadă tare grea pe timp de pandemie. Artistul a acumulat multe datorii din cauza pandemiei de Covid-19, care a anulat toate concertele și evenimentele. 


Mihai Trăstariu a declarat că a fost nevoit să își vândă unul dintre apartamente pentru a-și achita datoriile. 


„Nu vreau să mai trec prin coşmarul din 2020, când uneori nu mai puteam închide ochii din cauza restanţelor la bancă şi a imposibilităţii temporare de a rezolva problemele. Rate mai am, dar cred că ce a fost mai greu a trecut”, a declarat Mihai Trăistariu pentru Impact.ro

 

Artistul a reușit să își revină din punct de vedere financiar abia din luna iulie, când turiștii au început să meargă la mare într-un număr din ce în ce mai mare. 


Mihai Trăistariu deţine şase apartamente în zona Năvodari, care i-au adus câștiguri mari în ultimele două luni.

 
„Nu mă pot plânge de situaţia din această vară. În iunie, cu ploile acelea, da, am avut de suferit, fiindcă lumea nu a mai venit în număr mare pe litoral.


Dar în iulie şi în august situaţia s-a schimbat foarte mult. Acum am totul ocupat până pe 24 august, cel puţin”, a adăugat artistul.


Celebrul cântăreț are acum și spectacole la malul mării, unde ajunge să cânte și în șase locații pe timp de weekend. 


„În ultimele săptămâni particip la diverse spectacole, la diverse terase de pe litoral. Sunt două, trei în medie pe zi, dar vinerea se întâmplă să ajung şi la şase.


Plec la 17.30 şi ajung pe la 1.00 noaptea, fiindcă străbat tot litoralul. Pe de altă parte, și școala mea de muzică, de aici, de pe litoral, merge bine. Aşa că în prezent nu am motive să mă plâng.


Decât de oboseală. Dar nu am încotro, fiindcă vara nu mai ţine o veşnicie! Însă mă bucur şi pentru alegerile înțelepte făcute în ultimele luni”, spune cântărețul pentru sursa citată. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News


Autorul articolului: Bianca Moldoveanu
Categorie: Vedete
Tagurile articolului: afaceri  bani  datorii  Mihai Traistariu 


DC Media Group Audience

Cătălin Moroșanu, Iancu Sterp/ captură video Spectacola, Instagram

Cătălin Moroșanu, reacție după scandalul cu Iancu Sterp la Survivor: „Nu e ok să te pui cap în cap cu cineva care e luptător. Ce s-a văzut a fost eronat”/ video

Captură video: Pro TV

Andrei Ciobanu, dezamăgit de gestul pe care l-a făcut TJ Miles la Survivor All Stars: „Am rămas cu un gust amar” / FOTO

Captură video: tvonline123.com

Zanni și Alexandra Duli, la un pas să formeze un cuplu. Faimosul a dezvăluit la Survivor All Stars motivul pentru care cei doi nu au avut o relație

Alina Bădic - horoscop 14 - 20 aprilie 2024

Alina Bădic, horoscop 14 - 20 aprilie 2024. Zodia care trebuie să înțeleagă anumite mesaje

Captură video: YouTube/WOWnews

Minerva, horoscop pentru perioada 16 aprilie - 15 mai. Previziuni pentru toate zodiile

Captură video: Pro TV

Ana Porgras, moment de gelozie la Survivor All Stars, după cina romantică dintre Zanni și Alexandra Duli: „Nu înțelegeam de ce a ales-o pe ea”

Gemenele Oana și Adina Timofte. Captură video: YouTube/Paula Chirila

Ce ne așteaptă în 2024 în funcție de data completă de naștere. Gemenele Oana și Adina Timofte au dezvăluit cine va avea succes în acest an

Faimoșii/ captură video Voyo

Daniel Pavel, anunț șoc pentru concurenții Survivor All Stars. Când are loc marea unificare: „A sosit momentul să vă dau o veste pe care o așteptați cu toții”

Sursă foto: Captură video podcastul lui Mihail Neamțu.

Teorie incredibilă despre cancer. Prof. Dulcan: Ce spun acum mă cutremură. Am vrut să o zic la TV, dar mi-a fost teamă

Captură video: YouTube/La Măruță

Ana Pal a dat cărțile pe față. Adevăratul motiv pentru care a fost eliminată de la Survivor All Stars: „A fost nedrept” / VIDEO

Alina Bădic - horoscop 14 - 20 aprilie 2024

Alina Bădic - horoscop 14 - 20 aprilie 2024. Previziunile săptămânii pentru Berbec

Captură video: Pro TV

Mircea Badea, după ce a făcut Oana Ioniță: Ceva mai rău, mai scârbos, mai oribil... n-am văzut




pixel