Adriana Bahmuțeanu este disperată! Fiul cel mic al vedetei, în vârstă de 13 ani, ar fi căutat metode de suicid pe internet
Mihai Trăistariu este una dintre cele mai cunoscute vedete din România. Acesta a devenit faimos în urma implicărilor pe care le-a avut atât în competiția celebră Eurovision, dar și pentru că a mai intervenit pe lângă alte subiecte din atenția publicului.
Mihai Trăistariu a vorbit despre experiențele sale din liceu. Despre cum era refuzat de toate fetele pe fondul înălțimii și cum a căpătat complexe din această cauză.
“Mi s-a întâmplat la liceu să îmi placă de anumite fete și să fiu refuzat. Atunci mi s-au construit primele complexe, încă din clasa a 10-a. Așa se întâmplă. Te mai îndrăgostești de o colegă de bancă. Eram micuț de statură și am rămas micuț. Mai mergeam la discotecă sau ce era pe atunci și mă refuzau fetele, pentru că erau mai înalte decât mine.
Atunci am avut complexe mari pe partea de înălțime. Eu am 1,70 în înălțime, iar ele aveau tot cam atât. Dacă mai purtau și tocuri, erau și mai înalte decât mine. Mă gândesc că poate le era rușine să danseze cu mine, nu știu. Atunci m-am complexat rău din cauza asta”, a declarat Mihai Trăistariu pentru FANATIK
De asemenea, acesta a mers până la gândul de a merge în China pentru o operație la picioare. Artistul a dorit cu orice preț să câștige mai mulți centimetri în înălțime. Când mama sa a auzit că vrea să meargă în China să se opereze, aceasta l-a păcălit că va mai crește. Cu toate acestea, mama sa a acțioant în cele mai bune intenții față de fiul său.
“M-am dus la mama, care făcuse medicină și i-am spus că nu mă interesează, eu vreau să mă operez. Vreau să îmi tai picioarele. Am citit eu undeva în China se face o operație, unde îți taie picioarele, ca să fii mai înalt. Și așa e, există operații estetice, îți umblă la picioare. Stai 7 luni în ghips, îți pun niște rotițe, ca să îți crească cartilajele. E o nebunie. Iar mama a înnebunit când m-a auzit. Mi-a spus că nu pot să fac așa ceva, că am luat-o razna. Mi-a spus că o să mai cresc eu, m-a păcălit. Dar nu am mai crescut. Dar am avut eșecuri. Invers nu mi s-a întâmplat. Să mă placă vreo colegă și să o refuz eu. Mai mult acum, că am multe pretendente și trebuie să le mai și refuz. Eu sunt băiat cuminte, sunt cu relațiile , nu prea sunt eu aventurier. Se mai dau la mine acum, dar pe atunci nu prea se întâmpla”, a mai spus artistul.
Artistul recunoaște că a vurt să se facă astronaut, iar la orele de astronomie, recita poezii. El se antrena și pentru admiterea la teatru.
“Eu am făcut și astronomie, eram la mate-fizică. Profesoara de astronomie știa că voi da la teatru și mă punea să recit poezii. Îmi punea note pentru că recitam poezii. Veneam în față și le spuneam tot felul de poezii, făceam comedie, râdeau toți. Eu oricum eram pasionat și de astronomie, de cosmos. Am vrut să mă fac astronaut. Dar mă pregăteam pentru teatru și aveam nevoie de public, și de aceea îmi plăcea să îmi distrez colegii.
De cântat nu prea mă puneau la liceu. În schimb, la facultate, da. Mai chiuleam de la cursuri și rămâneam în cameră să cânt. Aveam casete și urlam acolo, în cameră. Eu oricum am fost tocilar în școală. Mai mult decât atât, dădeam și meditații vecinilor. Nu îmi dădeau bani, ci mâncare, orez cu lapte, ciorbă. Le făceam și temele”, a adăugat celebrul cântăreț.
Mihai Trăistariu nu a fost un copil obraznic sau gălăgios. Ba chiar mai mult, acesta a primit o diplomă pentru cel mai cuminte copil.
“Nu am avut altercații la liceu. În clasa a 8-a am primit diplomă în careu pentru cel mai cuminte băiat din școală. Eram în prima bancă, timid, liniștit. La capitolul bătăi, eram la polul opus. Eu chiar interveneam și mediam, aplanam conflictele. Eu corectam cot la cot lucrări cu sora mea.
Ea era profă de mate. Și o ajutam să corecteze lucrări. Eu le puneam note prea mari. Mă certa sora mea, dar eu eram foarte darnic. Ea era mai severă. Era ca o joacă pentru mine, dar fiindcă eram foarte bun la matematică, sora mea avea încredere în mine”, a spus Mihai Trăistariu.
Deși este înconjurat de o grămadă de persoane care sunt în domeniul învățământului, Mihai Trăistariu dă de pământ cu profesorii tineri, pe care îi acuză că nu-și fac treaba, că sunt leneși, iar copiii sunt nevoiți să conspecteze din manual.
“Eu am o grămadă de prieteni care sunt profesori. Sora mea e profesoară de mate, managera mea e profesoară de biologie și mai am vreo 10 amici, care predau de toate. Ei se plâng că nu se mai face școală așa cum se făcea pe vremuri. S-au modernizat toate.
La biologie, încep orele cu proiecții de pe YouTube, noi nu aveam așa ceva. Sunt profesori tineri, care sunt leneși și pun copiii să conspecteze din manual, nu fac mai nimic. Atunci sunt plângeri mari, chiar sunt dați afară din școli. Au 25 de ani, nu predau nimic, nu știu nimic, au luat probabil cu 5 examenul. Nu se mai face școală ca pe vremuri.
Înainte școala era mai serioasă. Acum, cu atâta TikTok, copiii stau cu telefoanele pe sub bănci, râd, își dau mesaje. Sunt și multe manuale alternative, îi zăpăcesc pe toți. Clar este că cine vrea să învețe, învață”, a mai spus Mihai Trăistariu pentru FANATIK.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News
Autorul articolului: Maria Alexandru
Categorie: Showbiz
Tagurile articolului: bac liceu Mihai Traistariu note profesori
Lino Golden a fost amenințat...
Lino Golden a fost amenințat...