Mihai Trăistariu, despre ȚEPELE pe care le-a primit în relații. Cum l-au păcălit femeile din viața lui: „Câteodată, în viață, e bine să pățești și din-astea”
Data publicării:
Mihai Trăistariu a povestit cum a fost țepuit de către fostele iubite. 

Mihai Trăistariu se bucură de un succes mare pe plan muzical. Pe lângă vocea inconfundabilă, artistul este apreciat și pentru sinceritatea de care dă dovadă. Recent, acesta le-a povestit fanilor, pe rețelele de socializare, cum a fost țepuit de către fostele sale iubite. Mihai Trăistariu a mărturisit că a fost vorba de sume de bani considerabile, pe care nu le-a mai primit înapoi.

Mihai Trăistariu: „Nu sunt genul de om care-și cumpără iubirea în felul ăsta”

”2 țepe financiare am luat chiar din relațiile mele trecute.Prima, în 2009. Ea era mega fană Vama Veche. Așa că m-a rugat s-o împrumut cu 1.000 de euro ca să-i cheme pe cântăcioși să cante la ziua nepoatei ei. 2000 de euro cereau atunci cei de la Vama. Așa că a mai făcut rost de la sor'sa de încă 1.000.La câteva luni, ne-am separat drumurile, iar cei 1.000 de euro nu i-am mai văzut niciodată.

A doua țeapă a fost acum 3 ani. Prin 2019. Eram cu altcineva. Voia musai nu știu ce telefon, tot de vreo 1000 de euro. Dar nu lucra nicăieri și, deci, n-avea carte de muncă.I-am zis că nu vreau să mă simt folosit, că nu sunt genul de om care-și cumpără iubirea în felul ăsta și că tot ce pot să fac este să-i iau telefonul pe numele meu, iar ea să plătească ratele.Nici cu ea nu mă mai cunosc. Ne-am despărțit după 2 ani de relație.Dar ratele le-am plătit tot eu.Nu mai fac ! Promit !Câteodată, în viață, e bine să pățești și din-astea !Ca să te lecuiești, a scris Mihai Trăistariu pe rețelele de socializare.

Mihai Trăistariu, copleșit de datorii, din cauza facturilor uriașe

Mihai Trăistariu a trecut printr-o perioadă mai grea, în ultimul timp. Artistul a primit prima lovitură chiar la izbucnirea pandemiei, când acesta avea datorii foarte mari, pentru care a fost nevoit să facă sacrificii enorme, pentru a le acoperi. Problemele nu s-au terminat aici. În luna ianuarie, Mihai a primit niște facturi extrem de costisitoare, pentru utilitățile școlii de muzică. Chiar dacă mai are de achitat rate, Mihai Trăistariu a declarat, în exclusivitate pentru Spectacola, faptul că a început ușor să-și revină, deoarece are surse de venit din trei locuri.

"În ianuarie, la școala de muzică mi-a venit 2400 de lei gazul și în februarie 4000, în martie încă nu știu, sper că cu încălzirea asta să fie mai ușor. M-a îngrozit, mi se pare enorm. Le-am plătit, dar nu am avut deloc profit în ianuarie, am ieșit pe minus. Am adus din bancă ca să plătesc salarii, impozite și în februarie a mers tot prost. Ce mă bucură este că vin elevi. În momentul acesta am 120 de oameni înscriși la școala de muzică. E o academie întreagă, pentru că nu mai e doar de muzică, am făcut și pictură, dans, instrumente muzicale, cursuri de teatru, cine vine aici să fie artist complet. Sunt mai mulți copii, dar sunt și adulți.", a spus Mihai Trăistariu, pentru Spectacola.

Citește continuarea AICI

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News


Autorul articolului: Romina Băluță
Categorie: Vedete
Tagurile articolului: bani  iubite  Mihai Traistariu  tepe 



Sursa foto: Oana Roman, Instagram

Ce afecțiune are fiica Oanei Roman. Vedeta este revoltată: „Niciun doctor nu și-a dat seama”

Mihai Voropchievici, captură video Antena 3

Horoscop 25 noiembrie - 1 decembrie 2024, cu Mihai Voropchievici. Zodia care va primi o veste neașteptată

Gabriel Cotabiță, captură foto PRO TV

Doliu în lumea muzicii! A murit Gabriel Cotabiță

Vovo Violin, violonist profesionist, povestea unei cariere impresionante și planurile de viitor: „Toate zilele mele au legătura cu muzica”

Captură video: YouTube/Adevaruri ascunse

Top 4 zodii care se vor bucura de noroc financiar la final de an. Mihai Voropchievici: „Sfârșitul lui 2024 le rezervă șanse mari de câștig”

Gabriel Cotabiță, foto Facebook

Mesajul emoționant transmis de familia lui Gabriel Cotabiță. Când va avea loc slujba de înmormântare

Captură video: YouTube/theXclusive

Bursucu, despre divorțul de soția sa, Andreea: „Ce avem noi doi de împărțit, avem noi. Trebuie să fim impecabili în fața copiilor”

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va da lovitura pe plan financiar și relațional

Captură video: YouTube/Damian Draghici. Captură video: TikTok/Olga Guțanu

CRBL nu s-ar mai implica în creșterea fiicei sale, după ce și-a refăcut viața cu Olga Guțanu, iubita mai tânără cu 23 de ani. Dezvăluirile dureroase ale fostei soții, Elena Vîșcu

Anca Dimancea, captură video Youtube, Lumea Nevăzută

Anca Dimancea, horoscop chinezesc pentru decembrie 2024. Previziuni pentru toate zodiile

Captură video: YouTube/Vorbește Lumea

Cristina Demetrescu, horoscop pentru săptămâna 25 noiembrie - 1 decembrie. Zodia care va primi vești bune pe plan profesional

Sursă foto: Captură foto Podcast „Pastila pentru suflet”/Instagram CRBL

Prin ce a trecut fiica lui CRBL după divorțul părinților. Elena Vascu, fosta soție a cântărețului, rupe tăcerea: „El spune că e totul roz”




pixel