Mihai Trăistariu, pregătit să câștige Eurovision 2024: „Eu am piesa și aștept să văd ce decizie ia televiziunea noastră” / VIDEO
Data actualizării:
Data publicării:
Mihai Trăistariu își dorește cu orice preț să participe din nou la competiția care i-a schimbat total viața, în 2006.

Invitat în cadrul emisiunii Oracolul Vedetelor, de la Spectacola și DC News, Mihai Trăistariu a făcut mai multe dezvăluiri din viața personală, dar și din cea profesională, acolo unde încearcă constant să se reinventeze și să țină pasul cu noile trenduri. Totuși, acesta mai are încă un scop uriaș, pe care speră să și-l îndeplinească cât mai curând: să câștige competiția muzicală Eurovision. Artistul ne spune că piesa pe care vrea să o interpreteze este deja pregătită, însă dezamăgirea i-a fost mare când a aflat faptul că poziția României de anul acesta în fața participării la acest concurs rămâne foarte incertă.

„În 2006 era să câștig, nu am reușit, și de atunci mi-am făcut o ambiție să tot încerc la Eurovision. Anul acesta am o piesă, dar încă nu se știe dacă România va participa, e în discuție, chiar urmăresc, nimic nu se anunță. Măcar dacă ar anunța că nu se ține, că am posibilitatea să mă înscriu în alte țări. Eu am piesa și aștept să văd ce decizie ia televiziunea noastră. Singura atitudine e să mă înscriu acum în altă țară, dar eu vreau în România, să-mi reprezint țara, să plângă românii când aduc marele premiu acasă. Mai sunt câteva țări care permit străinilor să se înscrie, dar închid preselecțiile.”, a declarat Mihai Trăistariu, în cadrul emisiunii Oracolul Vedetelor, de la Spectacola și DC News.

Youtube video image

Mihai Trăistariu a primit melodia cadou, din Finlanda

Artistul spune că regulat primește diverse melodii pentru Eurovision, însă până anul acesta nu a fost niciuna care să îi capteze atenția, tocmai de aici și motivul pentru care nu și-a mai dorit să participe, până acum.

„O melodie de acum 10 ani dacă vrei să o dai acum la radio nu o mai ia nimeni, pentru că nu e actualizată. Așa e și cu Eurovisionul, s-a schimbat tot, grafica, show-urile, deci trebuie să vii cu ceva nou. Eu nu aș putea păstra piesa de anul acesta pentru următorii 2-3 ani, s-ar putea să nu mai fie potrivită. Această piesă pe care o am e din Finlanda și e o piesă modernă-lentă și mă avantajează. Am avut și piese ritmate, și mai lente, eu primesc cadou multe piese pentru Eurovison și nu prea îmi plac, trebuie să aleg cu cap. Anul trecut nu am găsit și nu m-am mai înscris. Anul acesta am anunțat că am găsit piesa și nu mai fac Eurovision la noi.”, ne-a mai declarat artistul.

Cum explică eșecul Eurovision din anii trecuți

Când despre insuccesul pe care România l-a avut în ultimul timp la acest concurs, Mihai Trăistariu consideră că experiența mai vastă a concurenților este motivul pentru care ne-am clasat adesea la coadă.

„Nu știu dacă e valabil ce spun eu, dar cred în asta, cred că un artist cu experiență știe să facă față altfel unui asemenea concurs internațional. Este cel mai mare concurs internațional de muzică, nu avem altul mai mare. Păcat că România pentru un eșec se dă înapoi, la fotbal am mai avut și noi locuri la coadă, s-a retras România din Campionate? Nu. Și aici este la fel, să nu ne demoralizăm. Fiind tineri, nu au experiență, ei privesc totul mai în glumă, nu iau totul în serios, nu-și dau seama că România concurează, pe ecran scrie România, apoi numele artistului. Eurovision e succesul vieții mele, 2006 mi-a schimbat viața complet”, ne-a mai declarat Mihai Trăistariu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News


Autorul articolului: Andreea Cercel
Categorie: Vedete



Sursa foto: Liviu Guta, instagram

Sora lui Liviu Guță a pus capăt speculațiilor. Ce s-a întâmplat, de fapt, cu artistul: „A pierdut tot ce construise. El nu a dispărut”

Sursă foto: Instagram/ Emilia Ghinescu

Ce relație are Emilia Ghinescu cu tatăl fiicei sale, Sebastian Albăstroiu: „Îl uram, până și prezența lui și vocea mă deranjau”

Captură video: YouTube/Kanal D Romania. Captură video: YouTube/AntenaStars

„Viața asta de televiziune te mănâncă de viu”. Teo Trandafir, reacție neașteptată după ce Gabriela Cristea și-a dat demisia de la Antena Stars / Video

Sursa foto: freepik.com

Cele mai norocoase 3 zodii în săptămâna 13 - 19 ianuarie 2025. Vezi dacă te afli printre ele

Captură video: YouTube/AntenaStars

Gabriela Cristea și-a dat demisia de la Antena Stars în direct la TV! Vedeta a spus motivul din spatele deciziei radicale și cine îi va lua locul la emisiunea „Mireasa - Capriciile Iubirii”

Captură video: Pro TV

Cristina Demetrescu, horoscop pentru săptămâna 13 - 19 ianuarie 2025. Zodiile care trebuie să fie atente la bani

Ana-Maria Ticea. Captură video: YouTube/WOWnews

Horoscop 13 - 19 ianuarie 2025, cu Ana-Maria Ticea. Previziuni pentru toate zodiile

Sursa foto: Gabriela Cristea, Instagram

Gabriela Cristea a răbufnit după ce s-a spus că se retrage din televiziune! Care sunt condițiile pentru a se întoarce pe micul ecran: „Trăiam în fiecare seară un coșmar”

Minerva. Captură video: YouTube/WOWnews

Previziuni astrale pentru 2025 de la celebrul astrolog Minerva. Află ce le așteaptă pe zodii în noul an

Minerva. Captură video: YouTube/WOWnews

Celebrul astrolog Minerva a dezvăluit zodia care și-ar putea face dușmani în anul 2025: „Vor acționa atunci când se așteaptă mai puțin”

Sursă foto: Captură foto „Fresh by Unica”

„Îmi iubesc viața”. Cum își petrece timpul Gabriela Cristea de când și-a dat demisia de la Antena Stars: „Asta facem după-amiezile” / Foto

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Horoscop 13-19 ianuarie 2025, cu Daniela Simulescu. Previziuni pentru toate zodiile




pixel