Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care trebuie să aibă foarte mare grijă la zona financiară
Recent, a avut loc o petrecere mare în cadrului trustului Antena, care a sărbătorit 30 de ani de când s-a lansat pe piață. Extrem de multe vedete au fost prezente acolo, iar de show s-au ocupat multe nume mari din industria românească, precum ar fi Delia sau Loredana Groza. Iulia Albu și-a făcut apariția doar la început, după care, mărturisește ea, a aplecat acasă, pentru că nu se simțea foarte bine. Iubitul său, Mike, s-a întors însă la locație, întrucât voia să se bucure, în continuare, de atmosfera incendiară de acolo. Totuși, acesta ar fi petrecut mai mult decât ar fi fost cazul și ar fi făcut și câteva daune, notează cancan. Acesta ar fi intrat într-una intre boxele din sală, pe care ar fi și spart-o, incident despre care iubita sa nu știa. Când a aflat însă, aceasta și-a amenințat imediat iubitul cu despărțirea.
”Am fost la o singură petrecere la Antenă. Am stat doar la intrare, am vorbit cu lumea. Apoi, am plecat, pentru că mă simțeam rău. Mike m-a dus acasă și s-a întors. Când a venit, nu era beat. Chiar vreau să știu dacă-i adevărat, să știu dacă-mi fac sărbătorile singură sau nu. Dacă vad vreo filmare sau poza care dovedește asta, abia atunci o să cred. Eu, în general, sunt Toma necredinciosul. Nu cred nimic până nu văd”, a declarat Iulia Albu, pentru cancan.
De-a lungul competiției America Express, Mike și Iulia Albu au avut extrem de multe conflicte și certuri aprinse, care se pare că i-au determinat pe cei doi să ia o decizie radicală, la ajungerea în țară. Cei doi au fost, astfel, despărțiți pentru aproximativ o lună de zile, după care au luat din nou legătura și au încercat să facă tot posibilul pentru a-și salva relația, întrucât sentimentele erau prea puternice. Astfel, cei doi au ajuns și la psiholog, vizită care s-a terminat tot printr-un scandal.
„Da, am făcut (n.r. terapie).”, spune Iulia Albu, pentru cancan.
„Ne-am certat mai rău la psiholog decât în America Express. Glumim, mai rău nu cred că se poate. Dar e un lucru bun care s-a întâmplat, jumătate din cuplurile din România și-au dat seama că ei de fapt nu au nicio problemă în relațiile lor. Iar cealaltă jumătate s-a gândit „uite, mai sunt și alții ca noi”, spune și Mike.
„Și simplul adevăr este că noi, în timpul ăsta, în care s-au văzut aceste certuri, am avut și foarte multe momente în care am fost și OK.”, s continuat Iulia Albu.
Mike a avut extrem de multe momente de răbufnire în cadrul emisiunii de pe Antena 1, iar de foarte multe ori nici partenera de viață nu-l mai regăsea în gesturile făcute. Acesta spune că de vină a fost presiunea, care l-a determinat de multe ori să-și iasă din fire.
„Cred că am supărat pe toată lumea, nu doar pe Iulia. E o competiție, totuși. Este presiune, ai mult de alergat, ai mult de cărat, nu este ușor. La un moment dat nici nu am simțit că mai doresc să fiu în locul respectiv, cred că am avut un moment sau două.”, continuă Mike, pentru sursa citată.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News
Autorul articolului: Andreea Cercel
Categorie: Vedete
Mi-Th Influencer, emisiunea...