Minune în familia lui Dorin Chioțea. Cum se simte fiul cel mic, după cumplitul accident
Data publicării:
Vești bune despre starea de sănătate a mezinului din familia jurnalistului Dorin Chioțea. Micuțul Victor se recuperează rapid. 

Anunțul a fost făcut chiar de tatăl lui Victor, jurnalistul Dorin Chioțea, care în noaptea accidentului, pe 17 noiembrie, în cele 26 de minute în care a așteptat ambulanța, a crezut că își va pierde copilul. Din fericire, băiețelul în vârstă de 4 ani și jumătate se arată victorios și deja a început să se recupereze după ce a fost lovit de mașină. 


„În timp ce noi ne-am întins mîinile spre un vis, copleșiți de durere și neputință, rugile voastre l-au extras pe Victoraș din neviață. Iar medici care-și fac meseria cu onoare îi veghează drumul spre miracol. Fiul nostru a făcut azi un prim pas către un destin înnoit: a dat jos casca de cosmonaut și a rămas doar cu pantalonii. Făcuți din ghips, cam tari și cam grei, îl și strâng, hmmm, nu-s cum văzuse prin filme...; dar sunt necesari pentru că-i vor da puteri să alerge sigur pe el spre înalte zări. Acum colorează vegheat de mami. Devotată dintotdeauna, îl alintă duios de pe un scaun stingher unde nu simte oboseala. Acesta este Purgatoriul Vindecării, decorat cu zâmbete și traversat cu atenția captată de cititul și ascultarea a sute de pagini cu povești”, a scris jurnalistul pe pagina sa de Facebook.

 

A primit și o medalie

Unul dintre eroii care au luptat pentru viața lui Victor este doamna doctor Ramona Savu. Medicul i-a pregătit chiar și o medalie micuțului, ca premiu pentru victoria câștigată în fața morții. 

„Ramona Savu este neurochirurg de elită. Mamă singură, de când și-a pierdut subit soțul (și dânsul medic celebru), își crește cu onoare fiica de 17 ani. Inima Ramonei ticăie între miracolele pe care le desăvârșește și tragediile pe care le alină. Și-a ales o meserie imposibil de dus și chiar de înțeles pentru cei mai mulți dintre noi. Dr Savu, cuvioasă și inventivă, energică și blândă, e de fapt mama multor copii cărora le poartă în suflet nenorocirile ca și cum ar fi ai ei.  Ramona, draga de ea, i-a pregătit lui Victor o medalie! Probabil cea mai prețioasă din câte există”, a mai spus Dorin Chioțea. 

 

 

Cum s-a întâmplat accidentul

 

 

Dorin Chioțea a povestit zilele trecute întreaga întâmplare. 

„Victoraș, 4 ani și 9 luni, e internat la Neurochirurgie/ Terapie Intensivă. Are posterior de  o fractură de craniu care i-a prins și baza, o fractură de femur stg, fractură de claviculă dr, fractură de piramidă nazală, escoriații, julituri, tăieturi adânci până la os (pe frunte și la genunchi dr), o arsură pe piciorul drept. E vânăt din creștet până-n tălpi, iar ochișorul stîng e acoperit de un imens hematom cu edem. După cîteva ore de intervenții chirurgicale multiple a rămas imobilizat în aceeași poziție: întins pe pătuț, cu picioarele depărtate cam la 30° - cel stg e gipsat, cel drept e bandajat, unghiul dintre ele e menținut cu o tijă -, cu capul înclinat spre stînga. Abia peste cîteva zile își va putea schimba așezarea. E hrănit cu paiul și cu perfuzii, sedat permanent. La naiba cu GDPR-ul, scriu toate astea pt a constientiza cat mai multa lume ca orice secunda e pretioasa si orice neatentie poate fi fatala. Dacă toată această suferință cumplită ar putea fi transferată, am lua-o asupra noastră. Dar imensul său noroc e că nu are afectate niciun organ intern, că măduva spinării, coloana vertebrală și creierul sunt intacte după un asemnea șoc teribil.


 Accidentul a avut loc în fața casei. Carmen și Vic au venit din oraș, au intrat pe hol să se descalțe. Dar el a țâșnit neașteptat afară după cățelul nostru, direct pe aleea din față, puțin circulată. Pur și simplu, s-a aruncat înspre o mașină condusă de o vecină, care nu l-a observat (probabil nimeni nu ar fi putut). Fiul nostru a fost imposibil de reținut, cu atît mai mult cu cât nu făcea așa ceva. Cred că a intrat cumva în lateral, pe zona dintre oglindă și roată (pe mașină nu există nicio urmă de impact), iar izbiturile au fost puternice la contactul cu asfaltul. I-au sărit pantofii din picioare și căciulița de pe cap, i s-au făcut ferfeniță pantalonașii etc. Femeia de la volan, ingineră și soția unui brav ofițer MApN, este mamă și bunica unei fetițe apropiată de vârstă de Vic. E în stare de șoc, are tot suportul nostru pt că îi înțelegem suferința. Nu am vorbit până acum despre reacția Poliției Române, promptă și profesionistă. Trei echipaje sosite în 3 min (primul în mai puțin de 1 min) au blocat/ izolat străzile, au avut și suportul unui excelent echipaj de Jandarmerie. La indicațiile tinerei dr Ioana Nicolau, 27 ani, au scos trusele de prim ajutor din propriile mașini, au oprit și cerut altor șoferi, au apelat la vecini. În tot acest timp, Ambulanța/ SMURD întârzia. 26 de minute a facut, după cum am spus, de la apel până la sosire. Dacă scădem din acest timp panica soției mele, poate incoerența ei firească din disperare de la conversația cu operatorul 112 și toată procedura de transmitere mai departe, tot rămâne un timp nepermis de mare pentru a accesa un loc din Nordul Capitalei, la 500 m în spatele Casei Presei, la 3-4 km de Arcul de Triumf!!! Sunt 100% convins că nu există, punctual, vinovați pentru așa ceva. Dar Sistemul trebuie reorganizat din temelii”, a scris jurnalistul pen pagina sa de Facebook. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News


Autorul articolului: Georgiana Ioniţă
Categorie: Vedete
Tagurile articolului: accident  copil  Dorin Chioțea  spital  victor 



Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va traversa o perioadă plină de evenimente importante

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Care vor fi cele mai norocoase zodii în anul 2025. Interviu în exclusivitate cu Daniela Simulescu

Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de un an excelent

Captură video: TikTok/bogdan.1111

Andreea Bănică, luată la rost de Bursucu în podcastul său: „Ce a fost cu bustiera aia de la concertul tău?”. Ce i-a răspuns artista

Adriana Bahmuțeanu, foto Instagram

Adriana Bahmuțeanu, în lacrimi la mormântul lui Silviu Prigoană. A avut parte de o mare surpriză - Foto în articol

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va trece prin schimbări semnificative

Cristina Demetrescu. Captură video: Pro TV

Cristina Demetrescu, horoscop pentru săptămâna 18 - 24 noiembrie. Zodia care va trece prin schimbări radicale în această perioadă

Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de schimbări radicale pe plan amoros

Sursă foto: Facebook/Mihaela Botezatu

Un mare secret al lui Silviu Prigoană s-a aflat abia acum, după moartea lui

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care poate începe o relație autentică și sănătoasă

Captură video: TikTok/Vlad Iorga. Captură video: Facebook/Igor Cuciuc

Durere fără margini la priveghiul Andreei, fiica lui Igor Cuciuc. Cunoscutul interpret nu s-a desprins de lângă sicriul cu trupul neînsuflețit al fiicei sale

Sursă foto: Captură foto YouTube „Viața fără filtru”

Adriana Bahmuțeanu, prima reacție după ce copiii ei au fost luați de Protecția Copilului din vila lui Silviu Prigoană: „Este o veste bună că lucrurile încep să se miște”




pixel